x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Romanul devenise mai real decât realitatea

0
Autor: Monica Andronescu 20 Oct 2009 - 00:00
Romanul devenise mai real decât realitatea Christian Silva/Jurnalul Naţional

În anul 1988, pe marile ecrane din România socialistă se lansa filmul "Moromeţii", în regia lui Stere Gulea, rămas până astăzi una dintre cele mai iubite producţii cinematografice de la noi. Despre zilele de filmare, despre dragostea pentru literatura lui Marin Preda şi despre întâlnirea lui cu marele scriitor, am stat de vorbă cu regizorul Stere Gulea...

Jurnalul Naţional: Cum şi când s-a născut ideea filmului "Moromeţii"?

Stere Gulea: Intenţia de a face un film după Marin Preda data cam din '74-'75, când a existat o discuţie legată de "Marele singuratic". Dar eu eram încă tânăr, iar Preda voia un regizor cunoscut... Peste ani am revenit la ideea cu Marin Preda. Era un autor pentru care eu aveam o aplecare constantă, iar în '84 m-am hotărât să fac un scenariu. El nu mai trăia. La început, ideea a fost să scriu un scenariu original, după mai multe cărţi, dar, lucrând, am ajuns la "Moromeţii".

Şi aşa am făcut vreo trei variante de scenariu, iar cu a treia m-am prezentat... Pe atunci erau casele de film în cadrul Ministerului Culturii. A fost o perioadă de discuţii, amânări, incertitudini, destul de neplăcută, pentru că erau destui oameni care se opuneau realizării unui film după "Moromeţii". N-aş putea să vă spun care erau motivele, dar erau oameni importanţi, care aveau influenţă, şi printre ei era în primul rând Titus Popovici.

La un moment dat am primit aprobare să începem pregătirea şi producţia filmului, urmată de o nouă perioadă de îndoieli şi incertitudini. Trecea anotimpul... Eram în plină vară şi devenise din ce în ce mai dramatic dacă filmul se va putea face sau nu. De altfel, filmările propriu-zise le-am început pe la mijlocul lui august 1985. Şansa mea a fost că în anul ăla a fost o toamnă lungă ca o vară. Am filmat scene unde oamenii erau îmbrăcaţi de vară în luna noiembrie.

Reuşisem să găsesc undeva, nu departe de Siliştea Gumeşti - unde nu se prea putea filma, pentru că locul era schimbat - trei sate care se chemau Talpa. Acolo am descoperit un colţ de uliţă de care m-am legat. O casă şi o curte... Nu era locuită şi am restaurat-o. O casă din spate, care după aceea a devenit casa lui Bălosu, era cam în aceeaşi situaţie. De altfel, în film, pe casă se pune tablă, deci am convertit, ca să zic aşa, situaţia. Locul era ofertant, pentru că nu aveam probleme legate de stâlpii de electricitate, antene de televizor şi alte lucruri, pe care după aia trebuia tot timpul să le maschezi.

Tot acolo am reuşit la un moment dat să amenajez "Poiana lui Iocan". În zona aia m-am învârtit până când am reuşit să pun în cutii, cum spunem noi, cam 90% din film. Asta se întâmpla la începutul lui noiembrie. În absenţa mea, materialul filmat era vizionat de cenzori. Şi tot timpul eram sunat şi chemat la Bucureşti, ameninţat ca să întrerup filmările, pentru că tot timpul aveau obiecţii.

 

De ce aţi ales să faceţi un film alb-negru în epoca filmului color?

Filmul color, chiar dacă îl tratezi, uneori riscă să pasteleze puţin prea mult, adică să nu redea esenţialitatea acestei vieţi, care e simplă, dură. Eu l-am văzut alb-negru... Mi s-a părut că asta îl ducea mai aproape de realitate... Problema cenzorilor era că o să arătăm urât aşa, desculţi... Sigur că răspunsul meu era întotdeauna bazat pe carte şi cu asta mă apăram. Spunem că asta e o realitate, că aşa erau lucrurile atunci, că oamenii aşa trăiau.

 

După ce filmul a fost gata......au mai trecut vreo doi ani...

Da, cam aşa au trecut până la premieră. Şi au fost noi momente de incertitudine. Am reuşit, cred eu, să salvez filmul de tăieturi şi alte lucruri, adoptând într-un fel tactica pe care o avea Moromete cu plata "foncirii". Nu spuneam niciodată "nu" ferm. Spuneam că da, o să mă gândesc, după care ziceam că n-am cum să fac. Începeau noi discuţii şi ei spuneau "totuşi, trebuie", uneori mai înăspreau tonul, mai treceau luni, până când, la un moment dat, după aproape doi ani, m-am trezit că mă cheamă şi mă întreabă care e situaţia filmului. "Păi e acolo, cum îl ştiţi", le-am răspuns. Şi a apărut în toamna lui '88.

