x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O statuetă din secolul XV, ”restaurată” în culori electrice

O statuetă din secolul XV, ”restaurată” în culori electrice

de Oana Pavelescu    |    11 Sep 2018   •   14:36
O statuetă din secolul XV, ”restaurată” în culori electrice

O statuetă veche din secolul XV, care o reprezintă pe Fecioara Maria și Pruncul a fost pictată în culori electrice, spre oroarea opiniei publice spaniole, relatează 7sur7.be.

Procesul de ”restaurare” a statuetei este rodul eforturilor unui persoane fără nicio pregătire în domeniul restaurării de obiecte de artă.

Statueta, care aparține capelei din El Ranadoiro, o localitate cu numai 28 de suflete din Asturia, a fost acopeită cu vopseluri în culori țipătoare care nu au legătură nici cu obiectul de artă în sine și nici cu tradiția spaniolă.


Acum, Maica Domnului are o robă roz intens, copilul Iisus are haină verde canar iar Sfântul Petru are o robă sângerie și o pelerină vernil, ochii și sprâncenele personajelor fiind desentate cu negru, obiectul devenind un kitsch perfect.


Autoarea acestei ”restaurări” este o locuitoare a așezării spaniole pe numele ei Maria Luisa Menendez care este și proprietara unui mic magazin de suveniruri. Femeia a fost autorizată de parohie penutr a efectua pictura respectivă, a indicat publicația El Comercio.

Această ”restaurare” ne amintește de o întâmplare similară care a avut loc în anul 2012, atunci când o octogenară a distrus fresca Ecce Homo, a lui pictorului Elías García Martínez, trasnformând opera de artă într-o caricatură jalnică.

×
Subiecte în articol: El Ranadoiro Maria Luisa Menendez