x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Premiile Academiei Române pe 2008

Premiile Academiei Române pe 2008

de Catalina Iancu    |    16 Dec 2010   •   22:03
Premiile Academiei Române pe 2008
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

142981-ds-drs-img-3243.jpgAcademia Română şi-a desemnat ieri lau­reaţii în cadrul unei festivităţi găz­duite de aula instituţiei. Premiile au fost acordate celor mai importanţi oa­meni de ştiinţă sau de cultură din Ro­mânia pentru anul 2008. Premiile Academiei Române sunt decerna­te în fiecare an pentru contribuţii de­o­sebite în domenii ştiinţifice şi de cul­tură, pentru întreaga carieră sau pentru lucrări excepţionale. Aula Aca­demiei a fost plină atât de premianţi, cât şi de susţinători ai acestora.

Au fost în total 14 categorii, în domeniul filologiei şi literaturii, ştiinţelor istorice şi arheologie, ştiinţelor matematice, ştiinţelor fizice, ştiinţelor chimice, ştiinţelor biologice, ştiinţelor geonomice, ştiinţelor tehnice, ştiinţelor agricole şi silvice, ştiinţelor medicale, ştiinţelor econo­mice, juridice şi sociologie, filosofiei, teo­logiei, psihologiei şi pedagogiei, artelor, arhitecturii şi audiovizualului, ştiinţei şi tehnologiei informaţiei. În domeniul Filologiei şi Literaturii, distincţiile au fost următoarele: Premiul Timotei Cipariu pentru lucrarea „Dicţionarul limbii române (DLR)”, litera L, autori: Lucia Cifor, Marius-Radu Clim, Doina Cobeţ, Elena Dă­ni­lă, Eugenia Dima, Mioara Dra­go­mir, Cristina Florescu, Gabriela Haja, Laura Manea, Corneliu Morariu, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Mioara Vişoianu, Victoria Zăstroiu.

Premiul Bogdan Petri­ceicu Hasdeu pentru lucrarea „Viaţa Sfintei Maria Egipteanca”, autor Gabriel Mihăilescu, respectiv „Limba latină în opera lui Dimitrie Cantemir”, autor Claudia Tărnăuceanu. Premiul Ion Creangă pentru lucrarea „Cei o sută. Culoarul templier”, autor Gheorghe Schwartz, şi lucrarea „Dulce ca peli­nul”, autor Ştefan Mitroi. Premiul Titu Maiorescu pentru lucrarea „The History of Romanian Slavic studles”, autor Radu Mârza, şi lucrarea „Dinastia Cantemireştilor”, autor (coordonator) Andrei Eşanu. Pre­miul Lucian Blaga pentru lucrarea „Eminescu, Ne­go­cie­rea unei ima­gini”, autor Iulian Cos­tache, şi lu­crarea „Civilizaţia ro­manului”, autor Mirela Roznoveanu.

La categoria Arte, arhitectură şi audiovizual s-au decernat premiile: George Enescu, în domeniul creaţiei muzicale, pentru lucrarea „Hypnos pentru 13 instrumente”, autor Diana Rotaru. Premiul Ciprian Porumbescu, în domeniul muzicologiei, pentru lucrarea „Tezaur muzical românesc din Muntele Athos”, vol. I, II (III sub tipar), autor Vasile Vasile. Premiul George Oprescu, în dome­niul istoriei artei, ex aequo, pentru lucrarea „Catalogul colecţiei Romstorfer. Ceramica monumentală”, autor Paraschiva-Victoria Batariuc, şi „Trăire şi reprezentare. Barocul în artele vizuale ale Moldovei secolului al XVII-lea”, autor Gheorghe Macarie.

Premiul Ion Andreescu în domeniul artelor plastice, pentru întreaga creaţie, artist plastic Zoe Vida Porumb. Premiul Simion Florea Marin, în domeniul etnografiei şi folclorului, pentru lucrarea „Botanica poporană română”, vol. I (A – F), ediţie critică, autor Aura Brădăţan. Premiul Marcu Duiliu, în domeniul creaţiei arhitectonice, pentru întreaga activitate, arhitect Vasile Mitrea şi arhitect Dorin Ştefan. Premiul Aristizza Romanescu, în domeniul artelor spectacolului, pentru creaţia teatrală şi cinematografică, i-a revenit actriţei Oana Pellea.

×
Subiecte în articol: arte