Să credem în copilărie, să credem în “Dream Fest”!

După cinci zile de vizionare filme de lung şi scurt metraj, de ateliere de artă vestimentară, artă decorativă, pictură pe sticlă, olărit ceramică de neolitic, lecţii de actorie, cei 300 de copii - veniţi din România, Grecia, Ucraina, Italia, Spania, Olanda şi Republica Moldova – şi-au luat rămas bun de la Dream Fest 2013. Au fost trişti că s-a încheiat cea de-a treia ediţie a festivalului internaţional de film pentru copii, dar ca orice poveste şi “Dream Fest” are un sfârşit. Cornel Diaconu, directorul festivalului, împreună cu primarul din Slatina, Minel Prina, le-au promis celor mici şi celor mari că povestea va continua, în fiecare an, la Slatina, cel puţin patru decenii de acum încolo.

Îmi place să cred că “Dream Fest” este un copil al cărui destin este să plaseze oraşul lui Eugen Ionescu şi al lui Ion Minulescu pe harta cinematografiei româneşti. “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare”, spunea Eugen Ionescu. Am trăit la Slatina cinci zile de miracole, pline de frumuseţe şi inocenţă în stare pură.

Juriul copiilor a decis ca Marele premiu al Festivalului “Dream Fest” 2013 să fie acordat peliculei croate “Koko and the Ghosts”, iar premiul pentru “Cel mai bun scurt metraj” să meargă tot în Croaţia, fiind ajudecat de pelicula “Correctional Facility for Parents”. “Un festival internaţional de film pentru copii ne ajută să cutreierăm copilăria observând toate detaliile unei generaţii prin tot ce reprezintă şi prezintă. Căutăm simboluri, corelăm personajele poveştilor, suprapunem imaginea părinţilor, bunicilor şi timpul se opreşte pentru că miroase a curat şi proaspăt. Am găsit, împreună, în atelierele de creaţie pantoful Cenuşăresei, punguţa cu doi bani, bobul de mazăre şi am scos ridichia uriaşă din banalul îmbâcsit al realului unei societăţi prea grăbite”, ne-a mărturisit Mariana Pachiş - coordonatoarea atelierelor de creaţie.

Juriul seniorilor a hotărât că producţia din Africa de Sud - “Lucky” (care a avut premiera în 2012 la Festivalul de Film de la Giffoni) merită premiul pentru “Cel mai bun film de lung metraj”. Regizorul turc Refik Cakar a fost premiat pentru “Semi”, povestea unui băiat de 10 ani, singurul copil al unei familii care a emigrat din Turcia în Germania. La secţiunea “Cel mai bun scenariu” - Nadezhda Kozhushanaya a primit, post mortem, premiu pentru “Jocul cu păpuşile”. Irlandeza Ella Connolly a fost premiată pentru “Cea mai bună Interpretare”, datorită rolului din “Eliot & Me”. La secţiunea “Cel mai bun scurt metraj”, s-a acordat premiul ex aequo pentru “Life is sport. Life is Love” (scenariu Alina Cosmoiu, regia Alina Cosmoiu şi Bogdan Malciu) şi  “Correctional Facility for Parents”. 

S-au legat multe prietenii, fiecare s-a îmbogăţit cu amintiri demne de povestit, peste ani şi ani. Au fost multe momente emoţionante. Regizorul Cornel Diaconu a reuşit să creeze un punct culminant în povestea “Dream Fest”, care ne-a făcut pe toţi să avem ochii în lacrimi. Timp 25 de ani a tot încercat să realizeze un film după poezia lui Adrian Păunescu “Lacrimi pentru tatăl învins”. N-a reuşit. Le-a dat această temă şi studenţilor săi. Nimeni nu a preluat ştafeta. Însă, la Slatina, a găsit o echipă de tineri din Braşov (formată din Andreea Banciu, Patricia Daria Borza, Vlad Constantin Moldovan şi Adrian Gavrilă) şi i-a încredinţat responsabilitatea de a crea un film despre viaţă, despre turnirul inevitabil al luptei dintre generaţii, dintre tată şi fiu.
  
Dream Fest 2013 a fost un succes şi, aşa cum spunea Elisabeta Bostan, să nu renunţăm la copilărie, să căutăm frumosul, să nu ne lăsăm păcăliţi de nonvalori, să ne apărăm inocenţa, pe care societatea o împinge spre ştreang, să credem în noi, să credem în “Dream Fest”.
________________________________

“Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte/ Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd/
În mine era ziuă, în tata era noapte/ Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd/ Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr/ Şi l-am simţit că pica sub umărul meu stâng/ Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr/ Şi-nvingător în luptă, am început să plâng”
Adrian Păunescu