x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Post-scriptum la romanul unei vieţi

0
Autor: Carmen Dragomir 15 Apr 2009 - 00:00
Post-scriptum la romanul unei vieţi

"Pentru mine am păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că, dacă ne rămâne o jumătate de ochi, să privim cerul, lumina şi să citim o carte, trebuie să fim fericiţi. Şi are dreptate."

Au fost ultimele cuvinte ale Cellei Serghi, rostite în ultimul interviu pe care l-a acordat, cu câteva luni înainte să moară. Interviul a fost realizat în 1992 de Doina Rad şi Ilie Rad - astăzi cancelar al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Jurnalul Naţional: Domnule Ilie Rad cum a fost întâlnirea dvs. cu romanul "Pânza de păianjen"?
Ilie Rad: În toamna lui 1974, am plecat în armată, ca militar cu termen redus, la o unitate militară din localitatea Corbu, judeţul Constanţa. M-am bucurat că am fost trimis în Dobrogea, fiindcă mergeam pe drumurile "Urumei" lui Zaharia Stancu! Trăiam mai mult în lumea literaturii, decât în viaţa reală!

Aveam 19 ani, mă despărţisem de anii de liceu, dar mai ales de prima dragoste, Mariana C. Sufletul îmi era răvăşit de tristeţe. La o lună am venit în prima permisie şi îmi amintesc şi acum ce senzaţie stranie am trăit vâzând, seara, blocurile cu ferestre luminate din Constanţa. Mă gândeam câtă fericire există după acele perdele şi cât de trist sunt eu.

După câteva luni de armată, am devenit bibliotecarul unităţii militare, unde am descoperit, absolut întâmplător, romanul "Pânza de păianjen" al Cellei Serghi, scriitoare despre care ştiam foarte puţine lucruri (reţinusem doar un amănunt picant, şi anume că în 1938, când a apărut ediţia princeps, în acelaşi an cu "Enigma Otiliei", G. Călinescu megea în librării, pentru a vedea care din cele două romane se vinde mai bine!).

Am citit romanul pe nerăsuflate, în starea sufletească în care eram şi de care vă povesteam înainte. Vă imaginaţi ce impresionat am fost! Parcă eram şi eu prins în capcanele "pânzei de păianjen". Am hotărât ca, imediat ce mă voi "libera", să îi fac o vizită scriitoarei, pentru a o cunoşte şi personal.

 

Şi totuşi (...) trebuie şi putem să fim fericiţi...
Povestiţi-mi despre prima vizită la Cella Serghi.
În primăvara anului 1976, am vizitat-o pe scriitoare în locuinţa ei din Parcul Cişmigiu, Str. Sf. Constantin nr. 1. În jurnalul meu am consemnat pe larg această vizită. M-a poftit imediat înăuntru, fără să-mi verifice identitatea (încredere neţărmurită în oameni!) şi m-a tratat cu fursecuri şi cafea.

M-a impresionat enorm eleganţa vestimentară, cochetăria şi amabilitatea deosebită a scriitoarei, luxul de amănunte cu care povestea anumite întâmplări din viaţa literară. Pus în evidenţă de lumina ferestrei, pe un perete se afla portretul scriitoarei, făcut de Magdalena Rădulescu.

Gazda mea avea o eleganţă care trebuie să fi fost congenitală. De altfel, mult mai târziu, o prietenă din Constanţa (iată coincidenţele vieţii!) mi-a povestit ceva ce confirmă această impresie: i-a făcut o vizită la Bucureşti, dar nu i-a spus că merge cu soţul, ceea ce a pus-o pe scriitoare într-o situaţie delicată, spunându-i că, dacă ştia că va fi însoţită de un bărbat, s-ar fi îmbrăcat altfel.

Casa era ticsită de tablouri, masa încărcată de cărţi, reviste, scrisori, fotografii. I-am spus cum am citit "Pânza de păianjen", ce impresii mi-a produs. Cred că a uimit-o romantismul meu (aveam totuşi vârsta Dianei Slavu!). Rostind numele lui Camil Petrescu, ochii i s-au luminat, ca la apariţia unei fiinţe dragi. Mi-a povestit apoi lucruri pe care eu nu le ştiam, dar pe care mi le vor confirma lecturile ulterioare ale cărţilor ei: că n-a dorit să devină scriitoare, că era sigură că va muri tânără şi, tocmai de aceea, voia să lase ceva în urma ei.

Am regăsit-o pe Cella Serghi aşa cum mi-am imaginat-o după lectura romanului: duioasă, sentimentală, sinceră (de o "liminară sinceritate", cum ar fi spus Camil Petrescu), generoasă, dispusă să ia din viaţă doar partea ei frumoasă. După câteva ore, mi-am luat rămas bun şi am plecat, cu promisiunea că îi voi citi şi celelalte cărţi şi că îi voi scrie.

Singurul regret era că nu putusem să îi fac o fotografie. Cella Serghi dorea să rămână sub "povara" ei inconfundabilă: tinereţea!

 

Aţi regăsit-o pe Diana Slavu în Cella Serghi?
Având în vedere că toată literatura Cellei Serghi este una autobiografică, evident că se pot face multe similitudini între autoare şi Diana Slavu. În amplul interviu realizat în 1992, i-am pus această întrebare, la care Cella Serghi a precizat:

"Un răspuns foarte exact la întrebarea dvs. a dat Mihail Sebastian, în capitolul «Izvoare şi chei» din «Corespondenţa lui Marcel Proust»: «În fapt, chiar când originea unui personaj de roman este un model de viaţă (lucru ce se întâmplă în cele mai multe cazuri), chiar când punctul de plecare al unei situaţii de roman este real, desfăşurarea lor ulterioară capătă cu totul alte direcţii.

Într-o operă vie, personajele se desprind în mod inevitabil de modelul lor inţial şi dobândesc o personalitate distinctă, o identitate proprie»".

 

Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit
S-a legat între dumneavoastră şi scriitoare o prietenie care a durat ani, perioadă în care aţi purtat o corespondenţă destul de bogată...

Cella Serghi devenise un "membru" al familiei noastre. Soţia mea, Doina Rad, a redactat o monografie dedicată Cellei Serghi. Băieţii noştri, Mihai şi Tudor, care aveau atunci 9, respectiv 5 ani, i-au făcut desene şi i-au compus scrisori. Într-una dintre scrisori, în primii ani postrevoluţionari, când oamenii nu erau preocupaţi de literatură, ci de "griji şi suspinuri", vorba cronicarului, Cella Serghi îmi scria:

"Acum se iubeşte altfel. Mai grăbit. Altfel cum să-mi explic nostalgia după multe amănunte consumate în «Pânza de păianjen»? Căci ceea ce n-a prevăzut nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au scris despre cărţile mele (Pompiliu Constantinescu, Perpessicius şi toţi ceilalţi) a fost rezistenţa în timp a cărţilor mele (mai ales a «Pânzei» şi a «Mironei»).

Iar eu nu doream decât să scriu o singură carte, numai una şi atât. Ca să rămână ceva în urma mea". Ne scriam tot mai des, scriitoarea aşteptând cu interes mesajele noastre, la care ne răspundea consecvent (cele 12 scrisori, probabil ultimele trimise de Cella Serghi, au fost publicate într-un volum de interviuri din 2005).

Într-un manuscris pe care i l-am cerut pentru revista "Excelsior", Cella Serghi spunea: "Viaţa e foarte grea. Şi totuşi (totuşi, totuşi) trebuie şi putem să fim fericiţi...".

 

În 1992, Cella Serghi avea 85 de ani şi bătrâneţea o şubrezise. Care este povestea ultimului interviu?
I-am trimis 31 de întrebări, pentru a reflecta asupra lor. Îi propusesem (eu şi soţia mea) varianta înregistrării pe bandă magnetică. Eram conştienţi că, la cei 85 de ani, pe care urma să îi împlinească în toamnă, efortul de a răspunde la aceste întrebări ar fi fost un adevărat chin.

Cu toate acestea, la sfârşitul lunii februarie 1992, am avut surpriza de a primi răspunsurile la cele mai multe întrebări adresate, împreună cu o scrisoare, în care prozatoarea spunea: "Eu nu lucrez şi nu ştiu dacă voi ajunge să împlinesc 85 de ani. Abia ţin stiloul în mână şi scrisul meu, care o lua în sus, acum vedeţi că o ia în jos".