 

Fotografie în mişcare
Vă amintiţi când aţi citit prima dată romanul şi cu ce gânduri?

L-am citit pe la 19, 20 de ani. Eu, fiind de fel de la ţară, pesemne că am avut o altă percepţie. Marin Preda era clar unul dintre puţinii scriitori în care simţeai că există autenticitate. Îl urmăream cu mult interes, pentru că aveam sentimentul că pot să rezonez cu el, că regăsesc în el lucruri pe care mi-ar fi plăcut şi mie să le pot exprima. Cu "Moromeţii" ai sentimentul că asişti la ceva autentic ieşit din comun. Faptul că am putut să fac un film după el îl consider un noroc. Sigur că era şi riscant, puteai foarte uşor să ratezi cu un film după o capodoperă...


Cât de aproape vă era sau vă e spiritul lui Moromete?

Viaţa de ţăran, indiferent unde ar fi, pe ce meleaguri, are caracteristici asemănătoare. Mentalitatea, comportamentul sunt, cu mici diferenţe, ale ţăranului, şi nu ale orăşeanului. Asta a contat foarte mult. Plus faptul că ştiam cum arată lucrurile, ce înseamnă să ai grijă de animale, cum arată o curte, care sunt relaţiile, cum se îmbracă oamenii, ce mănâncă, cum arată viaţa într-un sat dimineaţa, cum arată peste zi, cum arată seara...

Aşa am construit filmul, pe momentele zilei. Vara, satul de obicei se golea de oameni, pentru că erau la câmp, rămâneau bătrânii cu găinile, era linişte... Erau lucruri la care, şi dacă n-aş fi fost eu atent, ceva din mine mă făcea atent, mă trăgea de mânecă şi-mi spunea: "Vezi că nu e aşa". Cinematograful obligă la autenticitate, la verosimilitate.
E, totuşi, fotografie în mişcare...

 

Iniţial, alesul pentru rolul lui Ilie Moromete nu a fost Victor Rebengiuc... Cum ar fi arătat filmul fără el?

Ar fi fost diferit. Eu mă gândisem iniţial la Dinică, pentru că Dinică mi se părea mie aproape de suceala lui Moromete din carte, aşa cum îl vede Preda. Poate ar fi fost puţin mai iute de fire... Nu ştiu. Cu siguranţă Rebengiuc a adus forţa dramatismului. Şi, ca pater familias, Rebengiuc a fost mai potrivit. Eu cred că e vorba totuşi de actori egali ca forţă, cred că sunt amândoi printre cei mai buni actori de cinema pe care i-am avut de la război încoace.

 

Aţi adăugat scene în timpul filmărilor?

Da, am adăugat sau le-am dilatat. Aveam actori de forţă, îmi dădeam seama că pierd şi atunci luam romanul şi repetam scena mai aproape de ce era acolo. Şi cred că a fost bine, pentru că întotdeauna un scenariu este mai schematic, pe când romanul cu descrieri, cu precizări, cu nuanţe, dintr-odată parcă te împinge spre lucruri mai adevărate şi în acelaşi timp mai incerte, mai nuanţate. Făceam lucrul ăsta împreună cu actorii, din momentul în care am simţit că începem să comunicăm.

Era o emulaţie acolo. De la un anumit moment a fost o plăcere, deşi erau condiţii extrem de dure de viaţă. Gândiţi-vă că eram în anul 1985. Stăteam într-un hotel la Alexandria, nu aveam de mâncare, era foarte greu. Făceam 50-60 de km pe zi să ne ducem la filmare. Dar încet, încet oamenii au avut sentimentul că participă la ceva pentru care merită să faci eforturi.

 

Care e scena care v-a chinuit cel mai tare la filmare?

Scena salcâmului. Pentru că evident că nu puteam să găsesc şi salcâm. Şi atunci a trebuit să-l aduc de undeva de la 20-30 de km, cu un trailer, uliţele erau înguste... L-am adus şi l-am plantat. La un moment dat toată lumea era convinsă că n-o să fac scena. Am reuşit, dar a fost cea mai grea...

 

Cum v-au resimţit oamenii din sat?

