x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ion Tugearu, cel mai bun Don Jose

Ion Tugearu, cel mai bun Don Jose

de Gabriela Boeriu    |    22 Ian 2008   •   00:00
Ion Tugearu, cel mai bun Don Jose
Sursa foto: Zoltan Lorencz /

Cu o carieră şi un nume de invidiat, maestrul Ion Tu­gearu este în mod cert unul dintre cei mai mari balerini pe care i-a avut România. L-am întrebat ce înseamnă baletul pentru el. “Înseamnă totul!” Un răspuns care nu ar putea să mire pe nimeni...

Cu o carieră şi un nume de invidiat, maestrul Ion Tu­gearu este în mod cert unul dintre cei mai mari balerini pe care i-a avut România. L-am întrebat ce înseamnă baletul pentru el. “Înseamnă totul!” Un răspuns care nu ar putea să mire pe nimeni...

Jurnalul Naţional: Când aţi simţit gloria reuşitei dvs. la nivel maxim?

Ion Tugearu: Le-aş numi mai degrabă momente de mari împliniri, de mari satisfacţii în carieră. Asemenea momente am trăit atât pe scena operei din Bucureşti, după “Săr­bă­toarea primăverii” şi “Petruşka” de Stravinsky, după “Don Quijote” de Mincus şi după multe alte spectacole, cât şi la Grand Theatre de Bordeaux, după “Sebastian” de Menotti sau la Bolşoi Teatr, unde am avut aplauze scandate după ce am interpretat rolul lui Don Jose din “Carmen” de Biset-Scedrin.

 

Sacrificii

Jurnalul Naţional: Cum v-aţi menţinut tru­pul şi spiritul în formă. Aţi făcut multe sacrificii?

Ion Tugearu: Dansului trebuie să i te dăruieşti total pentru a ajunge la mari rea­lizări artistice, ceea ce eu am făcut toată viaţa.

 

Jurnalul Naţional: Care este apogeul fizic al unui balerin, pentru că ta­len­tul nu îmbătrâneşte, dar trupul da?

Ion Tugearu: Între 25 şi 40 de ani, un dansator bine antrenat poate face faţă cu succes marilor roluri, dar sunt şi cazuri de excepţie care au depăşit pragul acestei vârste, printre ele numă­rându-mă şi eu.

 

Jurnalul Naţional: Cum aţi gestionat fulge­rarea unei dureri sau a unei crampe pe parcursul unui spectacol?

Ion Tugearu: Dacă este o durere minoră încerci să o depăşeşti, dar la o durere acută te opreşti imediat, pentru că îţi rişti cariera.

 

Jurnalul Naţional: Care este secretul unui coregraf de succes?

Ion Tugearu: Coregraful este creatorul spectacolelor, în ceea ce priveşte succesul lui... nu ştiu ce să zic. Probabil este dat de la Dumezeu. Mai bine îl întrebaţi pe el asupra acestui secret...

 

Jurnalul Naţional: Este, în balet, mai mic rolul balerinului decât cel al balerinei, pentru că dvs. aţi strălucit egalând im­por­­tanţa balerinei.

Ion Tugearu: În secolul al XIX-lea, rolul principal îi revenea primei balerine – “Lacul lebedelor”, “Giselle”, “Frumoasa din Pădurea Adormită” etc. Secolul XX a adus în prim-plan dansul masculin, atât prin perso­nalităţi, precum Nijinsky, Nureev, Barîşnikov, cât şi prin creatori moderni de spectacole, cum au fost şi mai sunt, Bejart, Neumeier, Mats Ek,

 

Kylian şi încă mulţi alţii.

Jurnalul Naţional: De ce baletul rusesc este pe prim-plan parcă de o veşnicie?

Ion Tugearu: Baletul rus are o şcoală excelentă, a dat multe personalităţi, ruşii însă nu mai sunt demult pe primul loc, iar marii lor dansatori au trebuit să părăsească Rusia pentru a se putea integra nivelului de dezvoltare a dansului occidental. S-a creat o părere greşită cum că balerinii de la Bolşoi ar fi cei mai tari. Bolşoi este o emblemă redu­ta­bilă şi o şcoală foarte bună.

 

Jurnalul Naţional: Pe cine vedeţi drept noua speranţă a baletului ro­­mânesc?

Ion Tugearu: Sunt câţiva... Dansul românesc se dezvoltă astăzi pe mai multe direcţii şi în fiecare dintre ele există tinere speranţe. La spectacolul meu aniversar din decembrie aţi putut vedea o serie întreagă de dansatori împliniţi şi tinere speranţe.

 

Jurnalul Naţional: Despre trecut cu nostalgie şi viitor cu speranţă... în câteva cuvinte.

Ion Tugearu: Îmi aduc aminte cu drag de perioada în care mergeam în turnee cu colegele mele. Cea cu care am avut o colaborare excelentă şi la care mă gândesc mereu cu drag este Ro­dica Simion, o mare balerină. A fost o perioadă de succes maxim. Întotdeauna îmi va fi dor să dansez, dar, din fericire, sunt şi coregraf şi voi continua să creez, fiind astfel în continuare alături de dans. Am sufletul tânăr şi simt că pot să mai spun multe (râde).

 

 

Prestigiu, talent şi muncă

Ion Tugearu este cel mai fai­mos balerin român datorită spectacolelor la care a participat pe marile scene ale dansului. Şi-a făcut studiile de balet cu maestra Floria Capsali (eleva lui Nicolas Legat şi a lui Enrico Cecchetti) şi cu maestrul Mitiţă Dumitrescu. A dansat atât în ţară, cât şi în străinătate nume­roase roluri precum Evgheni din “Călăreţul de aramă” de Glier, Don Jose din “Carmen” de Bizet, rolul Sce­drin, rol cu care a obţinut un succes enorm la Moscova în 1984, Basil din “Don Quijote” de Mincus şi multe alte roluri principale care i-au adus notorietatea.

gabriela.boeriu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: arte jurnalul national tugearu