Povestea merge mai departe...

Romanul "Cel mai iubit dintre pământeni", de Marin Preda, s-a bucurat de un imens succes încă de la prima sa editare, în 1980, la Editura Cartea Românească.

La vremea aceea, tirajul a fost de 30.000 de exemplare. În seria Biblioteca pentru toţi, primul volum al romanului a fost editat în 150.000 de exemplare, care s-au epuizat din zorii zilei de 18 martie. Criticul literar Geta Dimisianu, o apropiată a scriitorului, redactor al editurii Cartea Românească, la vremea aceea, povesteşte amănunte inedite despre autor şi naşterea acestui roman de căpătâi al literaturii noastre.  

• JN: Ce vă amintiţi în legătură cu primul tiraj al romanului?

GD: Eu nu ştiu câte mii de exemplare s-au scos atunci, adică în primul val s-au scos 30.000, dar pe urmă s-au scos o mulţime de continuări de tiraj. Nu se chemau ediţia a doua pentru că, din nenorocire, el dacă ar fi trăit, şi-ar fi rescris această carte. Pentru că el avea chestia asta, adică stătea aşa o perioadă şi după aia rescria, aşa cum a făcut şi cu "Risipitorii". Şi cartea asta poate că ar fi trebuit rescrisă. Ştiţi că el era măcinat de chestia asta, că el era un mare scriitor, dar că nu e un scriitor popular.

• JN: Dar de unde i se trăgea?

GD: Aşa era el. Era un om care citea foarte mult. Ştia ce se întâmplă şi în alte părţi şi el auzea chestiile astea dinainte de război cu tirajele mari ale scriitorilor populari. Lui i-ar fi plăcut să aibă genul acesta de succes. Şi nu l-a avut decât la cartea asta şi la "Delirul". Nu la "Moromeţii" nu la "Intrusul", adică la cărţile lui importante. După 1970, a început să simtă gustul literaturii cu succes la public. De unde fusese un scriitor mare mai departe de vulg, acum voia să aibă parte de succes de public. Şi a început să aibă cu "Delirul", "Marele singuratic" şi "Cel mai iubit dintre pământeni". Fiind un prim tiraj de 30.000 de exemplare adus în editură, veneau oamenii să cumpere de la editură, pentru că noi aveam şi librărie la "Cartea Românească" şi el voia să iscălească pe fiecare listă cu solicitări de exemplare de la ministere, instituţii. A venit un domn de la Ministerul de Finanţe sau Banca Naţională la editură, cu care m-am reîntâlnit peste câteva luni, şi mi-a spus: "Doamna Dimisianu, ce tâmpit am fost atunci, pentru că eu am crezut că în cartea asta este vorba despre Ceauşescu".

• JN: Dar de ce s-a dus vorba că ar fi vorba despre Ceauşescu?

GD: Din cauza titlului. "Cel mai iubit dintre pământeni" este de fapt o sintagmă pe care i-o spunea prima lui soţie, Aurora Cornu. Ea i se adresa aşa, când erau căsătoriţI: "Marine, tu eşti cel mai iubit dintre pământeni".

Dar vreau să vă mai povestesc ceva. Cu zece zile, poate două săptămâni înainte de a muri, eu m-am dus la el să-mi semneze un manuscris. Şi în ziua aceea Preda avea întâlnire cu studenţii de la Facultatea de Litere şi de la Filosofie. Am intrat la el în birou şi am văzut că era foarte trist. Şi când era trist se îmbrăca cu un pulover pe care cred că-l avea de prin anii '60 şi eu îi spuneam tot timpul "Domnule Preda, dar aruncaţi puloverul ăsta" şi el îmi răspundea "dar de ce, doamna Dimisianu că este un pulover foarte frumos?". Era un pullover împletit din aţă albastră şi aţă albă. Şi îl avea şi în ziua aia. Am intrat, a ridicat ochii spre mine (puţină lume ştie că Preda avea nişte ochi verzi foarte frumoşi, dar nu-şi dădea seama, din cauza ochelarilor cu dioptrii foarte mari), i-am spus că trebuie să-mi semneze manuscrisul şi văzându-l aşa de căzut în el şi amărât, am simţit nevoia să fac conversaţie şi am zis: "astăzi aveţi întâlnire cu studenţii ...". S-a ridicat şi a zis "nici nu ştii ce mă enervează întâlnirea asta". "Dar de ce, domnule Preda, o să fie foarte interesant, sunt tineri, vedeţi ce cred ei, i-am spus eu. Şi atunci el a replicat "Ce să înţeleagă, doamna Dimisianu, când ei sunt atât de tineri, cum se degradează o iubire?". Mi s-a părut absolut extraodinar şi cred că este o frază definitorie pentru acest roman. Pentru că de fapt asta este tema lui, dincolo de toate întâmplările acestui roman: cum se degradează o iubire.

