Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dragi cititori,
"Prins" e o poveste de dragoste; a fost şi rămâne. Când l-am scris nu mă aşteptam să unească o generaţie. Speram un singur lucru, să fie citit.
De ce a unit o generaţie s-a înţeles curând dupa aceea. "Prins" era cel mai revoltat roman al timpului său, o pictură fidelă a unei lumi, şi drama personajelor lui, nu numai a celor doi îndrăgostiţi, era tulburătoare. Romanul îşi merită titlul, "Prins".
Dar de ce a avut un succes durabil? Ce fibre din inimă, ce coarde misterioase apasă o carte în cititori? Câte din acele fibre vor rezona din nou la o nouă lectură? Şi la încă una? Ori de fiecare dată când e recitit?
Aici e secretul unui succes durabil. Între apariţia lui "Prins" şi retipărirea lui azi, am citit sute de romane, de multe naţionalităţi, care au stârnit interes o clipă, o lună, un sezon. Să rămână vii în timp nu reuşesc decât acelea care ating sufletul cititorilor.
Ştim cu toţii ce înseamnă "blind date" - o întâlnire romantică între o femeie şi un bărbat care nu se cunosc.
Se duc la întâlnirea respectivă "orbi", dar aşteptându-se ca necunoscutul respectiv să le satisfacă visul ideal.
Aşa se îndreaptă cititorii către o carte bună. Anticipând o compatibilitate totală, satisfăcută după numai câteva pagini de lectură.
Iar eu, autorul, am genul meu de blind dates: între intervalele trăite scriind întâlnesc necunoscuţi care îmi spun că le-am intrat în viaţă cu o carte. Sună arogant? Nu e. Cititorii care nu-şi găsesc sufletul într-o carte n-o citesc, ori o citesc din obligaţie; ceea ce e la fel de neplăcut ca a face amor fără poftă. Cei care-mi spun că m-au citit şi li s-au lipit paginile de suflet nu sunt obligaţi să mi-o spună. Sper ca "Prins" să placă unei noi generaţii, dar complimentul cel mai special pe care mi l-aş fi dorit să-l primesc l-am şi primit.
O cititoare româncă de 22 de ani a avut această reacţie: "Dacă n-aş fi găsit un termen specific de epocă în «Prins», aş fi crezut că a fost scris ieri" (termenul de epocă: miliţian! -n.a).
Am iubit cu patimă Bucureştiul, încă îl iubesc. Am iubit cu patimă scrisul în româneşte şi am norocul să-mi satisfac patima. Scriu din nou în româneşte (deci sunt mai norocos decât Joseph Conrad, Nabokov, ori Ionesco!)
Iubiţi cititori încă neîntâlniţi, "Prins" e o poveste de dragoste.
Dacă v-am ghicit sufletul cu ea încă de acum patruzeci de ani, sunt cel mai norocos scriitor.
Al vostru,
Petru Popescu
