x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mulţumesc Amza Pellea!

Mulţumesc Amza Pellea!

de Oana-Maria Baltoc    |    11 Mai 2009   •   00:00
Mulţumesc Amza Pellea!
Sursa foto: Christian Sylva/Jurnalul Naţional

Sergiu Nicolaescu i-a readus pe marele ecran pe Amza Pellea, Colea Răutu, Ilarion Ciobanu, Ernest Maftei, Emanoil Petruţ, actori care au plecat dintre noi, dar care au rămas în istoria cinematografiei româneşti.



Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea docudramei "Carol I", care se concentrează pe ultimele luni de viaţă ale întemeietorului României moderne.

Premiera celui de-al 73-lea film din cariera lui Sergiu Nicolaescu a strâns puhoi de invitaţi, sâmbătă seară, la Cinema Pro, printre oaspeţii de vază numărându-se ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, prinţul Paul şi prinţesa Lia de România, Gelu Voican Voiculescu, Gheorghe Dinică, Răzvan Theodorescu (fost ministru al Culturii). Marii absenţi ai serii au fost Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, şi Maria Băsescu, prima doamnă a ţării, care nu au onorat invitaţia lui Sergiu Nicolaescu, chiar dacă prezenţa le-a fost confirmată.

Lungmetrajul "Carol I" i-a prilejuit lui Nicolaescu, regizorul care ne-a obişnuit să-l vedem interpretând şi rolul principal în producţiile sale, întoarcerea la perso­najul pe care l-a interpretat în "Pentru patrie", în urmă cu 30 ani, dar şi în producţia "Războiul independenţei" (1977): regele Carol I. De altfel, unul dintre motivele pentru care "Carol I" nu a necesitat decât nouă zile de filmare s-a datorat faptului că în montajul final au fost incluse şi secvenţe din aceste două producţii. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să revadă interpretările extraordinare ale lui Amza Pellea, Colea Răutu, Ernest Maftei, Mircea Albulescu, Iurie Darie, Ion Dichiseanu, performanţe aplaudate în picioare de public, atunci când numele marilor actori au fost rostite, în semn de mulţumire, de Sergiu Nicolaescu.


DUPĂ FILM ISTORIC, O COMEDIE

"E pentru prima dată în istoria cinematografiei româneşti când un actor interpretează acelaşi personaj la un interval considerabil de timp", a declarat regizorul. "De ce Carol? În primul rând, pentru că era în zodia Berbecului, ca mine, iar în al doilea rând, pentru că i se spunea Neamţul. Şi mie mi se spune la fel. Ca şi Carol, iubesc precizia, cuvântul şi munca ordonată", a motivat regizorul alegerea făcută.

Nicolaescu recunoaşte că întoarcerea la acest personaj nu a fost premeditată, nici măcar ca urmare a admiraţiei nedisimulate faţă de cel pe care-l consideră creatorul României mo­derne. Ideea acestui proiect a apărut în urmă cu câţiva ani, iniţial sub forma unei serii de documentare despre figurile emblematice ale istoriei românilor. Unul dintre ele îi era dedicat lui Carol I, însă accentul urma să cadă pe ultimele luni din viaţa regelui, prins la mijloc între Puterile Centrale şi Antantă la începutul primului război mondial. Moment în care regizorul a realizat că, dacă l-ar face, ar avea exact vârsta lui Carol în 1914, a pecetluit soarta proiectului.

La finalul filmului, criticul de film Irina Margareta Nistor ne-a mărturisit că "Sergiu Nicolaescu a beneficiat de un mare avantaj de pe urma celor două filme rea­lizate despre războiul de independenţă. La vizionare am stat lângă un mare is­toric care mi-a confirmat că totuşi filmele vechi erau mai temeinic făcute din toate punctele de vedere. Sigur, atunci existau şi mai multe mijloace, chiar şi financiare, lucru care pare absurd, dar e real, pentru că lucrurile în cinemato­grafie au regresat în loc să progreseze. Şi actorii erau mult mai credibili şi, o dată în plus, voi susţine ideea că un Brătianu interpretat de Emanoil Petruţ era im­pe­cabil". "Carol I" nu este ultima producţie pe care Sergiu Nicolaescu o va regiza. Maestrul s-a declarat mulţumit de "Carol I" şi are în pregătire filmul cu numărul 74, comedia intitulată "Poker", în care se pare că îl vom vedea şi pe Dorel Vişan.


DESTIN ŞI FILM
După proiecţia filmului, Sergiu Nicolescu a anunţat şi lansarea cărţii "Carol I", editată de Editura Rao, semnată de Ion Bulei, Stelian Ţurlea, Sergiu Nicolaescu şi Emil Slotea, un ghid vizual al unei fas­cinante epoci istorice. Pe lângă o am­plă prezentare a României sub domnia lui Carol I, cartea mai cuprinde peste 50 de imagini de arhivă, instantanee din timpul filmărilor, un interviu cu Sergiu Nicolaescu şi note de producţie ale regizorului. De asemenea, filmul "Carol I" a fost lansat şi pe DVD. Cât de curând, re­gi­zorul va scoate pe piaţă o nouă carte, in­titulată "Destin şi film", o amplă pri­vi­re asupra cinematografiei româneşti.

×