Din păcate, această previziune s-a adeverit: scriitoarea a murit la 19 septembrie 1992, cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 85 de ani.

În aprilie 1992, conform unei înţelegeri prealabile, am vizitat-o pe prozatoare la Bucureşti, în vederea completării interviului. Am găsit-o plină de energie, de viaţă, de speranţă, lucidă şi dovedind aceeaşi vioiciune a spiritului ei dintotdeauna. Era bucuroasă de oaspeţi, deşi frigul din casă o supăra foarte tare.

Scriitoarea, încă frumoasă şi extrem de cochetă, părea perfect încadrată în atmosfera cu iz de epocă a apartamentului, înţesat de tablouri, cărţi, mobilă veche, fotografii, amintiri. În ciuda frigului şi a oboselii datorate vârstei, dialogul s-a înfiripat firesc şi repede.

Banda de magnetofon a imortalizat vocea scriitoarei, dar şi ceva din felul ei de a fi. Curând, în septembrie, avea să se "mute în altă galaxie", cum ar fi spus Mircea Eliade.

La 29 mai 1992, în ultima ei scrisoare către noi, Cella Serghi scria: "E inutil să vă întrebaţi şi chiar să regretaţi că nu sunteţi aici. Lucrurile sunt cum sunt. Să staţi la voi acasă, cu copilaşii voştri, şi să fiţi mulţumiţi. Oricum, simpatia voastră, bunele voastre intenţii îmi fac mult bine şi vă mulţumesc.

Ce mai fac prietenii mei, Mihai şi Tudor? Îi iubesc şi nu îi uit. Îi îmbrăţişez pe amândoi şi pe voi. Dacă voi fi în stare să vă mai scriu rânduri". Acestea au fost ultimele rânduri trimise.

 

Începutul ultimei mele cărţi...
Care credeţi că este statutul Cellei Serghi în literatura de azi?
Din păcate, ea a intrat într-un con de umbră, absolut nemeritat. Cele două istorii literare din ultima vreme, ale lui Alex Ştefănescu (2006) şi Nicolae Manolescu (2008), o ignoră pe prozatoare. Am însă suficiente dovezi că acest con de umbră dispare încet-încet.

Şi am să vă dau câteva exemple. Opera ei este folosită în diferite studii de profil, cum ar fi lucrările Lianei Cozea, "Prozatoare ale literaturii române moderne" (1993) sau "Confesiuni ale eului feminin" (2005). Cunosc apoi câteva demersuri critice aparţinând unor tineri cercetători.

 

Succesul Cellei Serghi a fost cu mult mai preţuit de publicul ei, decât de critica literară. A murit într-un nepermis anonimat, iar astăzi amintirea ei nu se bucură nici măcar de o casă memorială...
Trebuie să facem un lucru foarte important! Să vedem unde se află arhiva scriitoarei. Se ştie că o parte din tablourile sale au fost donate Muzeului de Artă din Constanţa. Dar manuscrisele, scrisorile, fotografiile, cărţile cu dedicaţii?

Într-o scrisoare din decembrie 1991, Cella Serghi îmi scria: Vă voi trimite începutul ultimei mele cărţi, pe care nu ştiu dacă o voi termina. Nu cred. Dar... cine ştie...". Într-adevăr, am primit "Cuvântul înainte" al romanului, "Post Scriptum" sau "Singurătate în doi", autoarea nu se fixase definitiv asupra titlului.

Mi-a cerut să-i înapoiez această introducere, iar eu nu am făcut o copie (nu aveam atunci aparate xerox). Unde este acest manuscris? L-am întrebat pe Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care mi-a spus că nu ştie nimic. Am întrebat la Muzeul Literaturii Române - acelaşi lucru. Apartamentul în care locuia este acum ocupat de nişte locatari nu prea vorbăreţi. Una din cercetătoarele care scriu despre Cella Serghi m-a întrebat unde este înmormântată scriitoarea. Nici măcar asta nu ştim.

Citeşte mai multe despre:   cella,   serghi,   cella serghi,   biblioteca pentru toţi,   cellei serghi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie  printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 20:30, 21:30 și 22:30, în Sala Esedra di Marco Aurelio – Musei Capitolini (Piazza del Campidoglio 1), Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din...

