x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale PREMIILE TV MANIA / Se joacă la tie-break

PREMIILE TV MANIA / Se joacă la tie-break

de Sebastian S. Eduard    |    11 Dec 2008   •   00:00
PREMIILE TV MANIA / Se joacă la tie-break

Revista TV Mania a oferit aseară tradiţionalele premii ale cititorilor. În plus, la împlinirea a zece ani, s-au oferit şi zece premii de excelenţă.



Lumea multă şi bună marţi seară, la decernarea premiilor TV Mania. Sala Auditorium – neîncăpătoare. Foarte puţine feţe de pe sticlă vin mai devreme de ora stabilită, de unde se vede ori că traficul bucureştean este mai uman şi poţi ajunge la timp ori unele vedete au stat prin maşini să întrâzie puţin, de fason.

Sosirea lui Teo, una dintre victimele recesiunii media, provoacă reacţii fireşti printre fotografi. "Ce faci?", întreabă cineva în spate. "Am venit la plajă", răspunde destins Constantin Zamfirescu de la "Trăzniţi...". "Ai dreptate, cam multe blitz-uri". Mondenii se deplasează în formaţie compactă, de patru. Răzvan, jumătatea de dimineatză a lui Dani, face schimburi de amabilităţi, dar nu dă din casă. Lazarus se preface oripilat de Dârţă (păr blond şi cârlionţat de Adonis, ochelari de soare, bască de Rezistenţa franceză), apoi se împiedică şi se opreşte la un interviu. Apare Turcescu, însoţit de zâmbetul cald al Oanei. Mugur Mihăiescu vorbeşte permanent la mobil, slavă Domnului că nu e la volan.

ÎNCEPE

Spectacolul are ritm, nerv, este amuzant. Cum altfel atâta vreme cât este scris de Dan Teodorescu şi regizat de Gelu Colceag. Şi prezentat de Marius. De fapt, de doi Marius: Marius Vizante şi Marius Bodochi. "Marius, fă aia!", se aude din regie. "Cine, eu?" "Nu, celălalt Marius." Marius (Vizante) este tonic şi strălucitor, aşa cum îl ştim. Marius (Bodochi) reprezintă clasicul – este sobru şi elegant.

Alternativ cu momentele vesele curg premiile. Unele dintre ele, de excelenţă, recompensează zece vedete autohtone. Turcescu, Teo (care sare de pe scaun în plină "caracterizare" – se recunoscuse), Andreea Marin Bănică, Florin Călinescu, Mircea Radu, Huidu şi Găinuşă, Divertis, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Vacanţa Mare. Sunt toţi? Da! "Mă simt ca Peter O’Toole la 83 de ani când a luat Oscarul pentru întreaga activitate", replică Teo. De fapt, O’Toole a primit Oscarul la 71 de ani, nu la 83, pentru simplul fapt că acum are 76 – dar cine stă cu imdb.com în braţe să verifice...

Vin şi premiile anului. Antena 1 şi Pro TV intră la tie-break. Scorul este de 3 la 3, aşa că aşteptăm ediţia următoare.

Pro TV are "Cea mai bună emisiune de ştiri", "Cel mai sexy star tv" (Bănică Jr) şi "Cea mai bună emisiune de divertisment" (Dansez cu tine). Antena 1 ia "Cea mai sexy vedetă tv" (Simona Pătruleasa), "Transferul anului" (Răzvan şi Dani) şi "Cel mai bun comentator sportiv" (Radu Naum). Unele discursuri sunt sclipitoare. Radu Naum admite că ceva este în neregulă: în plină domnie a fotbalului, el este un cronicar care comentează alte sporturi. "Sper ca la un moment dat să comentez un ciclist român în Turul Franţei. Dopat, evident." Dani se referă la jumătatea sa cea de cu seară, după ce îi ia faţa colegului său: "Îmi cer scuze că am monopolizat microfonul, dar eu mă culc cu doamna aia." Sentimentală, Andreea Marin spune că adevăratul premiu al ei, micuţa Violeta, este acasă şi va împlini 1 an. Mai pragmatic, Mugur din Vacanţa Mare face câteva referiri la Poliţie şi la tramvaiele din Capitală.

×
Subiecte în articol: arte marius