La început ne-au resimţit cam aşa: au venit unii să facă un film... Dar după un timp unii mai şi lucrau cu noi, au început să fie interesaţi, pentru că vedeau că e vorba de lucruri familiare lor. Au pus mâna şi au citit cartea. Mi-aduc aminte... la un moment dat filmam scena când mănâncă la cină, seara, şi era o discuţie: cum facem cu mămăliga, cum se pune... Eu spuneam că în Preda este cuvântul "întinge". Se întrebau cu toţii ce înseamnă asta, cine o să înţeleagă cuvântul.

Atunci eu l-am întrebat pe unul dintre ţăranii din sat care erau acolo. Şi el îmi răspunde: "Păi, cum spune Marin Preda în Moromeţii...". Şi de-atunci a rămas replica asta... Cartea devenise mai reală decât realitatea.

 

"Unde mergem noi, Niculae?"
Vă amintiţi cu ce gânduri aţi încheiat filmările? Ultima zi de filmare?

Au fost două încheieri. Cea de la Talpa. După scena cu salcâmul. Toţi oamenii din echipă şi cei din sat ne-am aşezat pe salcâm şi ne-am fotografiat, era ca o izbândă. Iar a doua a fost când am reuşit să găsesc locul pentru final. De fapt, eu nu ştiam exact cum vreau să arate finalul. Tot căutam şi la un moment dat am mers la Snagov, în pădure, pentru că am ajuns eu la concluzia că parcă mai degrabă l-aş încheia aşa, în ceaţă... ăsta a fost al doilea final, când am avut sentimentul că, în sfârşit, am găsit.

Pentru că, în general, finalul la un film e foarte important. Atunci am avut sentimentul că da, aşa trebuie, că ceaţa aia şi mersul prin pădure arată incertitudinea... Chit că atunci "Unde mergem noi, Niculae..." avea altă semnificaţie. Dar asta a trecut... Importantă este atmosfera, faptul că oamenii merg în ceaţă, băiatul cu tatăl, iar tatăl întreabă unde mergem... Trebuia ca dintr-o scenă narativă să dai o scenă simbolică, în care să nu spui prea mult în cuvinte, dar în acelaşi timp să spună mult.

De fapt asta e cerinţa în cinema. Eu mereu le spun studenţilor o replică a lui Hitchcock: "Da, e adevărat că filmul trebuie să fie adevărat ca şi viaţa, dar din care trebuie să scoţi momentele plicticoase".

 

L-aţi cunoscut pe Marin Preda?

Da, l-am cunoscut. Am avut o şansă, pentru că eu eram protejat de Toma Caragiu, care era bun prieten cu el şi mă lua când se vedeau. Am făcut odată un Paşti împreună. Pe urmă, după ce n-a mai fost Caragiu, l-am mai întâlnit pe Marin Preda la Mogoşoaia şi am avut prilejul să mai vorbesc cu dânsul. Odată am avut acolo, în parcul de la Mogoşoaia, o lungă plimbare şi ţin minte că m-am aventurat eu să-i spun să nu-şi facă griji că rămâne totuşi cel mai important scriitor de după război.

Avea obiceiul să meargă foarte repede. Avea un băţ ca un fel de baston şi tot dădea din el. Mi-aduc bine aminte cum s-a oprit puţin şi a zis: "Da? Crezi?". Era un om în preajma căruia aveam sentimentul că trăiesc un moment important din viaţa mea. Era un om ciudat, dar extrem de autentic, niciodată nu l-am auzit vorbind prin judecăţile altora. Avea propria lui judecată despre orice. Eram fascinat de el.

 

V-a tentat vreodată să faceţi continuarea la Moromeţii?

Mi s-a propus, dar am spus nu. Din mai multe motive. Nu mai este acelaşi lucru volumul al doilea. Am spus că este păcat faţă de ceea ce este reuşit şi de valoare în Marin Preda. Şi nu-mi place să forţez norocul...

Citeşte mai multe despre:   interviu,   biblioteca pentru toţi,   stere gulea,   moromeţii

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Filmul "Balanța", în regia lui Lucian Pintilie, revine în cinematografele din România, restaurat în format digital 4K

Filmul "Balanța", în regia lui Lucian Pintilie, revine în cinematografele din România, restaurat în format digital 4K
Filmul „Balanța” (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, va avea premiera de gală pe data de 4 februarie, la ora 20:00,...

Șerban Gomoi se alătură distribuției din serialul Sacrificiul

Șerban Gomoi se alătură distribuției din serialul Sacrificiul
Galerie Foto Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură...