• JN: Alexandru Preda, unul dintre fiii scriitorului, povestea că îşi aduce aminte că circulau pe vremea aceea copii xerox ale cărţii.

GD: Foarte repede s-au epuizat tirajele, la fel de repede s-au tras tot timpul altele. E adevărat că în epocă era o cutumă să-ţi faci copii Xerox, de obicei după cărţile care nu se găseau.

• JN: Cam la cât timp după primul tiraj au început reeditările?

GD: Eee, s-au tras tiraje până s-a absorbit toată piaţa. Se trăgeau 30.000 de exemplare, iar 30.000 de exemplare şi tot aşa.  

• JN: Cum a aflat lumea? Cum de s-a vândut atât de repede?

GD: Era vorba despre  Marin Preda! Numele conta foarte tare, toţi scriitorii care aveau nume mari se vindeau în 100.000 de exemplare. Nu mai puteau să scoată editurile aşa mult, pentru că la un moment dat nu mai puteai să scoţi mai mult de 30.000 de exemplare ca editură. Dacă voiai să scoţi 50.000 de exemplare, îţi trebuia aprobarea Consiliului Culturii,  dacă voiai 100.000 de exemplare sau mai mult îţi trebuia aprobarea Consiliului de Miniştri. Era penurie de hârtie.  

• JN: Vă mai amintiţi reacţia lui de la epuizarea tirajului?

GD: Era mirat, tot timpul era mirat. Şi era şi aşa... amuzat. 

• JN: Invidii a stârnit?

GD: Nu, pentru că atunci lumea era mai puţin invidioasă decât acum. Şi a avut imediat şi o foarte bună critică literară. Şi conta foarte tare, pentru că lumea era foarte atentă la ce spunea critica. Primirea critică a fost foarte bună, cu unele rezerve de ordin literar-artistic la adresa romanului, pentru că lumea era mai atentă la calitatea literaturii decât este acum. Exista nebunia asta a literaturii de tip popular. Dar el era un timp extraordinar şi, când citea o carte, vedea lucruri pe care alţii nu le vedeau.

• JN: Cineva povestea că s-a dus la librărie şi a vrut să cumpere, atunci, imediat după ce a apărut, "Cel mai iubit dintre pământeni". Şi vânzătoarea i-a spus că nu-i dă cartea decât la pachet cu "Omagiu". Şi a cumpărat aşa, la pachet.

GD: E foarte posibil. Se întâmpla să-ţi dea cărţi la pachet cu cartea pe care o voiai şi pe cea pe care nu o voiai. Se practica. Şi chestia asta se practica mai mult de sărbători. Am sentimentul că a fost Paştele atunci, când a apărut prima dată cartea. Dar cărţile erau atunci atât de iefitne, încât îţi permiteai. Şi în general nu erau probleme să-ţi cumperi cărţi.

Şi-mi aduc aminte acum de altă chestie. În martie, Preda a fost ales deputat. Şi noi ne amuzam foarte tare, pentru că mereu îl împingeam înainte să ceară şi pentru editură nişte lucruri. Şi Ceauşescu a dat atunci un fel de mic zaiafet. A fost şi Preda invitat şi l-am întrebat "Aţi zis, domnu' Preda, şi de editură?". "Ce să spun, doamna Dimisianu, că era cârnatu' mare de oameni în spatele meu!?". Fac o paranteză: Ceauşescu avea pentru el o imensă slăbiciune. A venit o delegaţie de englezi, şi i-au spus lui Ceauşescu: "Ştiţi că am publicat un scriitor de al dvs, Liviu Rebreanu", şi Ceauşescu a răspuns: "Să ştiţi că avem şi acum un Liviu Rebreanu, un scriitor la fel de mare". Şi Ceauşescu, şi Preda erau ţărani şi aveau un gen de a fi timizi, fiecare în felul lui. Aşa, şi revenind la întâlnirea cu Ceauşescu, Preda stătea aşa cu capul în jos şi când s-a apropiat Ceauşescu de el, a vrut să treacă mai departe şi Ceauşescu, cu paharul întins către el a zis: "Ce mai faci?", şi Preda i-a răspuns: "Mulţumesc, bine". Şi, povestea el, "mi-am dat seama că i-am spus prea puţin. Şi am ridicat capul şi am zis "Mi-a apărut şi mie o carte". Şi ăla a zis: "Am auzit". Am râs, mi s-a părut absolut formidabil acest dialog. Ăla ştia tot ce mişcă în România şi Preda îi spunea că i-a apărut o carte...