x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Misterul ursitei şi al fatalităţii

Misterul ursitei şi al fatalităţii

de Catalina Iancu    |    08 Feb 2010   •   00:00
Misterul ursitei şi al fatalităţii
Sursa foto: Muzeul Literaturii Române/

"Când, acum ceva ani, am început să scriu «Noaptea de Sânziene», nu ştiam nimic altceva în afară de sfârşit. Ştiam că, după 12 ani, Ştefan o va reîntâlni pe Ileana, tot într-o pădure, şi că va recunoaşte maşina care (i se păruse lui) dispăruse sau ar fi trebuit să dispară în pădurea de la Băneasa, în noaptea de Sânziene 1936", scria însuşi autorul.



Ca un tumultuos roman-fluviu, "Noaptea de Sânziene" a adunat în paginile sale toţi "afluenţii" temelor prozei lui Mircea Eliade - dorinţa realizării, dragostea, "teroarea" istoriei, paradoxurile ei, ieşirea din timp, mitul reîntoarcerii, camuflarea sacrului în profan, mituri şi simboluri -, dând metaforelor o excelentă acoperire filosofică.

FĂURITORUL DE MITURI
"Eliade este făuritor de mituri prin incapacitatea celorlalţi de a-i descifra povestea", spunea Ioan Petru Culianu, discipolul său preferat, care a încercat el însuşi să decodifice sensurile ascunse. În interviul acordat de Mircea Eliade la 18 mai 1975, la Meadville Theological Seminary din Chicago, material inclus apoi în cartea "Mircea Eliade", Culianu întreba: "Dumneavoastră înşivă spuneaţi în 1938 că există întrebări pe care nimeni nu le pune din «bună creştere».

N-o să vă întreb «unde era Graalul», deoarece cred a fi descifrat de-a lungul operei dumneavoastră o serie «istorică» de răspunsuri pe care le-aş înşira astfel: în India, în iubire, în revoltă şi moarte, în sacrificiul de sine. Dar toate acestea merg până în 1953, până la apariţia versiunii franceze din «Noaptea de Sânziene». După aceea nu mai înţeleg unde credeţi că se află Graalul. În muncă? În răbdare? În succes? În bucurie? În emoţia şi tensiunea intelectuală? Unde se află pentru dumneavoastră, aici şi acum, ceea ce căutaţi necontenit?".

Iar Eliade i-a replicat: "Nu cred că pot răspunde acum la această întrebare. Natural, se poate descifra acea serie «istorică» de răspunsuri. Dar cred că acum situaţia mea cere să fac faţă la două probleme esenţiale: existenţa într-o lume din ce în ce mai dominată nu atât de marxism, cât de poliţia secretă etc. Şi a doua provine din faptul că eu mă aflu la capătul vieţii şi deci trebuie să contemplu «trecerea» din viaţă în moarte, ceea ce această trecere implică şi modifică din punct de vedere calitativ etc. Dar nu cred că am răspuns pe de-a întregul la întrebare".

VALOARE DOCUMENTARĂ ŞI SENTIMENTALĂ
În cartea sa "Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade", scrisă în anii '80, profesorul Handoca mărturisea: "La începutul deceniului al nouălea i-am trimis lui Mircea Eliade manuscrisul convorbirilor. Scriitorul s-a bucurat şi aştepta cu nerăbdare publicarea în volum a acestor texte, planificată pentru luna martie 1982, când urma să împlinească 75 de ani. (...) La o lectură recentă am constatat că timpul trecut nu a ştirbit nimic din actualitatea, valoarea documentară şi... sentimentală a «Convorbirilor cu Mircea Eliade»". Cuvinte spuse în 1998, la fel de actuale şi azi...

Cum şi pe cine a impresionat "Noaptea de Sânziene"? "Lectura acestei cărţi nu numai că m-a ajutat să-mi dobândesc o filosofie existenţială, dar a intervenit prin materialitatea actului în sine, în mod bulversant, în desfăşurarea vieţii mele ce a luat, pentru câţiva ani un traseu neprevăzut şi dramatic.

Dar tot filosofia pe care am dedus-o din această carte mi-a permis să întâmpin toate întâmplările ce au urmat, cu sentimentul că mai presus de semnificaţia directă, concretă, ele pot şi trebuie înţelese într-o semnificaţie superioară, de coerenţă şi armonie cu întregul ansamblu", scria Sergiu Al George.

Pericle Martinescu dezvăluia la rândul său: "Probabil că, la o nouă lectură, romanele «generaţiei» din anii '30 nu mi-ar produce aceeaşi stare de spirit exaltantă ca la primele contacte, în schimb, creaţiile lui literare din următoarea perioadă, romanul «Noaptea de Sânziene», pe care îl consideră capodopera sa, şi nuvelele aşa-zis «fantastice» (fiindcă fantasticul lui Eliade nu-i decât un realism magic) le-am citit cu o deosebită desfătare şi le socot realizări de o incontestabilă valoare în contextul literaturii universale din zilele noastre".




