x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale  „RO” - expoziţie inedită de pictură şi grafică

 „RO” - expoziţie inedită de pictură şi grafică

23 Ian 2017   •   18:37
 „RO” - expoziţie inedită de pictură şi grafică

Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunţă vernisajul primei expoziţii personale a talentatei tinere Valentina Stan, membră a Clubului de Excelenţă. Marţi, 24 ianuarie, începând cu ora 18.30, iubitorii de artă sunt aşteptaţi în foaierul sălii Studio, la Galeria Odeon din Calea Victoriei. Proiectul „RO" cuprinde o serie de lucrări puse sub amprenta culturii românești tradiționale și a individului român ca entitate spirituală, anunţă artista.

Valentina Stan are 17 ani şi este elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă N.Tonitza, la secția grafică, iar din anul 2012 a devenit membră a Clubului de Excelenţă al fundaţiei, participând frecvent la cursurile de arte vizuale, sub atenta îndrumare a profesoarei Daniela Mihai.

Expoziția RO se poate vizita în perioada 24 ianuarie - 22 februarie 2017, înainte de spectacolele de la sala Studio, sau prin programare la nr. 0724 271 723.

 

Susţinem excelenţa, antrenăm inteligenţa!

www.fundatiadanvoiculescu.ro

×