x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mayhem şi Izegrim, printre noile confirmări de la Devilstone

Mayhem şi Izegrim, printre noile confirmări de la Devilstone

de Catalina Iancu    |    13 Apr 2010   •   00:00
Mayhem şi Izegrim, printre noile confirmări de la Devilstone

Organizatorii festivalului din Lituania au anunţat un nou lot de formaţii care vor evolua între 16 şi 18 iulie pe scena Devilstone.

Marţi, 13 aprilie, aduce încă trei confirmări pentru a doua ediţie a Devilstone. Izegrim (thrash-death, Olanda) (foto) a participat în cei 14 ani de existenţă la diverse festivaluri internaţionale, iar fanii români au putut-o asculta vara trecută, în Live Metal Club, din Bucureşti. Trupa Valkyrja (black metal, Suedia) îşi va prezenta în Lituania al doilea LP al carierei, "Contamination", lansat anul acesta, la fel ca şi Dominanz (industrial metal, Norvegia), care vine cu albumul de debut "As I Shine" (2010).

"Nu este o glumă de 1 aprilie", au trebuit să scrie organizatorii sub anunţul că legendarii Mayhem vor fi prezenţi la Devilstone. Ce-i drept, anunţul care-i viza pe norvegieni fusese publicat, în mod nefericit, fix în ziua mondială a păcălelilor. Concertul formaţiei de black metal "a fost posibil cu sprijinul Ambasadei Regale a Norvegiei în Lituania", anunţă organizatorii pe site-ul evenimentului. Tot la începutul lunii aprilie au mai fost anunţate Semargl (black metal, Ucraina), Devious (death metal, Olanda), White Skull (heavy/power metal, Italia) şi Gorath (progressive black metal, Belgia).

Ultimele patru formaţii participante la festivalul din Lituania vor fi confirmate în zilele următoare. Preţul abonamentelor este de 34 de euro, urmând a creşte de la 1 iunie. Acestea pot fi rezervate pe site-ul evenimentului, urmând a fi ridicate şi achitate la ghişeele Devilstone la 16 iulie, în prima zi a festivalului.

×
Subiecte în articol: arte