‘Măiastra - Povestea nespusă a iei’

În prag de solstiţiu, Galeria de Artă Contemporană “Galateca” deschide o expoziţie cu totul specială: ‘Măiastra - Povestea nespusă a iei’. În centrul atenţiei se va afla ia românească, simbol identitar şi de protecţie, ale cărei semne aşteaptă să fie desluşite şi asumate. Expoziţia prezintă o selecţie de bluze româneşti de patrimoniu sub forma unei instalaţii de artă, o serie de 200 de fotografii interbelice din colecţia britanicei Beryl de Zoete, precum şi faimoasele fotografii ale Reginei Maria, în veşmânt tradiţional românesc. Cu acesta ocazie, va fi expusă în premieră colecţia de ii vechi a poetului Mircea Dinescu.

Proiectul este realizat de Galeria “Galateca” în colaborare cu Muzeul Horniman din Londra, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Complexul Muzeal Astra din Sibiu, Muzeul Bucovinei din Suceava şi Fundaţia Culturală Mircea Dinescu. Expoziţia a fost structurată în parteneriat cu “La Blouse Roumaine”, comunitate ce s-a format spontan pe Facebook pe 7 noiembrie 2012 şi îşi propune să promoveze ia tradiţională drept brand de ţară al României.

“Fă-mă, Doamne, ce mi-i face/ Fă-mă Pasăre Măiastră,/ Să bat cu aripile,/ Să descui ferestrele...”

Femeia cu braţele deschise şi înălţate spre cer, purtând ie, este Zeiţa-pasăre, atotdăruitoare. Emblema ei, în forma unui chervon (V) e cea mai veche reprezentare a acestei divinităţi, ce datează din paleoliticul superior. Ciocul Zeiţei-pasăre aduce pruncul, ghearele ei preia trupul după moarte, aripile ei poartă sufletul în lumea cealaltă.

Semnele primordiale pictate pe vase, tatuate pe trupul femeii neolitice, ori incizate pe statuetele zeiţelor au fost cusute pe ie şi acolo au rămas până în zilele noastre. Ezoterism, semiotică, hermeneutică. Protecţie, magie, comunicare, arhetip. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este doar decorativ. Transferul din planul metafizic în cel al esteticului se face pe bază de cod. Limbajul ţesografic transmite mesaje bine definite care aşteaptă să fie decriptate: coarnele de berbec - simboluri ale invocării spiritului totemic pentru protecţia casei, a comunităţii şi a neamului, rozetele - însemne solare, colţii de lup - simboluri totem de ocrotire a vieţii, rombul – reprezentare a familiei împlinite şi aşa mai departe …

Semnele ţesute /cusute pe ia românească, dincolo de ornament, exemplifică starea social-statutară a femeii, trăirile ei, vârsta, apartenenţa la un anumit clan, mândria, prestigiul în comunitate, legătura cu lumea nevăzută. Această formă de mesaj transmisă prin limbajul ţeso-grafic, este mult anterioară oricărei forme de scriere. Specifică transhumantului – potrivit antropologului Cristian Istrătescu-Târgovişte – exprimarea mesagistică prin semnele cusute reprezintă desprinderea definitivă de tatuaj, ca formă de exprimare a stării de sine. Expunerea ţesografică a unor semne identitare, a căror grafie se întâlneşte în întreg arealul caucaziano-caspic-persan, ne ajută să reconstituim o gramatică străveche comună.

Bătrânele satelor noastre îşi pregătesc cu grijă ia pe care o vor purta pe ultimul drum. Spun că numai îmbrăcate în ie vor fi recunoscute de neam şi vor putea fi primite în lumea strămoşilor. Pentru că semnele ei spun povestea începutului lumii.