x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale MRP a scris multe poezii care dăinuie

MRP a scris multe poezii care dăinuie

de Ana Maria Vulpescu    |    13 Feb 2011   •   18:23
MRP a scris multe poezii care dăinuie
Sursa foto: Ionel Cucu/

151671-mr-paraschivescu-1971.jpgDespre volumul 99 din Biblioteca pen­tru toţi, "Cântice ţigăneşti şi alte poeme", de Miron Radu Paraschivescu, care apare miercuri, 16 februa­rie, am stat de vorbă cu poetul, prozato­rul, criticul şi eseistul Ilie Constantin.

● Jurnalul Naţional: Domnule Ilie Constantin, cum l-aţi cunoscut pe Miron Radu Paraschivescu? 

Ilie Constantin: De autorul "Cânticelor ţigăneşti" mi-a fost dat să mă apropii aidoma altor poeţi din gene­raţia noastră şi cea precedentă: prin poşta redacţiei! Dintotdeauna el a avut pasiunea descoperirii unor noi ta­lente (dacă era cazul), sau cel puţin să se întreţină cu cei ce-i solicitau aprecieri asupra versurilor lor. Ţinea două rubrici de poşta redacţiei: una la Contemporanul şi alta la România liberă. Era prin 1957, eu mă apro­piam de sfârşitul adolescenţei. Ca şi colegilor mei din "triada" ce avea să debuteze editorial în 1960 – Cezar Baltag şi Nichita Stănescu – am fost de timpuriu încurajat să continuu. MRP mi-a lăsat chiar, la redacţia Vieţii Româneşti, numărul său de telefon, dornic să stăm de vorbă.

● Atât la începuturile carierei sale literare, cât şi mai târziu, prin suplimentul "Povestea vorbei" al revistei Ramuri, MRP a fost un promotor al descoperirii şi afirmării unor noi generaţii de talente. Scria undeva despre Marin Preda: "Numai faptul de a-l fi descoperit pe Marin Preda îmi dă dreptul de a intra în istoria literaturii române". De unde venea această generozitate, aş zice atipică în spaţiul cultural românesc, a lui MRP de a susţine şi promova tinerii scriitori?

Pe fondul deosebitei sale genero­zităţi colegiale, fraza lui: "Numai faptul de a-l fi descoperit pe Marin Preda îmi dă dreptul de a intra în istoria li­teraturii române" este o eroare şi o nedreptate pe care şi-o face poetul!
L-am admirat şi frecventat pe Marin Preda, dar MRP nu-i datorează – Doamne fereşte! – romancierului locul său în posteritate, ci propriului său har poetic.

● Sunt MRP iniţialele cu cea mai mare rezonanţă în numele întreg al poeziei româneşti contemporane? 

Probabil, în măsura în care aceas­ta este o răs­plată a gene­ro­zităţii, în a promova tineri şi mai puţin tineri. Şi, mai ales, o recunoaştere a im­por­tanţei sale lite­rare.
Cei care au avut şansa să-l cu­noas­că i-au rămas fideli; în ce mă priveşte, nu m-am îndepărtat niciodată de MRP, până la moartea sa, în 1971.

● Într-o scrisoare pe care v-o adresa în 1959, MRP se întreba (deznădejde? alint?) dacă vor rămâne, peste timp, măcar cinci poezii ale sale. Ce i-aţi răspunde azi? Care sunt aceste cinci poezii care rămân?

Poetul, în genere, este un anxios. Deznădejdea nu era deloc jucată, mergând până în pragul nebuniei – şi trecând uneori de el, în treacăt sau mai îndelung. Un fel de sfidătoare amintire îmi pare "Cămaşa de forţă": Veşmânt inteli­gen­ţe­lor de gală/În mânios şi despletit avânt,/Tu îm­pli­neşti ţinuta ideală/A du­hu­ri­lor rupte de pă­mânt.// Mai aspră decât pătura de pâslă,/ Mai su­plă ca oţelul din cătuşe,/ Tu prinzi, ca jocul apei într-o vâs­lă,/ Corola unei flăcări sub cenuşe. // Iar când îmbrac manşeta cânepie/ Sunt un Ovidiu-n togă virilă, aşteptând/ Pe malul getic ultima solie/ Să-i ducă-n Urbe întristatul gând.//  MRP nu a scris doar cinci poezii demne de a dăinui, ci mult mai multe! Cunoscând aproape pe dinafară un mare procentaj din producţia sa lirică, am o slăbiciune pentru un mic poem, "Fotografia": "Cicatrice pe-un câmp de hârtie/  De trecerea mea lăsată/ Cu-a umbrei complicitate/ Neprihănită pată,/ Stafie / A clipei scăpate de moarte/ Fotografie / Cenuşăreasă-ntre arte/ Ca fluturi, crinii/ Document al luminii.//."

Aşadar, memoria se serveşte de o răsfrângere în obţinerea căreia o mică violenţă s-a produs în ordinea lucrurilor: trecerea unei fiinţe omeneşti a lăsat o cicatrice pe un câmp de hârtie. În mod paradoxal, această fantasmă a clipei de mult "moarte" este sortită să aducă aminte viaţa şi să slujească viul. O spun ultimele două versuri, unde fotografia este numită "document al luminii", asemănătoare astfel fiinţelor vii: "ca fluturii, crinii". 

● E diferită posteritatea poeţilor de cea a prozatorilor?

Nu cred în "muma mânesi" de pos­teritate, nici dacă ea face diferenţe între poeţi,  prozatori şi ceilalţi oa­meni! Obsesia "rămânerii" în poste­ri­tate ţine de omeneasca şi metafizi­ca "împotrivire" la uitare. Posteritatea priveşte exclusiv omenirea ră­ma­­­să vie, doar ea este în măsură de in­­teresul ce-l mai arată sau nu lo­cu­i­torii viitori ai pământului unor crea­tori ieri încă notorii. Cei în cauză se află de partea cealaltă a Universu­lui, cu care nu există cale de comunicare.

● Antologia din poemele lui Miron Radu Paraschivescu apare de ziua dumneavoastră de naştere. Vă emoţionează acest lucru?

Mai mult decât atât! Şi-mi revin o mulţime de amintiri; bunăoară, cum se străduia MRP să mă instruiască, vorbindu-mi ceasuri întregi (şi cerându-mi să-i răspund negreşit) în limba franceză. Învăţam bine şi repede, deşi îi aminteam că specializarea mea universitară era de italienist. "Cu atât mai mult!", hotăra el… De unde puteam şti că-mi era sortit să trăiesc în exil la Paris vreme de 29 de ani…

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi