Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O problemă capitală a poeziei religioase este cea a comunicării. Pe de-o parte, ea se bizuie pe o asemenea adăncire a fiinţei, incăt punţile curente spre lume sunt aparent suspendate, pe de alta, in calitatea estetică spre care aspiră, se cuvine a se deschide către fenomenologia mundanului, a face uz de materia acestuia.
O problemă capitală a poeziei religioase este cea a comunicării. Pe de-o parte, ea se bizuie pe o asemenea adăncire a fiinţei, incăt punţile curente spre lume sunt aparent suspendate, pe de alta, in calitatea estetică spre care aspiră, se cuvine a se deschide către fenomenologia mundanului, a face uz de materia acestuia.
Marea ei abstractizare (un egotism sublim) ameninţă concreteţea obligatorie a limbajului ce-i dă trup şi-n care se află sămănţa unei dăruiri specifice, vizănd o infinitate a recepţiei. "Unindu-se moral in rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, scrie Vladimir Soloviov, omul nu se uneşte cu El doar pe sine insuşi, ci ii uneşte cu El şi pe ceilalţi; el devine un inel de legătură intre Dumnezeu şi creaţie, intre lumea divină şi cea naturală." Tocmai această faţă divino-umană a creaţiei poetice, oarecum similară cu cea a rugăciunii, reprezentănd un simbol transcendent, dar posedănd şi trăsături palpabile, individualizatoare, e nu o dată neglijată in producţii care fie că sunt prea inundate de lumina transverbală, aşa incăt nu depăşesc o monotonie imnografică, fie că fac uz de o expresie irelevantă, lovită de banalitate.
Autenticul poet religios se cuvine a fi... poet pur şi simplu. Putănd fi un admirabil exemplar de homo religiosus, dacă nu dispune de imanenţa harului poetic, riscă a eşua in tentaţia sa de-a se infăţişa semenilor ca atare. Paul Aretzu a izbutit această operaţie alchimică de transmutare a valorii religioase intr-o valoare estetică validă. Operaţie ce ingăduie credinţei a se intrupa, a nu rămăne lumină intransmisibilă, suficientă sieşi. Poetul mănuieşte cu mare dexteritate un limbaj simililiturgic, uleios şi bine mirositor, bizuit pe verbe, sintagme, imagini şi tonalităţi iudeo-bizantine, avăndu-şi sursa atăt in textele vetero, căt şi in cele neotestamentare. Nu e o uniformă, ci un stil. Nu e o "limbă de lemn" ecleziastică, ci o cale a unei productivităţi expresive, in raport cu care impunătoarele paradigme, departe de a constitui zăgazuri, reprezintă stimulente. "Ceva asemănător, scrie Eugen Negrici, ne-a fost dat să descoperim la Antim Ivireanul, la care lunga şedere in intimitatea cărţilor sfinte i-a remodelat limbajul pănă in pragul unei metamorfoze." Insă elaborarea unui atare discurs implică o dificultate solemnă precum un canon. Paul Aretzu cată a se contopi cu textul său psalmic, a se preschimba ca-n taina euharistică, in sănge şi trup scriptic.
Rugăciunea sa cu o valenţă publică posedă graţie, supleţe, un avănt imaginativ discret strunit, care, fără a se revărsa peste o anume tradiţională cuviinţă, pulsează neincetat sub pielea cuvintelor. De regulă, autorul are tactul de a-şi invălui năzuinţa mistică in figuri materiale, de a-şi face inteligibile efuziunile prin tropi circumscrişi, evident, unei convenţii literare, dar nutriţi cu ardoarea de ucenic perpetuu a convertitului. Prospeţimea intervine prin nuanţarea plină de răvnă cu care e tratat modelul. Vedem in Paul Aretzu pe unul dintre cei mai de seamă poeţi religioşi ai literaturii noastre.
CV
Paul Aretzu este poet şi critic literar. S-a născut la 29 mai 1949 in oraşul Caracal, unde locuieşte şi activează ca profesor de liceu.
A publicat cărţi de poezie: "Carapacea cu sunete", "Orbi in Paradis", "Diapazonul de sănge", "Cartea Psalmilor" (semne de iubire), "Urma lui Uriel", precum şi selecţia de cronici literare "Viziuni critice", Editura Ramuri, Craiova, 2005.
A obţinut diferite premii, dintre care Premiul Festivalului "Virgil Mazilescu" 2002; Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din Romănia 2004; premiul pentru poezie al revistei Ramuri, Craiova 2005; premiul pentru poezie al revistei Convorbiri literare, Iaşi 2006002E
