x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Mi-e dor de scenele de luptă"

0
Autor: Monica Andronescu 23 Iun 2009 - 00:00
Arhiva personală Vladimir Găitan/

"Ultima noapte de dragoste" este, cu siguranţă, unul dintre cele mai răscolitoare filme din cinematografia română. Vladimir Găitan, un Gheorghidiu/ Tudor Gheorghiu seducător şi fascinant, aşa cum pelicula îi va păstra chipul pentru totdeauna, îşi aminteşte cu nostalgie bucuriile şi tristeţile acelor luni în care romanul lui Camil Petrescu prindea viaţă sub bagheta lui Sergiu Nicolaescu.



Jurnalul Naţional: Filmaţi sus, în munţi, în condiţii deloc uşoare. Cum se scurgeau minutele şi orele între două explozii, între două scene?

Vladimir Găitan: O să vă povestesc un moment mai degrabă amuzant... La un moment dat, într-o pauză de filmări, jucam table cu Ion Besoiu pe o ladă. Acolo era o permanentă luptă cu timpul, cu soarele... Fiind o zonă de munte, soarele era foarte sfârşit, căutam lumina, căutam mereu momentul potrivit. Iar în pauzele astea, ca să treacă vremea, jucam table. Imaginează-ţi că eram de luni întregi plecaţi de acasă şi departe de familie... Tablele erau un fel de descărcare nervoasă. Şi pe lada aia, după cum spuneam, jucam table îndrăcit cu Ion Besoiu...  Din când în când tot venea câte un soldat şi zicea: "Scuzaţi, vă rog!". Ridicam cutia de table, ăla se băga, scotea nişte bucăţi de săpun din ladă şi pleca la treaba lui. Noi aşezam la loc tablele, ăla venea iar, ridica din nou capacul de la cutie, scotea două bucăţi de săpun, şi tot aşa... "Mă, dar ce se spală ăştia!, zic eu. Sau or fi de la manutanţă şi le împart săpunul soldaţilor..." Pentru că aveam cu noi foarte multă figuraţie armată. Soldaţi care stăteau în corturi şi erau la dispoziţia noastră. Şi, la un moment dat, nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat, dar cred că am fost chemat la o repetiţie. Mă duc, repet şi, când schimb unghiul de venire spre locul unde jucam table cu prietenul meu Ion Besoiu, văd un cap de mort pe lada pe care jucam noi, un cap de mort cu două oase dedesubt... Desenul clasic. Şi scris mare: DINAMITĂ. Zic: "Jimmy, tu ştii pe ce jucam noi table?". "Pe ce?", întreabă el. "Ia întoarce căpşorul şi uită-te tu din partea asta", îi răspund. Noi jucam table pe lada de dinamită... Dinamita, practic, arată ca nişte calupuri de săpun şi are o culoare maronie. Pusă cu capsă, devine periculoasă, dar aşa, în stare amorfă, nu se întâmplă nimic cu ea. Dar numai ideea să joci table pe o ladă de dinamită mi s-a părut îngrozitoare. I-am zis lui Besoiu: "Dacă explodează chestia asta, nici o lopată de om nu aleg ăştia din noi". Îmi răspunde: "Hai să mergem de aici!". Astea sunt întâmplările care fac sarea şi piperul acestor filmări. Şi faptul că am avut şansa să am aşa nişte colegi. Besoiu, Papaiani, George Mihăiţă, cu care am rămas prieten de-o viaţă, un partener minunat. Eram prieteni, aveam timp să fim prieteni, să ne iubim, să ne respectăm, să muncim împreună, să bem împreună. Erau lucrurile atât de normale, de fireşti în relaţiile între actori, nu erau cruzimea şi răutatea de astăzi. Lucrurile erau altfel. Poate fenomenul politic ne-a făcut să fim atât de uniţi... Mă uit astăzi cum copiii ăştia strâmbă din nas la filmări. "A venit cateringul şi e tot piept de pui şi tot piure..." Şi eu mă crucesc când îmi amintesc că nici măcar un ceai fierbinte nu primeam. Filmam într-un frig cumplit la Fundata... Eram îngheţaţi. Şi ne băgam sub haine nişte pungi de nailon. Aveam un flauşat chinezesc şi sub el puneam pungile astea ca să nu ne udăm prea tare. Dar tot te udai când îţi făcea Sergiu două explozii şi în mocirla aia trebuia să execuţi un "Culcat!". La ora două noaptea deja erai ud leoarcă şi partea de deasupra începea să îngheţe. Efectiv îngheţa uniforma pe tine. Dacă dădeai o palmă, cădeau bucăţi de gheaţă. În condiţiile astea filmam. Şi nu exista un termos, un cazan, să-ţi dea cineva măcar un ceai. Nu existau bani pentru aşa ceva. Masă? Să-ţi dea cineva masă? Nici gând. Îţi luai tu ce găseai printr-o nenorocită de alimentară şi graţie unei fete îndrăgostite de film, care mai dosea câte un pate ultraînvechit şi o bucată de pâine şi asta era masa ta din acea zi. Dar nu vreau să scot ochii nimănui spunând cât de greu am muncit noi... Iar Sergiu era un regizor dur...

