Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Printre preocupările predilecte ale omului de litere Ion Pop, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, se numără şi opera lui Marin Sorescu. Domnia sa ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre acest scriitor şi ciclul de poeme "La Lilieci". Volumul II al acestei scrieri apare azi în colecţia Biblioteca pentru toţi.
● Jurnalul Naţional: Marin Sorescu reprezintă un caz aparte - poate singular - în literatura română. A scris la fel de bine poezie, dramaturgie, roman şi a fost şi un excelent traducător. N-a încetat nici o clipă să şocheze. Care sunt, în ceea ce vă priveşte, scrierile de prim rang ale operei soresciene?Ion Pop: Reiese chiar din întrebarea dvs. că Marin Sorescu - unul dintre cei mai însemnaţi scriitori români din a doua jumătate a secolul al XX-lea - a avut o activitate proteică, exprimându-se în mai toate genurile literaturii, inclusiv în calitate de comentator al ei. Scriind atât de mult, e firesc ca opera lui să fi cunoscut diferenţe de pondere a preocupărilor, dar şi de relief estetic.
Este limpede, cred, pentru orice cititor al său că el contează şi va conta în primul rând ca poet şi ca dramaturg. În ipostaza dintâi, în care a şi debutat, volume precum "Poeme" (1964), "Moartea ceasului" (1966), "Tuşiţi" (1970) reprezintă, aş zice, punctele de vârf, prin care formula sa foarte personală de lirică fantezist-ironică şi demitizantă se impune definitiv.
Un loc aparte în această creaţie poetică îl reprezintă ciclul, greu de clasat, "La Lilieci", (cu cele şase volume compacte ale sale, inaugurat în 1973), operă majoră, de asemenea, de o certă originalitate, în care e evidentă distanţarea de lirismul confesiv şi apelul la o formulă de sinteză între poezie, proză şi înscenarea dramatică, ce serveşte evocării unei lumi ea însăşi "sintetică", adică amplu-cuprinzătoare şi foarte reprezentativă, pentru universul uman şi spiritual tradiţional al românilor.
La rândul său, autorul unor piese, de-acum celebre, precum "Iona", "Matca", dar şi "Răceala" ori "A treia ţeapă" nu va lipsi, sunt sigur, din nici o antologie a teatrului românesc, în care a propus, de asemenea, o formă novatoare, unde parabola şi simbolul coexistă cu spiritul critic-demitizant, evidenţiind ironic convenţia teatralităţii şi orientând totul către o viziune cu note de absurd şi grotesc, în care tragicul şi deriziunea burlescă interferează.
Bulzeştii, un mozaic
● Creangă, Rebreanu, Slavici, Preda, Velea... Dincolo de zugrăvirea lumii satului - de umor pentru unii, de tragism pentru alţii -, Marin Sorescu înseamnă mult mai mult decât atât. Poezie, parodie, stereotipii ale limbajului, teatru al lumii satului ori toate astea la un loc. Cu puterea sa unică de a vedea această lume dinlăuntrul, nu din afara ei (aşa cum îşi susţinea viziunea artistică însuşi Brâncuşi), care este meritul suprem al lui Sorescu în a fi creator al acestei lumi magice?
Atenuând un pic "temperatura" întrebării dumneavoastă şi mai puţin atras de trimiterea la Brâncuşi, de care îl despart prea multe lucruri, aş spune că "meritul lui Sorescu" este de a fi fost... el însuşi şi în evocarea foarte personală a lumii rurale, în speţă oltene, în care s-a şi format în primă instanţă şi căreia a fost în stare să-i refacă exemplar universul de sensibilitate. Autorul "Liliecilor" rămâne totuşi în esenţă poet, drept care trimiterea la prozatorii amintiţi de dvs. trebuie relativizată. Această lume a sa e un mozaic de înscenări şi de povestiri, unele de tipul snoavei ţărăneşti, nu fără un lirism implicit adesea, dar cu un gust aparte pentru burlesc, pentru dimensiunea "carnavalescă" a lumii.
Umorul face casă bună aici cu un profund sentiment elegiac de subtext, căci lumea resuscitată e una devenită aproape muzeistică: un muzeu al memoriei, unde figuri şi destine umane sunt refăcute din tot atâtea piese de patrimoniu lingvistic, recuperate cu încântare, dar şi cu un soi de melancolie a aşezării lor printre "exponatele" de vitrină literară. Să nu uităm că "La Lilieci" este numele cimitirului sătesc al Bulzeştilor, din care, iată, Marin Sorescu a (re)construit un foarte original şi viu "for român".
