x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale REVISTA FLACĂRA/Diamantul unei iubiri

REVISTA FLACĂRA/Diamantul unei iubiri

15 Dec 2008   •   00:00

Ediţia din luna decembrie a revistei Flacăra vă propune un subiect inedit, realizarea unui diamant memorial obţinut din cenuşa lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle, care să fie expus la Muzeul de Artă din Bucureşti.



Iniţiativa îi aparţine scriitoarei şi astrologului Monika Hondru, reprezentanta în România a unei companii elveţiene care produce diamante din cenuşa celor trecuţi
în nefiinţă. Revista este însoţită de un cadou, a doua carte din colecţia Crime-Scene, "Masca Morţii Roşii", o culegere de povestiri de Edgar Allan Poe.

×
Subiecte în articol: arte