Jurnal de cinefil - Regina

Incepand de astazi si pana la ceremonia de decernare a premiilor Oscar (25 februarie) am sa scriu despre filmele nominalizate care n-ar trebui ratate de nici un spectator. Cum multe dintre ele ajung pe ecranele noastre dupa data Oscarurilor, voi incerca in felul acesta sa va familiarizez putin cu subiectele lor.

Incepand de astazi si pana la ceremonia de decernare a premiilor Oscar (25 februarie) am sa scriu despre filmele nominalizate care n-ar trebui ratate de nici un spectator. Cum multe dintre ele ajung pe ecranele noastre dupa data Oscarurilor, voi incerca in felul acesta sa va familiarizez putin cu subiectele lor.

Astazi, filmul The Queen, descris in cateva secvente "regale", ale lor, dar si ale noastre. Regina Marii Britanii se suie intr-un 4x4, la volan, si se duce la locul de vanatoare al sotului, fiului si nepotilor ei. Pregatesc un picnic, printul Philip (sotul Reginei) se ocupa de gratar, sunt acolo si cainii Reginei; e ceva din protocolul regal cu raceala pe care o impune in miscari, dar e si ceva familiar, ceva ce nu te astepti sa faca o regina. Un detaliu: Regina poarta o basma pe cap.

E o secventa din cel mai recent film al lui Stephen Frears, domnul absolvent de Drept, care s-a apucat de regie de film si e considerat astazi unul dintre cei mai implicati politic dintre oamenii de arta din Marea Britanie. Inainte de a descrie pe ecran viata Reginei Marii Britanii, plecand de la momentul decesului Printesei Diana, Frears a mai facut un film, The Deal, in care descria negocierile lui Tony Blair pentru obtinerea sefiei Partidului Laburist.

Filmul The Queen cu Helen Mirren in rolul Reginei Elisabeth II trebuie vazut dincolo de partea lui mondena. Trebuie vazut pentru umanizarea Reginei si pentru cateva detalii extrem de reale in ciuda satirei.

De cate ori vezi regi si regine la televizor, ei poarta mereu haine de protocol, stau drepti si se misca cu gesturi pretioase fara sa li se clinteasca nimic pe fata. Asta e eticheta, dar putini dintre noi au ocazia sa se apropie la cativa metri de un reprezentant al unei Case Regale.

Mi s-a intamplat mie, acum ceva vreme, cand am facut un interviu cu membrii Casei Regale a Romaniei. Am fost socata de naturaletea Principesei si de relaxarea cu care imi povestea ca ii place sa poarte jeans, chiar daca silueta n-o mai ajuta. Vorbeam intr-unul dintre saloane, Alteta Sa Regala ma servea cu ceai si imi spunea extrem de firesc ca in week-end toti angajatii casei sunt liberi si ca se ocupa singura de treburile casnice ca sa aiba putina intimitate cu sotul. Ceva mai tarziu, dupa ce am facut fotografiile care trebuia sa insoteasca interviul, Principele ne-a spus: "Ati servit micul dejun? Noi nu am avut timp, asa ca va invitam la un mic dejun intarziat in curte". Si iata-ne o echipa de patru oameni asezati in curtea Palatului Elisabeta, cu Principele care muta pe iarba, la soare, o masa mare din lemn fara sa apeleze la nici unul dintre domnii care-l deserveau, cu Principesa servindu-ne sirop facut in casa. Era in gesturi parte din atmosfera rece si protocolara a caselor regale, dar in fapte era atata firesc, incat nu-ti prea venea sa crezi ca participi la un moment asa de intim.

Secventa picnicului din filmul lui Frears mi-a adus aminte de acest moment dintr-o dimineata de vara de la Palatul Elisabeta. Singura diferenta majora e ca in Romania continuam sa facem filme fara sa ne intereseze de modele, pe cand britanicii au inceput sa invete de la americani sa faca filme ca sa-si umanizeze istoria contemporana. Si sa dea "poporului" eroi.