x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Noaptea albă a muzeelor

Noaptea albă a muzeelor

de Adriana V. Paduraru    |    15 Mai 2008   •   00:00
Noaptea albă a muzeelor

Sîmbătă, 17 mai, se va des­fă­şura în Bucureşti cea de-a patra ediţie a programului “Noaptea Muzeelor”. Organizatorii pun la dispoziţie autobuze care vor parcurge circuitul muzeal în intervalul orar 21:00-3:00.

17 mai - Circuit pentru publicul bucureştean

Sîmbătă, 17 mai, se va des­fă­şura în Bucureşti cea de-a patra ediţie a programului “Noaptea Muzeelor”. Organizatorii pun la dispoziţie autobuze care vor parcurge circuitul muzeal în intervalul orar 21:00-3:00.

Anul acesta, nu mai puţin de 12 muzee s-au reunit într-un circuit pentru a mar­ca Noaptea Muzeelor ca cea mai importantă sărbătoare din an a muzeelor. La ora la care de obi­cei se închid, sîmbătă, 17 mai, aceste instituţii rămîn deschise pînă la orele dimineţii. În acest fel, mu­ze­ele îşi propun ca publicul să re­des­co­pere colecţiile pe care le adăpostesc, însă într-o altă atmosferă.

PROGRAM. Ziua începe cu “Dimineaţa Muzeului Satului”, care sărbătoreşte cu acest prilej şi 72 de ani de la înfiinţare şi continuă cu mu­zeele din Piaţa Victoriei. La Mu­ze­ul Antipa, “Nocturna în dreptun­ghiul galben” înseamnă muzică, ex­po­ziţie de fotografii, documentare şi al­bume National Geographic Chan­nel sau “vînătoare” de insecte şi lilieci în curtea muzeului. La Mu­ze­ul de Ge­ologie, vizitatorul se afundă în “Noaptea Indiană” prin intermediul fotografiilor, al muzicii şi al artei cu­li­nare, iar la Muzeul Ţăranului nea Fus Ion prezintă o seară “video-mu­sic-gastro fusion” cu artişti invitaţi, expoziţie de artă tra­di­ţională şi lan­sa­re de album de fotografii. Promenada pe Calea Victoriei presupune po­pasuri obligatorii la Muzeul Geor­ge Enescu – pentru recitaluri de li­e­duri, muzică religioasă şi filme do­cumentare despre marele compozitor şi la Muzeul Co­lec­ţiilor de Artă – pentru o întîlnire cu atmosfera din locuinţa co­lec­ţi­o­narilor interbelici.

La MNAR, publicul este părtaş la “Confesiuni de amorul artei”: spectacole de animaţie teatrală, proiecţii video, jocuri de sunet şi lumină, in­spi­rate de lucrări de artă din muzeu, iar la Sala Auditorium este invitat la filme de artă pînă în zori. La muzeul Naţional de Istorie, seara “Sub semnul Thaliei” oferă spectacole de tea­tru şi expoziţii. Periplul continuă la Muzeul Municipiului, care îşi invită vizitatorii în primitoarele saloane de secol XIX la expoziţia dedicată lui Gheorghe Tătărescu. Un mo­ment care nu trebuie ratat este schim­barea gărzii la Muzeul Co­tro­ceni, al cărui program include şi o expoziţie de costume de epocă.

După căderea serii la Muzeul Militar Naţional începe programul special “Floare de Lotus”, care in­clu­de spectacole de dans modern, jon­glerie şi magie, concert de orgă şi spectacole de teatru.

AUTOBUZE SPECIALE. Cei mai energici vizitatori care demonstrează că au parcurs cel puţin opt mu­zee din circuit vor primi un ca­dou-surpriză. Organizatorii au pus la dispoziţie autobuze speciale care vor face legătura între cele 12 locaţii. Pentru vizitatorii dornici să ajungă la cît mai multe muzee, autobuzele vor circula în intervalul orar 21:00-3:00. Traseul parcurs va fi: Muzeul Naţional de Artă Contemporană – Muzeul Cotroceni – Muzeul Mili­tar – Muzeul Ţăranului Român – Mu­ze­ul de Geologie – Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Gri­gore Antipa” – Muzeul George Enescu – Muzeul Co­lecţiilor de Artă – Muzeul Mu­ni­ci­piului Bucureşti – Muzeul Naţional de Istorie – Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

×
Subiecte în articol: arte artă muzeul