Iubirile perfecte se consumă doar în imaginaţie

Mihail Drumeş este un tip care ştie să po­vestească dezinvolt, cu farmec. Nu sonda prea adânc, nu dădea critica peste cap, n-avea în minte să-l umilească pe Camil Petrescu; îşi făcea treaba ca un meşteşugar. Adică bine. Cunoştea exact gustul epocii, ştia că după primul război mondial liceenele nu se dezlipeau de poe­ziile lui Minulescu, după cum în vre­mea lui Eminescu fetele purtau în ghiozdane, ca pe o biblie, poeziile de dragoste ale poetului.

Eroina sa din "Scrisoare de dragoste", Anda Brădeanu, e ro­man­tică, frumoasă, cu o imaginaţie debordan­tă (ura griul), cu bune lecturi (mai ales cărţi franţuzeşti, gustul epocii) şi visează mari iubiri. "Nu ştiu dacă mă înţelegi, îi scria Anda prietenei sale. Nu cred, pentru că nici eu nu înţeleg prea bine, simt ceva inexprimabil prin cu­vinte. Ştiu  toate as­tea pentru că acum doi ani l-am iubit aşa pe un băiat, fiul doamnei Măr­gi­nea­nu, de franceză... Ah, cum îl iubeam... aşteptam ore întregi la fereastră, să-l văd apărând la volan. La franceză eram slabă, aveam note proaste, numai 5-uri pe toată linia. Şi deodată se iviră, poate, din cer, trei opturi, un nouă şi chiar un domn ze­ce, cu baston şi burtică. Se tot mira profesoara, bravo, Anda, te-ai dat pe brazdă. De unde să ştie că pricina motivului era chiar fiul său, Făt-Frumosul Rudolf Valentino."


CA ÎN CĂRŢI
Anda visează ca în cărţi, iubiri curate ca lacrima, "ce, adică iubirea trebuie să fie numaidecât drumul către sexualitate, căsnicie şi progenituri?". Nu trebuia, dar era cât pe-aci să i se întâmple pocinogul care să-i dea visurile peste cap, când iubitul ei, Dinu, victima unei minciuni golăneşti, drept răzbunare ţinuse morţiş s-o aibă într-un separeu de restaurant, aruncându-se năvalnic pe ea. S-a ales cu faţa spartă. Astăzi, lucrurile se puteau petrece chiar aşa. Simplu, fără mofturi, fără nasuri sparte, prin consens, aşa cum, prin februarie 1990, la 6 seara, o fată şi un băiat, frumoşi foc, făceau dra­goste pe zăpadă, în mijlocul aleii unui parc din Timişoara, spre uluiala trecă­to­rilor.
Nu erau ruşinaţi - speriaţi - drogaţi, îi durea-n pix de morala publică, se putea orice, doar d-aia fusese revoluţie, ca să ne dezbrăcăm de haine, inhibiţii, principii, false morale. N-avea să spună Ţuţea că libertatea e partea divină din noi...?


FATĂ SĂRACĂ, FATĂ BOGATĂ
Într-o Românie care se moderniza ra­pid, Mihail Drumeş se arăta un romantic incurabil, fiindcă "fără romantism ne-am întoarce la oamenii cavernelor" (Anda). Elevele de liceu gândeau aseptic în confidenţe şi jurnale, elevii găseau văduve sau slujnicuţe sexy şi disponibile. Iubirile perfecte şi totale se consumau în imaginaţie. Până la majorat. Urmau facultatea, căsătoria, copiii, cariera. Pe un asemenea traseu de viaţă, Dinu Gherghel, eroul lui Drumeş, e în faţa dilemei: cauţi o fată cu bani sau te îndrăgosteşti de o fată săracă şi tragi ca nebunul o viaţă la o căsnicie plină de copii şi datorii. Dinu a ales-o mai pe a doua, apoi, speriat de ratarea carie­rei, s-a dus către cealaltă. Fidelă vi­se­lor, Anda a ales iubirea din filme. Iar luc­rurile au ieşit pe dos. Roman făcut din confesiuni (scrisori, jurnale), "Scrisoare de dragoste" te agaţă cu subiecte aflate în orice vremuri la îndemâna fiecăruia: în­tâmplări din şcoală, prietenii, scene sexy care nu ucid misterul, dramolete, schim­bări spectaculoase, lovituri de teatru. Căr­ţile lui Drumeş sunt ca muzica leggera din Italia între anii '20 şi '50, nu se uită, provoacă nostalgii. Textul e simplu, po­vestea Andei şi a lui Dinu poate fi şi a ta, a voastră, a lor... tinereţe cu jurăminte prin separeurile din Parcul Bordei sau o câr­ciumă din Pantelimon, unde un Fărămiţă Lambru al vremii te umple de lacrimi, cu plimbări la Roma, Florenţa, Paris...
DE 194 DE ORI "TE IUBESC!"
Găseşti în "Scrisoare de dragoste" iubiri trecătoare, dar şi iubirea definitivă, singura. În plus, un posibil răspuns la întrebarea amintită mai sus, care făcea carieră prin anii '30: iei o fată săracă sau îţi faci cariera cu banii uneia bogate? "În privin­ţa asta, povesteşte Dinu Gherghel, eroul lui Drumeş, ... mama era gata cu sfaturile: - Caută o fată bogată, cu scaun la cap, nu lua una doar cu cămaşa pe ea, c-o să plângeţi unul de mila altuia..." Cât timp e vorba de proprietate, case, pământuri, cadastru şi altele, chestiunea e perenă. Azi se discută în aceeaşi termeni, dar cu sens invers: el cu bani, ea săracă, dar cu viitor; cu viitorul lui. Moralitatea lumii s-a schimbat doar în exprimare. S-au pierdut, de pildă, gesturile puşteşti, să scrii "de 194 de ori Te iubesc! - repetiţie infernală care are darul convingerii".
S-a pierdut scrisul de mână, fiindcă un sms cu "Fatăăăă, Te iubesc", sec, fără exclamaţie, se dă mult mai simplu, până se îneacă mobilul.  