"Dacă am un dar, acela e vocea mea"


Cum aţi lucrat cu Sergiu Nicolaescu la "Ultima noapte de dragoste"?

Foarte greu. În primul rând, pentru că Sergiu era un om foarte taciturn, n-avea efuziuni sentimentale. Ne-am şi certat de câteva ori, dar e foarte bine că n-a fost ranchiunos. Eu i-am şi reproşat faptul că nu s-a apropiat de mine mai mult şi că n-am avut discuţii despre personaj şi despre trăirile lui. Munca la rol a fost a mea, dar avându-l pe el foarte ostil, pentru că aveam păreri diferite legat de anumite momente, cum e cazul scenei de final, când eu îmi găsesc plutonul. Ulterior, Sergiu m-a şi pedepsit într-un fel foarte crud, şi ăsta e un lucru pe care eu i l-am iertat, dar nu pot să-l uit. Mi-a răpit, într-un fel, bucuria acestui rol din cauza unor discuţii pe care le-am avut la filmări, când ne-am spus vorbe grele, iar eu i-am reproşat această lipsă nu de tandreţe, ci de comunicare cu actorii. El fiind un regizor foarte milităros, pe tine ca actor te lăsa să te descurci, te credita să te descurci singur. Or, erau momente când ai fi avut nevoie de o indicaţie, de o poveste... Mai ales că eram încă destul de tânăr, aveam 33 de ani, şi, vorba aia, toată viaţa înveţi. Ei bine, Sergiu îţi dă "Motor!" şi tu trebuie să faci. Îţi spune pe unde să mergi, cum să mergi, dar ce să simţi, cum să simţi, cum s-a întâmplat, asta nu. Urmarea acestor discuţii a fost că el m-a dublat. În acest film vocea nu este a mea, ci a regretatului Florian Pittiş. Iar eu, dacă am ceva pe lumea asta, aceea este vocea mea... Noi între timp ne-am împăcat, dar n-am avut niciodată o explicaţie, iar el ştie că povestea asta zace între noi ca un bulgăre de gheaţă, pentru că nu mi-a dat şansa să-mi fac rolul să fie copilul meu complet. Şi rămân cu gustul acesta amar, pentru că filmul acesta pentru mine înseamnă foarte mult. O singură dată mi-a spus, după Revoluţie, că se gândeşte foarte serios să refacem postsincroanele şi să-mi pună vocea, iar eu i-am spus că aş fi încântat. Sigur că din multe motive asta nu s-a mai făcut şi eu am rămas cu acest gust amar. Tocmai pentru că ştiu că multă lume m-a iubit pentru rolul ăsta. Vom muri şi îmi va rămâne un gust îngrozitor de amar. Pentru că rolul meu din "Ultima noapte..." e o muncă necompletă. Dovadă că noi ne-am împăcat şi că a trecut peste momentul ăla stau multele filme pe care noi le-am făcut de atunci. Ne-am împăcat într-un moment foarte trist, la înmormântarea mamei lui... Dar bucata asta de gheaţă mai e încă între noi. Poate pentru că eu am aşteptat tot timpul să vină într-o zi şi să-mi spună: "Vladimire, îmi pare rău pentru povestea aia". Tocmai pentru că Sergiu îmi este atât de drag... Nici nu s-ar putea altfel, e un om cu care am mâncat o pâine atât de dulce-amară o viaţă, pentru că eu, după Amza, rămân actorul cu cele mai multe colaborări alături de el şi îmi este drag aşa cum îţi este drag un om foarte apropiat. Dar a fost acest bulgăre de gheaţă, pe care nici el n-a putut să-l topească şi nici eu n-am avut puterea să-l topesc, şi el a împiedicat ca toată povestea asta să se fi transformat într-o prietenie extraordinară.

Dacă priviţi acum filmul, aveţi ceva să vă reproşaţi?