SÂNZIENELE LE-AU DAT DE FURCĂ
Joaquin Garrigos a tradus în spaniolă "Domnişoara Christina", "Nuntă în cer", "Şantier", "India", "Huliganii", "Tinereţe fără de tinereţe", "Noaptea de Sânziene", "Dayan", "Uniforme de general", "Ivan", "Un om mare", "Douăsprezece mii de capete de vite", "Nouăsprezece trandafiri". USR i-a oferit un premiu pentru traducerea "Nopţii de Sânziene". Căci nu e uşoară traducerea unui roman complex, plin de chei şi simboluri.

Dacă Garrigos a întâmpinat dificultăţi în cursul traducerilor, "şi nu puţine", cu atât mai greu trebuie să-i fi fost lui Sumiya Haruya, care a tradus în japoneză "Nouăsprezece trandafiri", "Domnişoara Christina", "Maitreyi" şi, bineînţeles, "Noaptea de Sânziene", care avea vreo 800 de pagini. Drept pentru care a corespondat cu acelaşi neobosit profesor Handoca pentru a afla unele detalii despre obiceiurile româneşti din noaptea de 23 spre 24 iunie. Pentru informarea publicului japonez a redactat o amplă prefaţă şi o bibliografie privitoare la "Noaptea de Sânziene".

Mac Linscott Ricketts povesteşte în volumul lui Mircea Handoca: "Traducerea «Nopţii de Sânziene», făcută în colaborare, a fost mult mai dificilă. Eu şi doamna Stevenson de-abia învăţaserăm româneşte. Colega mea a fost într-o oarecare măsură ajutată de o familie de tineri români care locuiau în apropiere. Traduceam un capitol şi i-l trimiteam colaboratoarei mele. Dânsa făcea corecturile şi mi-l înapoia. Ne-am străduit să respectăm nu numai «litera», ci şi «spiritul» originalului românesc".

LUMILE ŞTIINŢIFICE ŞI LITERARE
În ceea ce priveşte receptarea prozei lui Eliade în SUA, tot Mac Linscott Ricketts dezvăluie în volumul editat de Bryan Rennie, "Mircea Eliade: Finalitate şi sens": "Între 12 şi 14 aprilie 1978, o conferinţă intitulată «Coincidentia oppositorum: lumile ştiinţifice şi literare ale lui Mircea Eliade» a avut loc în campusul Universităţii Notre Dame.

Editura Universităţii tocmai scosese «Noaptea de Sânziene», o traducere engleză a romanului pe care Eliade îl considera capodopera sa, iar Norman Girardot, atunci membru al catedrei de religie la Notre Dame, a organizat conferinţa, în parte, să-i promoveze cartea, făcând publicitate laturii literare, puţin cunoscute a operei lui Eliade. În jur de doisprezece «experţi în Eliade» s-au adunat pentru a prezenta sau răspunde la lucrări, din care trei erau dedicate exclusiv activităţii literare a lui Eliade".

"Noaptea de Sânziene" scoate, parcă, de fiecare dată la inveală noi valenţe. "Tema cărţii e misterul ursitei, al fatalităţii, Eroul nu-l poate rezolva (deşi primeşte numeroase avertismente şi-i asaltat de premoniţii). Taina - poate, în parte - i se dezleagă doar în clipa morţii.

De remarcat este că titlul traducerii franceze (Foręt interdite) este mai potrivit decât cel dat de autor. «Pădurea interzisă» este tărâmul rezervat, incognoscibil, care-i oprit (ca fructul paradisiac) capacităţii de pricepere a omului în general. Romanul e scăldat în mistere şi aureolat de taine, dar nimeni nu păşeşte peste pragul hotărâtor", comenta N. Steinhardt în "Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade" semnată Mircea Handoca.

Iar Vasile Posteucă spunea în crestomanţia, îngrijită de Gabriel Stănescu, "Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil": "Între timp şi atemporar, între clipă şi eternitate, între cer şi pământ, între iad şi rai. Între devenire şi fire. Din acest prag începe sensul iniţiatic al vieţii. Şi în «Noaptea de Sânziene», toată acţiunea (complotul, cum spun englezii) nu e nimic altceva decât un examen. O punere la probă a ucenicului întru ale spiritului".


Foręt interdite
"Noaptea de Sânziene" a fost scrisă în limba română între anii 1949 şi 1954 şi a apărut în traducere franceză în 1955 sub titlul "Foręt interdite". A fost ulterior tipărită şi în româneşte, într-un tiraj redus, la Paris în 1971. În ţară, cartea nu a putut să apară decât după decembrie 1989. Fresca social-istorică, în care apar numeroase personaje, a fost socotită de însuşi Eliade drept capodoperă a sa. Acţiunea se petrece în 1936 şi 1948 şi nu lipsesc din ea întoarceri în timp, atmosfera epocii şi vremurile tulburi postbelice, elemente fantastice, stranii, introduse în pânza realistă.

"Lectura acestei cărţi nu numai că m-a ajutat să-mi dobândesc o filosofie existenţială, dar a intervenit prin materialitatea actului în sine, în mod bulversant, în desfăşurarea vieţii mele ce a luat, pentru câţiva ani, un traseu neprevăzut şi dramatic. Dar tot filosofia pe care am dedus-o din această carte mi-a permis să întâmpin toate întâmplările ce au urmat, cu sentimentul că mai presus de semnificaţia directă, concretă, ele pot şi trebuie înţelese într-o semnificaţie superioară, de coerenţă şi armonie cu întregul ansamblu"
Sergiu Al. George

×