x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pulsul mass-media in 2007

Pulsul mass-media in 2007

de Ramona Draghici    |    27 Dec 2007   •   00:00
Pulsul mass-media in 2007
Sursa foto: Marin Raica/

Spre deosebire de anul precedent, 2007 a fost unul ceva mai "liniştit" din punctul de vedere al "mişcărilor de trupe" din zona media.

Spre deosebire de anul precedent, 2007 a fost unul ceva mai "liniştit" din punctul de vedere al "mişcărilor de trupe" din zona media.

Făcănd o trecere in revistă a principalelor evenimente legate de schimbările de personal care au avut loc anul acesta in diferite trusturi media, putem concluziona că 2007 a fost un an "sărăcăcios" in permutări spectaculoase. Excepţie a făcut ultima parte a anului, cănd s-au produs două transferuri ce i-au avut ca protagonişti pe doi dintre "răsfăţaţii" micului ecran: Teo, care a părăsit Romantica, renunţănd şi la directoratul general al postului in favoarea Prima TV, şi Cătălin Măruţă, care a schimbat "Tonomatul" de la TVR cu o emisiune de prime-time la Pro TV. Şi, pentru că tot a venit vorba despre postul din Pache Protopopescu, il includem aici şi pe Adrian Sărbu, care, de curănd, a fost numit COO - Chief Operating Officer al Central European Media Enterprises (CME). Astfel că "hăţurile" companiei au fost preluate de Costi Mocanu, fost director al Sport.ro. La acelaşi capitol se inscrie şi transferul lui Marco Stetller, autorul proiectului Compact, care a fost numit General Manager al Ringier Ucraina, locul său in filiala Ringier din Romănia fiind preluat de Lucian Romaşcanu. De asemenea, menţionăm aici şi numele Aurei Ţiţirigă, care a preluat şefia ştirilor Antenei 1 şi Antenei 3, in locul lui Vlad Petreanu. Şi agenţia Mediafax are un nou director general, in persoana lui Cristi Dimitriu, cel care a inlocuit-o pe Cristina Vulpe.

NOI APARIŢII. Un alt capitol al acestei sinteze este reprezentat de apariţia pe piaţa presei audio-tv şi scrise a cătorva televiziuni, posturi de radio şi publicaţii noi. In luna februarie a fost lansat Kanal D, post aparţinănd trustului turcesc Dogan, in parteneriat cu cel elveţian Ringier, in aprilie, Antena 2 - aparţinănd Intact. Tot in luna aprilie a apărut pe piaţă şi tabloidul Can Can, iar in mai, cotidianul Business Standard. Noiembrie a venit cu o surpriză tot din partea Intact, care a scos pe piaţă News FM, primul radio de breaking-news din Romănia.

REBRANDUIRI. La sectorul "rebranduiri 2007", menţionăm publicaţiile Adevărul, Cotidianul, Găndul, postul tv Romantica, preluat de Sorin Ovidiu Văntu, precum şi cotidianul Atac, reapărut pe piaţă. Nu trebuie uitată revenirea Prosportului in portofoliul Media Pro.

DEMISII. Un alt aspect al schimbărilor din peisajul mass-media al anului pe care ne pregătim să-l incheiem este cel al "demisiilor". Ii menţionăm aici pe Tudor Giurgiu, care a părăsit conducerea TVR in urma unui scandal de proporţii, Bogdan Chirieac, care a demisionat din poziţia de senior editor la Găndul, Adrian Ursu, de asemenea, demisionănd de la acelaşi cotidian. Redactor-şef la Găndul este Marius Niţu.

Moda blogurilor

Anul 2007 a lansat, cu precădere, moda blogurilor şi printre jurnalişti. Cătălin Tolontan, Victor Ciutacu, Alessandra Stoicescu, Ioan T. Morar, Vlad Petreanu, Eugen Istodor sunt numai căteva nume care işi impărtăşesc opiniile şi pe blog. Despre "blogărit", Cristian Tudor Popescu, preşedintele Clubului Romăn de Presă (CRP), este insă de părere că acesta este "o fandoseală". "Ar putea deveni un nou canal media, dar eu consider că este o fandoseală", declară Popescu.

ramona.draghici@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: arte