x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Muzeul ASTRA din Sibiu - Podoabe de ieri, de azi, de mâine

Muzeul ASTRA din Sibiu - Podoabe de ieri, de azi, de mâine

de Luminiţa Ciobanu    |    24 Oct 2013   •   18:44
Muzeul ASTRA din Sibiu - Podoabe de ieri, de azi, de mâine

Muzeul ASTRA din Sibiu, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Colegiul Naţional Pedagogic “Andrei Şaguna”, derulează, în perioada 15 septembrie-15 noiembrie 2013, proiectul “Podoabe de ieri, de azi, de mâine”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural National (AFCN).

Prin intermediul activităţilor interactive, şi printr-o abordare multidisciplinară ce implică istoria, arheologia, etnografia şi etnoarheologia, proiectul îşi propune familiarizarea tinerei generaţii cu diferite aspecte ale evoluţiei tipurilor de podoabe din spaţiul multietnic al Transilvaniei dorindu-se, de asemenea, valorificarea, prezervarea şi promovarea identităţiilor culturale regionale.

Proiectul urmăreşte o abordare pe mai multe paliere. Prima etapă de desfăşurare a cuprins o serie de lecţii deschise privind istoria esteticului, a cultului pentru frumos, moda bijuteriilor şi tehnicile de realizare a acestora. Podoabele tradiţionale precum şi modalităţile de realizare au constituit şi ele teme prezente în cadrul prelegerilor susţinute de muzeograf dr. George Tomegea şi dr. Anca Niţoi.

În etapa următoare, organizatorii au prevăzut aplicarea practică a cunoştinţelor dobândite de elevi prin implicarea activă a acestora în confecţionarea unor podoabe tradiţionale (zgărdane şi găitane), contemporane (brăţări, cercei din sârmă sau coliere cu mărgele) sau a unora similare celor descoperite pe parcursul cercetărilor arheologice (inele cu cap în formă de S, pandative lunulare sau brăţări torsadate). Obiectele realizate de elevi întimpul atelierelor de creaţie vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii al cărei vernisaj va avea loc pe data de 7 noiembrie 2013.
 

×