COLOMBINA ŞI PIERROT
Surpriza cea mai tare are loc în final. Ea, Colombina (Anda), fragilă, inventează o sumedenie de nebunii de groaza cenuşiului vieţii, apropiată credinţei lui Tagore, căsnicia e o artă, trebuie creată în fiecare zi. El, Pierrot (Dinu), nebun după Colombina, tânjeşte şi după o carieră de suc­ces posibilă doar graţie fetei bogate. N-ar fi chiar de neînţeles. Nepotismele erau în floare. Ca argument, iată telegra­fic scena concursului ratat, pentru că Dinu n-avea pile. "Reuşesc întâiul... Biruinţa mă bucură, îmi sporeşte încrederea în mine... Cu toate astea, numirea întârzie dincolo de limitele birocraţiei... E oare cineva care zădărniceşte lucrurile? La concurs s-a prezentat şi nepotul minis­trului Creţeanu..."


NEPOTISME
Pe scurt, ministrul dă lucrurile peste cap, anulează concursul şi-i dă postul lui nepotu-su. "Credeam, povesteşte Dinu Gherghel, că afacerea stârneşte vâlvă, degenerând în scandal, că presa opoziţionistă va lua o atitudine ostilă. Nu se întâmplă nimic din toate astea. Actul ilegal rămâne în picioare. Nepotismul calcă legalitatea în picioare. Mă gândeam să intentez un proces ministerului. Avocatul îmi spune deschis, prieteneşte, că e mai bine să mă las păgubaş... E greu de luptat cu Creţeanu. Ca să-l învingi pe balaurul ăsta, trebuie mai întâi să schimbi din rădăcini întregul sistem politic. Or, aşa ceva e imposibil."

Între timp s-a schimbat şi sistemul politic. Comuniştii au venit cu nepoţii lor, s-a mai schimbat o dată, la Revoluţie, iar la vremuri noi, nepoţi noi.
S-ar zice că Dinu Gherghel n-avea de ales, era o victimă a sistemului. Se poate judeca şi aşa. O lasă pe Colombina, ia de nevastă odrasla unei mărimi şi dintr-o dată se umple de perspective. Drumeş nu uită nimic din reţetă. Divorţ, căsătorii surprinzătoare, drama lui Dinu, care pricepe că n-o poate uita pe Anda.


ANDA
Cartea lui Drumeş are multe ingrediente de succes: schimbări neaşteptate de situaţie, întâmplări hazlii (sforăitul în timpul unui spectacol la Opera din Roma), parfumul Bucureştiului interbelic şi altele. Dar peste toate rămâne Anda, alias Colombina, alias Ghiocela, lângă multe din personajele încântătoare ale literaturii române: Olguţa, Adela, Irina... Fiindcă viaţa i se sfârşise de fapt
la des­păr­ţirea de Dinu, fericirea supravieţuirii Andei e tristă ca în reclama aia cu văduva care, din prea multă dragoste, şi-a în­dopat bărbatul până a rămas fără el: aaaa, mâncarea mea preferată, Veveriţo!