Da, foarte multe lucruri. Totul este perfectibil. Sigur că aveam o crispare pe care astăzi poate n-aş mai avea-o. Toate ţin de măiestrie, de explozie, de geniu... Eu am o poveste pe care o spun totdeauna, am fost şi director de teatre şi erau foarte mulţi colegi care spuneau că au ajuns la o vârstă şi vor o categorie de maestru. Şi le ziceam mereu că în povestea asta nu suntem egali. Dumnezeu nu ne face egali, chiar dacă ajungem la o vârstă. O categorie salarială se mai poate da, dar geniul nu-l putem da. Eu niciodată n-o să-l pot egala pe un Ştefan Iordache sau pe un Dinică, sau pe un Marin Moraru.... Oamenii ăştia au fost atinşi de o aripă de înger. Sunt colegi care fac cu o uşurinţă extraordinară personaje extraordinare şi alţii care, ca să ajungă la o performanţă, muncesc foarte mult. Sigur că pot ajunge să scoată şi ei un rol, dar efectiv suntem foarte diferiţi, şi diferenţa constă în... geniu. Sunt lucruri pe care, dacă în profesia asta nu le recunoşti, eşti un om chinuit. Iar eu le-am recunoscut şi le voi recunoaşte toată viaţa. Şi chestia asta mi-a dat o linişte şi o libertate fantastice. În momentul în care am înţeles fenomenul, că toţi suntem buni şi utili, dar că nu suntem egali şi că dintre noi se nasc câteva vârfuri aşa, atinşi, cum spuneam, de o aripă de înger... Cum să crezi că poţi fi egalul lui Ştefan Iordache? N-o să cred niciodată asta. Pentru mine, Ştefan Iordache rămâne un zeu. El face parte dintre cei aleşi, un mare talent şi un om de o mare valoare umană. De el mi-e dor în fiecare zi. Talentul lui de geniu te trăgea, te absorbea... Avea aură şi, dacă te apropiai de aura aia, te atingea şi te făcea şi pe tine frumos. Dacă nu eşti capabil să recunoşti lucrurile astea, înseamnă că eşti un om infirm.

În timp, care e scena din "Ultima noapte..." de care vi s-a făcut cel mai dor?

Sunt două scene. Una într-o casă-muzeu a Goleştilor din Câmpulung, aflată undeva, pe un deal. O clădire care m-a fascinat. Ceva mai frumos nu cred că există în Ţara Românească. Acolo am fost găzduiţi şi acolo am făcut toate scenele de dragoste cu Ioana Pacula. Nu scenele de dragoste îmi trezesc fiori, pentru că scenele noastre de dragoste sunt de o răceală îngrozitoare, pentru că stai cu 100 de operatori şi de electricieni pe capul tău şi tu eşti în pat cu fata aia şi trebuie să te simţi şi bine. Sunt cumplite. N-ai nici o intimitate, totul e un mecanism îngrozitor, trebuie să te concentrezi la alte lucruri... Dar acolo au fost şi scene foarte frumoase. Casa aia mi s-a părut extraordinară şi, culmea, de ce-mi mai este dor... sunt scenele de filmări de război, de lupte, în care am avut alături de mine o echipă minunată şi de actori, şi de cascadori, oameni alături de care am mâncat pâinea asta amară, la bine şi la rău. Au fost nopţile de filmare de la atacul în care armata română intră în Transilvania. Sunt amintiri şi lucruri pe care nu pot să le uit şi mi-e dor de oamenii ăştia.

Un frac din altă lume
Povestea filmărilor la "Ultima noapte de dragoste" pe care Vladimir Găitan a reînviat-o într-o dimineaţă de iunie a început cu cea a unei fotografii pe care actorul a descoperit-o printre amintirile legate de acea perioadă de sfârşit al anilor '70. "E o fotografie care mi-e foarte dragă şi care are o istorie specială", îmi spune arătând spre personajul care îi stă alături în imagine. "Domnul pe care-l vezi aici şi care a făcut figuraţie în film a venit special atunci când Doina Levintza a început să caute tot felul de obiecte autentice. Totul a fost autentic, haine vechi, păstrate din acea epocă, pe care oamenii le aduceau ca să fie folosite la filmări. Şi, la un moment dat, a venit personajul pe care-l vedeţi, cu acest frac, şi a povestit firesc şi simplu cum şi-a cumpărat fracul cu mulţi ani în urmă. Dar n-a mai apucat să-l îmbrace niciodată, pentru că au venit comuniştii, a fost arestat, a făcut ani mulţi de închisoare politică, iar când a ieşit de acolo a descoperit că soţia îl părăsise şi moda se schimbase..." Filmările la "Ultima noapte de dragoste" îi dădeau prilej acum să se întoarcă în timp şi să trăiască în ficţiune clipe care atunci i se furaseră... Viaţa se jucase cu el de-a "v-aţi ascunselea" şi clepsidra se întorcea acum şi-l trimitea înapoi, în trecut. Iar fotografia a fost făcută într-o seară, într-o pauză de filmare, când domnul coborât direct din lumea lui Camil Petrescu l-a zărit pe tânărul Vladimir Găitan într-un colţ, stând cu mâinile în buzunare. Atunci a mers la el şi i-a spus: "Tinere, niciodată să nu stai cu mâinile în buzunare atunci când eşti îmbrăcat în frac...".

