Potolul si spaima inaltului

Admit cu o oarecare jena ca nu am spaima Inaltului. Mai rau chiar, Inaltimile nici macar nu ma tenteaza.

De acolo, de foarte jos, unde ma aflu eu, singura temere care-mi da cu adevarat fiori este cu ce ma-mbrac maine. "Aoleu, nu mai am fuste" este singura sintagma care-mi naste, realmente, idiosincrazii.

Nu stiu ce-i aia sa amusinez cu tot trupul o farfurie cu potol. Nu stiu cum devine de se leaga sa simti pana-n hipotalamus mirosul pestelui fript pe te-miri-ce gratare unse cu te-miri-ce mirozne.

Am senzatia ca gurmanzii au o dimensiune a vietii care mie, mujicului, imi scapa.

Pentru mine, a aprecia o masa buna inseamna a sta pe ea, a o incerca din toate baierile fataindu-ti fiinta pe tot teritoriul ei si a conchide: da, asta ESTE intr-adevar o masa buna, adica este o masa solida.

Spune-i asta unui gurmand si-o sa te taxeze de n-ai sa te vezi. Pentru un gurmand, emisiunile pe teme gastronomice presupun alocarea constienta, de timp pretios, pentru a manca, fie chiar si cu ochii. Gurmanzii intuiesc mirosurile din televizor. Se lasa sedusi de savori care-mai-de-care, dau frau liber glandelor lor salivare, simt visceral fiecare imagine care are in prim-plan o farfurie cu potol.

La emisiunea de pe TVR 1 "Descurca-te singur" e un italian care da retete. Tin, cu ocazia asta, sa-mi exprim imensul regret ca mancarurile rafinate, ca si toalele misto, cel mai bine le fac barbatii. Asta in conditiile in care, secole de-a randul, amarata de femeie nu a putut face altceva decat sa stea la cratita, sa potriveasca tocanita de sare si piper si asta intre doua macrameuri pe care le dospea chircita pe canapea, de dimineata pana-n seara.

Care va sa zica, e un italian acolo care nu doar ca gateste fain (cred eu, asa, in sinea mea de mitocan), dar care foloseste limba romana intr-un stil cel putin la fel de delicios ca mancarea pe care-o gateste. "Mi agiunge atata rosii cat ai taiat", "alora, si frolla... asta... come ii zice... si frolla", "se amalgano mai bine", face italianul de la inaltimea mesei lui de lucru. Da sentinte si vrea sa le respecti: "pina ca-l ornezi, pina ca faci una, pina ca faci alta, se raceste muschiul si nu mai e bun". Cu alte cuvinte, sa nu ne obosim sa ornam platoul cu mancare. Vedeti? A ajuns la vorba mea: potolul tot potol! Fie ca-l mananci la masa, fie ca-l mananci din poala, in fata televizorului dat pe postul de telenovele!