Tragedie în lumea filmului. Un mare actor de comedie a murit la 77 de ani

Tragedie în lumea filmului. Un mare actor de comedie a murit la 77 de ani
Actorul și scenaristul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic Monty Python, a murit marţi seară, la vârsta de 77 de ani, în reşedinţa sa din nordul Londrei. Artistul galez, care suferea de...

Explozie de tehnică, eleganță și emoție la Gala de Balet “Carmen Sylva”. Publicul a aplaudat în picioare minute în șir la finalul reprezentației

Explozie de tehnică, eleganță și emoție la Gala de Balet “Carmen Sylva”. Publicul a aplaudat în picioare minute în șir la finalul reprezentației
Galerie Foto O seară memorabilă oferită de Gala de Balet „Carmen Sylva” la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Balerinii Brooklyn Mack și Francesca Velicu au fost primiți cu ovații de la primii pași din ...

Teatrul din Chişinău revine la TNB

Teatrul din Chişinău revine la TNB
Galerie Foto Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele...

Noua poveste de la ARGO - the Storyteller Collection

Noua poveste de la ARGO - the Storyteller Collection
Galerie Foto Colecția poveștilor - The Storyteller Collection este despre ilustrațiile artistului Dem Demetrescu și povestea lui ALADIN Am ales această poveste, după cea a lui “Făt frumos” - Golden Hour - colecția din...

Premiile Gopo 2020: peste 90 de producții în competiția pentru nominalizări

Premiile Gopo 2020: peste 90 de producții în competiția pentru nominalizări
Galerie Foto 91 de filme românești, lansate în cinematografe sau festivaluri naționale și internaționale în 2019, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important...

Expoziție de fotografie „Ultima Lună” de Nicola Bertasi și Marzio Villa

Expoziție de fotografie „Ultima Lună” de Nicola Bertasi și Marzio Villa
Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura luni 27 ianuarie, la ora 19:00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, expoziția de fotografie „Ultima...

Mini-maraton de teatru special pentru copiii cu vârsta sub 6 ani

Mini-maraton de teatru special pentru copiii cu vârsta sub 6 ani
Galerie Foto "Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate” este motto-ul sub care pentru al șaselea an consecutiv Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează TIC PITIC - Zilele Small size, un...

Unirea Principatelor Române, la Casa Artelor "Dinu Lipatti”. Ediție omagiu, la 200 de ani de la nașterea lui Cuza

Unirea Principatelor Române, la Casa Artelor "Dinu Lipatti”. Ediție omagiu, la 200 de ani de la nașterea lui Cuza
Galerie Foto Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor "Dinu Lipatti”, vă invită în data de 24 ianuarie 2020, între orele 19.00-22.00, să sărbătoriţi Unirea Principatelor Române realizată sub conducerea...

Evenimente ICR de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Evenimente ICR de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Galerie Foto Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, stabilită pe 27 ianuarie, va fi marcată de Institutul Cultural Român la București, Stockholm și Tel Aviv, printr-o serie de...

Dali și Picasso deschid prima licitație a anului în România

Dali și Picasso deschid prima licitație a anului în România
Galerie Foto Licitația unei selecții de Grafică Europeană din două colecții Joi, 30 ianuarie 2020, ora 19:00 Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță   Opere semnate de Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Chagall sau...

De ziua Unirii Principatelor Române, grupul Trei Parale aduce o inedită selecție de melodii tradiționale pe scena Teatrelli

De ziua Unirii Principatelor Române, grupul Trei Parale aduce o inedită selecție de melodii tradiționale pe scena Teatrelli
Muzică specifică din Muntenia, Oltenia și Moldova răsună la Teatrelli pe 24 ianuarie, de la ora 19, într-un concert al grupului Trei Parale care își propune să ilustreze unul dintre efectele Micii Uniri....

Manfred Michael Seiler: „Cândva vom fi din nou împreună cu toții... și vom cânta!”

Manfred Michael Seiler: „Cândva vom fi din nou împreună cu toții... și vom cânta!”
Galerie Foto Astăzi, 21 ianuarie 2020, în ziua în care va fi înmormântat unul dintre cei mai geniali printre cei buni, Dan Andrei Aldea, voi spune o poveste despre acest om deosebit de delicat, sensibil și demn de a fi luat ca...

Albumul despre Irina Petrescu, „Sora mea din Australia“, lansat la ICR

Albumul despre Irina Petrescu, „Sora mea din Australia“, lansat la ICR
Galerie Foto Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român. Evenimentul va fi...
Serviciul de email marketing furnizat de