Povestea filmului

"În 1965, după succesele internaţionale pe care le avusesem cu scurtmetrajele realizate la Studioul Sahia, am fost chemat la directorul general al Studioului Bucureşti, domnul Paul Cornea - un tip de intelectual trecut de partea comuniştilor din convingere. Mi-a spus că are încredere în talentul meu şi m-a întrebat ce film aş vrea să fac. Film de ficţiune, bineînţeles. Am spus «Ultima noapte...», Camil Petrescu. El mi-a propus să fac «Patul lui Procust». În 1965, să-ţi închipui că ai putea ecraniza un astfel de roman era cel puţin o prostie sau îşi bătea joc de mine. În 1979 situaţia era alta. De domnul Cornea nu-şi mai amintea nimeni, iar ministrul de atunci nu prea ştia despre ce este vorba. Dovada este că, în acelaşi an, eu şi Mircea Veroiu faceam câte un film-adaptare al aceluiaşi roman. I-am garantat ministrului, deşi nu vorbisem cu Mircea, că cele două filme nu vor semăna. Astfel s-au născut, în acelaşi an, «Oglinzi paralele» şi «Ultima noapte de dragoste». Faţă de roman am făcut multe şi importante schimbări. La scenariu am fost ajutat, neoficial, de prietenul meu Titus Popovici. Înainte de începerea filmărilor, am fost dat în judecată de Uniunea Scriitorilor, unde fusesem reclamat de fiul lui Camil Petrescu. Aşa am ajuns, pentru prima dată ca reclamat, pe scările tribunalului. Mi se imputau nişte secvenţe excelente, scrise chiar de Titus (!?). Fiul scriitorului a venit la mine şi până la urmă ne-am înţeles. Susţinea că a fost sfătuit chiar de Titus să mă dea în judecată (!?), ceea ce m-a uimit. Aşa erau vremurile" (Sergiu Nicolaescu)

Citeşte mai multe despre:   două,   intr-o,   noapte,   ultima,   sergiu,   biblioteca pentru toţi,   table,   jucam

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Și băieții plâng! Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, o carte care demontează miturile educației băieților

Și băieții plâng!  Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, o carte care demontează miturile educației băieților
Galerie Foto Scrisă de o femeie care este nu doar psihoterapeut, ci și mama a patru băieți, cartea Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, apărută de curând la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei,...

EUROVISION 2019: Preţurile biletelor la marea finală de la Tel Aviv variază între 121 şi 487 de euro

EUROVISION 2019: Preţurile biletelor la marea finală de la Tel Aviv variază între 121 şi 487 de euro
Fanii care vor dori să asiste la Concursul Eurovision, care se va desfăşura în luna mai la Tel Aviv, trebuie să plătească între 121 şi 487 de euro pentru un loc la marea finală, informează miercuri...

Fructul oprit sezonul 2 episodul 23. Vlad Gherman o cere în căsătorie pe Cristina Ciobănașu

Fructul oprit sezonul 2 episodul 23. Vlad Gherman o cere în căsătorie pe Cristina Ciobănașu
Galerie Foto Sezonul 2 al serialului „Fructul oprit” revine în atenția publicului, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, cu numeroase surprize, dar și cu momente extrem de importante și situații limită....

Helen Mirren, printre prezentatorii Galei Oscar din acest an

Helen Mirren, printre prezentatorii Galei Oscar din acest an
Dame Helen Mirren, Michael B. Jordan şi Elsie Fisher se alătură celebrităţilor care vor prezenta Oscarurile în acest an, a anunţat Academia Americană de Film, citată de Press Association. Cea de-a 91-a gală a...