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu
În acest an Fundația Culturală „Remember Enescu” sărbătorește 20 ani de excelență în Sala Majestic a Teatrului Odeon. Joi, 19 decembrie, ora 19:00, violonistul Alexandru Tomescu și...

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO: Crăciunul tradițional din satul românesc, alături de colindele cântate de Corul Academic Radio

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO:  Crăciunul tradițional din satul românesc,  alături de colindele cântate de Corul Academic Radio
Galerie Foto Vă este dor de Crăciunul de odinioară, așa cum se trăia sărbătoarea nașterii Domnului în satul românesc, de la colindatul cu steaua, la mere coapte și miros de cozonac proaspăt? Lumea plină de farmec a...

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare
Galerie Foto „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar”, scria George Orwell. La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Teatrul Național din Timișoara dezvoltă prin spectacolele sale...

Cine este Maurizio Cattelan?!

Cine este Maurizio Cattelan?!
Galerie Foto „În artă, ca şi în realitate, lumea apare ca şi când ar fi fost în mâinile unui zeu nebun, în timp ce zeul adevărat rămâne în afara jocului. Sunt un pesimist, dar cred că în lume sunt şi consolări...

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov
Pe 12 decembrie va avea loc la Sala Patria din Braşov ultimul concert din seria integralei Brahms susţinut de Cristian Mandeal cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Brașov, concert ce are în program Uvertura Aca...

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești
Galerie Foto Capodopere ale artei românești, semnate de cei mai importanți artiști, din colecții istorice, sunt adunate, pentru prima dată, într-o licitație festivă. Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza,...

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden
Vicky Cornell, văduva rockerului Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, care s-a sinucis în mai 2017, a dat în judecată grupul american, de la care solicită despăgubiri în valoare de câteva sute de mii ...

Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu, creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu,  creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU
Galerie Foto Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU - care se bucură de privilegiul de a cânta  pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu - va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO,...

Reîntâlnire cu Shakespeare, Cehov şi David Doiashvili la TNB

Reîntâlnire cu Shakespeare, Cehov şi David Doiashvili la TNB
Galerie Foto Două dintre cele mai apreciate montări ale Teatrului Naţional din Bucureşti, Regele Lear şi Livada de vişini, ambele purtând semnătura regizorului georgian David Doiashvili revin în scenă la finalul acestui...

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA
Galerie Foto Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în intervalul 15-24 mai, la București. Începând cu 2020, RDW propune o nouă arhitectură de festival și va aborda anual o temă diferită în jurul...

Prezentarea unei fascinante cărți a lui Riccardo Calimani: „Istoria Republicii Veneția: Serenisima de la origini până la prăbușire”

Prezentarea unei fascinante cărți a lui Riccardo Calimani: „Istoria Republicii Veneția: Serenisima de la origini până la prăbușire”
Pe 11 decembrie 2019, la orele 17.30, va avea loc, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, prezentarea unei cărți recent apărută, semnată de Riccardo...

Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019, acordate pentru prima dată la Istanbul

Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019, acordate pentru prima dată la Istanbul
Trei specialişti în domeniul culturii de la Istanbul, dr. Mehtap Demir (conferenţiar în cadrul secției de Muzicologie a Conservatorului de Stat, Universitatea Istanbul, și membru fondator al Departamentului de...

Miercuri, 11 decembrie, Jurnalul îţi aduce cartea "Șarpele lui Nicodim și alte simboluri misterioase ale românilor"

Miercuri, 11 decembrie, Jurnalul îţi aduce cartea "Șarpele lui Nicodim și alte simboluri misterioase ale românilor"
Patrimoniul simbolic al românilor include o serie de elemente fascinante, care, în timp, s-au transformat în legende. De la stindardul antic al dacilor și terifiantul său șuierat, la crucile vii de la Dervent,...

Lansare album Doina Lavric-Parghel

Lansare album Doina Lavric-Parghel
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 11 decembrie 2019, de la ora 18.00, în Mansarda sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la evenimentul de lansare a albumului „Povestea soarelui” al...
Serviciul de email marketing furnizat de