x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mărturii de artă şi cultură ortodoxă

Mărturii de artă şi cultură ortodoxă

de Carmen Anghel    |    25 Sep 2013   •   15:41
Mărturii de artă şi cultură ortodoxă

Religia şi arta îşi dau din nou întâlnire la Muzeul Satului, în expoziţia  organizată în colaborare cu Episcopia Tulcii, joi, 26 septembrie 2013, la ora 12:00, în sala “Gheorghe Focşa". Acest eveniment întregeşte seria de proiecte Mărturii de artă şi cultură ortodoxă înscrise în programul “Biserica – centrul spiritual al satului”.
Prin această serie de proiecte (care îl are ca realizator pe dr. Sebastian Duicu) se doreşte prezentarea unor fonduri patrimoniale de excepţie, mai puţin cunoscute. “Aceste importante concentrări de valori aparţinând unor eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, ne ajută pe de o parte să relevăm măiestria artistului anonim sau nu, în redarea chipului sfinţilor, şi poate, în primul rând, să relevăm frumuseţea şi profunzimea credinţei esenţiale a poporului român – ortodoxia. Astfel, s-au putut concentra 70 de icoane pe lemn, două uşi diaconeşti, 2 uşi împărăteşti, 32 piese de orfevrărie (icoane, cruci pectorale, cruci de binecuvântare, chivoturi, ripide, potire, un agheasmatar, un pristolnic, o pereche de paftale şi două matriţe tipografice pentru decorarea prin impresie a coperţilor cărţilor de cult legate în piele, în special). Tezaurul enumerat, de reprezentativitate pentru eparhie, se completează cu un brâu, o mitră, o bederniţă, un acoperământ de potir, urmate de o Evanghelie Glikis, un manuscris şi o icoană - xilogravură.”, ne spune dr Paula Popoiu, director general al MNSDG. Acest fond, major românesc, în ansamblu, se încadrează cronologic între secolele al XVII-le aşi al XX-lea.

Expoziţia poate fi vizitată până la 17 noiembrie 2013.


×