Comori de artă ale unor colecţionari importanţi, la licitaţie. Selecţie din Colecţia de artă Lucrezia şi Ion Pacea

Comori de artă ale unor colecţionari importanţi, la licitaţie. Selecţie din Colecţia de artă Lucrezia şi Ion Pacea
Galerie Foto Casa Artmark a programat joi, 21 februarie, la ora 19:30, licitaţia unei selecţii din Colecţia Lucrezia şi Ion Pacea. Lucrezia Pacea, anterior Lucrezia Hagi, cu origini italiene din partea mamei și aromâne din...

Producţii de succes la Opera din Bucureşti

Producţii de succes la Opera din Bucureşti
Galerie Foto Între 18 şi 24 februarie, programul Operei Naţionale Bucureşti este pus sub semnul Săptămânii Greciei.   Mezzosoprana Ljubica Vraneș, invitată în spectacolul „Carmen” Miercuri, 20...

Porțile Cartierului Creativ din Bucureşti s-au deschis la Madrid

Porțile Cartierului Creativ din Bucureşti s-au deschis la Madrid
Galerie Foto Bucureștiul este oraș invitat în cadrul ediției de anul acesta a Madrid Design Festival, eveniment care situează capitala Spaniei pe harta celor mai importante festivaluri europene de profil. Participarea...

Miercuri, 20 februarie, exclusiv cu Jurnalul: cum era să fie împușcat Ceaușescu în vizită la un CAP sau povestea asasinării a trei prim-miniştri

Miercuri, 20 februarie, exclusiv cu Jurnalul: cum era să fie împușcat Ceaușescu în vizită la un CAP sau povestea asasinării a trei prim-miniştri
România nu a fost scutită de atentate teroriste. Sute de politicieni, inclusiv trei prim-miniștri, au fost asasinaţi, iar Ceauşescu era cât pe ce să fie omorât pe când vizita un CAP. Atentatorii au fost...

Top 10 cărți de neratat în prima parte a anului

Top 10 cărți de neratat în prima parte a anului
Editurile au început anul în forță și le-au pregătit fanilor multe surprize. Anul 2019 se anunță unul bogat în apariții literare pentru toate gusturile. De la cărți educative pentru copii, la romane de...

„Loving the wind”, „love in the wind” sau cum să iubești prin muzică

„Loving the wind”, „love in the wind” sau cum să iubești prin muzică
Galerie Foto Marți, 19 februarie, la Ateneul Român, în Sala mică este programat un recital special și interesant. În luna februarie, lună a anului care celebrează iubirea, ce poate fi mai nimerit decât un recital romantic?...

Doinița Oancea, dublu majorat serbat printr-o triplă petrecere

Doinița Oancea, dublu majorat serbat printr-o triplă petrecere
Galerie Foto Doinița Oancea, actrița care o interpretează pe Tanța în “Fructul Oprit” de la Antena 1, și-a sărbătorit recent aniversarea printr-o triplă petrecere.  Urările au început încă de la miezul nopții,...

Goran Bregovic concertează pe 2 aprilie, la Sala Palatului

Goran Bregovic concertează pe 2 aprilie, la Sala Palatului
Goran Bregovic revine la Sala Palatului, pe 2 aprilie, pentru un show în premieră, în care va cânta alături de o orchestră simfonică formată din 42 de artişti, trei violonişti şi un cor de şase...

Povestea secretă a războiului lui Putin contra Americii

Povestea secretă a războiului lui Putin contra Americii
Cum a fost posibil ca un guvern străin să se infiltreze în procesul politic american și să câștige influență la Washington?  Este una dintre cele mai dificile întrebări, la care încearcă să răspundă...

Brâncuşi, omagiat la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Brâncuşi, omagiat la Casa Artelor “Dinu Lipatti”
Galerie Foto Primăria Municipiului București prin Casa Artelor "Dinu Lipatti" vă invită marţi, 19 februarie 2019, de la orele 18.00, la evenimentul ZIUA BRÂNCUȘI LA CASA ARTELOR „DINU LIPATTI”, organizat ca omagiu pentru...

Cine este Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România. O româncă crescută la Montreal care s-a lansat cu cover-uri postate pe Youtube

Cine este Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România. O româncă crescută la Montreal care s-a lansat cu cover-uri postate pe Youtube
Ester Peony a câștigat Eurovision România 2019, cu piesa "On a Sunday", ea fiind aleasă în urma Selecţiei Naţionale, ce a avut loc duminică, la Sala Polivalentă. Ester Peony cu piesa „On a Sunday” (6...
Serviciul de email marketing furnizat de