x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O călătorie în timp, la Muzeul "ASTRA"

O călătorie în timp, la Muzeul "ASTRA"

de Anca Alexe    |    20 Ian 2010   •   00:00

Pentru cei care îşi doresc să petreacă o zi în atmosfera satului românesc de odinioară, Muzeul Astra din Sibiu propune programul team building la Muzeu. O călătorie în timp prin intermediul căreia reprezentanţii muzeului urmăresc familiarizarea cu atmosfera din veacurile trecute. Mai mult, vizitatorii pot practica unele din activităţile specifice locuitorilor satului românesc şi se vor putea delecta cu bucate realizate după reţete vechi... de secole.



Începând din această lună, muzeografii îşi vor lua în serios rolul de animatori. Vor prezenta în cadrul unor ateliere tematice felul în care îşi organizau gospodăriile bunicii sau străbunicii noştri, instrumentarul pe care îl utilizau, felul în care era conceput şi mici secrete despre existenţa lor de zi cu zi.

Lansată în anul 2007, oferta de team building a Muzeului ASTRA a fost testată cu succes de numeroase firme din ţară. Numărul celor care au participat la astfel de programe a depăşit deja câteva mii.

×
Subiecte în articol: arte