● Reporter, arheolog, poet, nativ al Bulzeştilor, Sorescu evocă lumea vie, dar totuşi îngropată a universului din care a apărut. "Teatrul mare cât satul" pare să fie, de la Sorescu încoace, o altă dimensiune. "La Lilieci" transcende sintagmele "veşnicia s-a născut la sat" ori "cât pământ, Doamne!". Cum?
Viziunea lui Marin Sorescu din "La Lilieci" e tot ce poate fi mai diferit
de cea a lui Lucian Blaga. Şi pentru Sorescu, veşnicia se va fi născut la sat, însă felul cum spune el acest adevăr "tradiţionalist" se află la mare distanţă de perspectiva solemnă, hieratică, extrem-stilizată şi orientată spre expresionismul metafizic a poetului ardelean. Nici cealaltă formulă, a prozatorului, nu i se potriveşte, căci poetul Sorescu vine cu o altă mentalitate şi la o altă vârstă a literaturii.
Setea cumva primară, organică de a poseda pâmântul, fiind posedat de el, cunoaşte aici relativizări importante, nu asta e tema lui. Sorescu vede un "teatru mare cât satul", aşadar e sensibil mai ales la spectacolul cumva detaşat, mult mai liber, al acestui univers polimorf, surprins în fundamentala sa dimensiune ludică, de "joc al lumii" şi de "joc în lume".
Cum am mai spus şi cu alte ocazii, avem în acest caz deopotrivă un dramaturg, un regizor şi un spectator, cu toate consecinţele pe care această dinamică a implicărilor şi distanţelor faţă de roluri le presupune, iar "desolemnizarea" e aici aproape regula generală a discursului poetic.
Vervă umoristică
● Pentru lectorul deloc inocent de 50 de ani şi pentru curiosul adolescent de 17 ani, trei motive pentru care ar citi "La Lilieci" de Marin Sorescu.
E greu să numeri fără să greşeşti totuşi motivele pe care un cititor de azi le-ar putea avea să citească "Liliecii" lui Sorescu. Unul ar fi, evident, valoarea în sine a cărţii, ce pune în relief multiplele înzestrări ale scriitorului, pe care tocmai le-am evocat. Sunt sigur că oricare cititor cât de cât sensibil la literatura bună va "rezona" cu aceste pagini excelent scrise, cu verva umoristului şi cu o fină ironie, cu acel gust al înscenării amintit mai sus.
Acelaşi cititor va avea satisfacţia - aş zice chiar bucuria - întâlnirii cu celălalt spectacol, al limbii puse la lucru în această enciclopedie "sui generis" a lumii rurale olteneşti, de o bogăţie şi de un pitoresc ieşite din comun, de o vivacitate şi sevă expresivă ca şi inepuizabile.
Nu în ultimul rând, într-o lume precum cea de azi, care abandonează, prin forţa lucrurilor, atâtea tradiţii şi care are chiar o specială, nefericită înclinaţie de a uita de unde a pornit (dar, din păcate, neştiind bine nici încotro se îndreaptă), o asemenea carte poate fi un memento, adică un semnal nu strident, ci mai degrabă muzical-elegiac şi tandru umoristic, cu privire la nişte valori perene ale modului de a trăi şi de a privi viaţa în partea noastră de lume.
Ca atare, repunerea în circulaţie într-un accesibil tiraj de masă a acestei cărţi de referinţă a literaturii noastre relativ recente, prin chiar jurnalul la care scriem acum, mi se pare a fi un gest nu numai frumos, ci şi cu posibile urmări pozitive asupra sensibilităţii omului de azi. De aceea, sunt şi foarte bucuros că mi s-a oferit ocazia de a o prefaţa.
Colocviu "Marin Sorescu", la Craiova
În perioada 28-30 aprilie 2010, la Craiova are loc cea de-a treia ediţie a Colocviului Internaţional de Exegeze şi Traductologie "Marin Sorescu". Tema acestei ediţii va fi "La Lilieci" şi "lumile" folclorului românesc. Coordonatorii acestui proiect, prof. univ. dr Nicolae Panea, prorector al Universităţii din Craiova, conf. univ. dr Gabriel Coşoveanu, decan al Facultăţii de Litere din Craiova, şi lect. univ. dr Sorina Sorescu, nepoata scriitorului, propun trei direcţii de discuţii: Cultură populară şi literatură. Modele de integrare estetică; Posibile chei de lectură pentru "La Lilieci"; Traducerea şi receptarea în străinătate a operei lui Marin Sorescu. Participanţii vor fi invitaţi să viziteze Casa Memorială "Marin Sorescu" şi cimitirul "La Lilieci" din Bulzeşti.
