x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O crima ferpecta

O crima ferpecta

de Cristina Bazavan    |    29 Oct 2005   •   00:00
JURNAL DE CINEFIL
De o saptamana, pe marile ecrane se afla un film cu un titlu ciudat: O crima ferpecta. Realizata de spaniolul Alex de Iglesias, pelicula este povestea unui barbat care este nevoit sa se casatoreasca cu o femeie pe care nu o iubeste pentru ca aceasta stie de existenta unei crime la care a participat.

Filmul, pe care vi-l recomand cu incredere, e un bun pretext pentru a ne uita dintr-o alta perspectiva la un eveniment care se bate in audienta cu gripa aviara si raportul de tara.

Evenimentul are toate ingredientele unui film cu potential de audienta: oameni bogati, hoti, actiune, plus elemente emotionale: morti si un bebelus nenascut inca.

La cat a fost de mediatizat acest eveniment, nici macar nu mai e nevoie sa mentionez numele personajelor implicate. De fapt, nici nu vreau sa o fac, vreau doar sa va atrag atentia asupra lucrurilor care nu merg bine.

Povestea e prima in buletinele de stiri si, de la zi la zi, istoria se denatureaza. Pe de o parte, sunt protagonistii care se joaca cu jurnalistii, oferindu-le tot felul de elemente prin care sa castige simpatia publicului. De cealalta parte, se afla chiar jurnalistii, care, in dorinta de a avea alta stire decat concurenta, se transforma in scenaristi care trebuie sa readapteze o poveste deja scrisa.

Spre exemplu, doamna bogata care e personaj principal in poveste e o femeie obisnuita cu regulile presei, stie ce marfa sa ofere jurnalistilor, stie ce inseamna imaginea. Asa se face ca, in prima sa aparitie publica, in dimineata de dupa "decesul" hotului, doamna a aparut aparent nemachiata. Existenta insistenta a unui fond de ten care sa o ajute sa nu-i luceasca chipul in fata camerelor de luat vederi si a unei mascara care sa-i contureze cat de cat ochii arata ca doamna si-a gasit timp si stapanire de sine ca sa se aseze la oglinda. Aceeasi stapanire de sine a putut fi remarcata in dorinta doamnei de a avea o imagine unitara cu noua colectie pe care urma sa o lanseze peste doar cateva zile. Asa se face ca a adaugat infatisarii sale un batic cu influente gipsy. Un batic similar, dar de alta culoare, a fost purtat si intr-una din deplasarile la Procuratura, dar si la lansarea colectiei la care doamna a avut stapanirea de sine sa participe. Dar doamna a "aratat" in intalnirea cu jurnalistii ca nu are deloc stapanire de sine, pentru ca lacrimile atat de aducatoare de audienta i-au curs siroaie pe obraji.

Sa mergem mai departe. Orice scenarist v-ar spune ca o poveste de genul acesta aduce un grad mai mare de simpatie daca una dintre protagoniste este insarcinata. Asa se face ca declaratia doamnei cu batic privind existenta unui "mormoloc" de doar cateva saptamani poate fi un truc smecher pentru a mai capta putina simpatie. Stiu persoane care au facut pariu ca nu e vorba de nici o sarcina si ca, desi va fi invocat de mai multe ori pe parcursul procesului, copilul nu se va naste niciodata. N-am de unde sa stiu care dintre variante e adevarata, dar pot sa va atrag atentia ca posibila sarcina a fost invocata de doua ori pana acum, de fiecare data in momente-cheie, cand era nevoie de ceva simpatie in plus. Ce n-a stiu doamna este ca trebuia sa fie ceva mai atenta la cuvantul cu care a descris fatul, "mormoloc" fiind o masa buna de manevra pentru psihologi.

De ce sunt importante aceste amanunte? Amintiti-va de cazul OJ Simpson. Supervedeta americana Simpson si-a gasit nevasta in pat cu altul, i-a omorat pe amandoi macelarindu-i, pentru ca, pe parcursul unui lung proces, cu ajutorul mass-media, sa se transforme dintr-un criminal, intr-un pasional care si-a iubit sotia la nebunie. Simpson e liber, bine mersi, si acum doi ani, cand l-am intalnit intr-o cafenea din Roma, era inconjurat de femei frumoase.

Asa ca daca jurnalistii nu se indeparteaza putin de acest caz, s-ar putea sa nu mai conteze ca doamna i-a invitat pe hoti in casa, laudandu-se cu agoniseala ei la toate televiziunile. Altfel, hotul - daca e hot - trebuie sa fie pedepsit de lege, nu de altii.

×
Subiecte în articol: arte doamna