x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sa ne cunoastem scriitorii - Andrei Plesu

Sa ne cunoastem scriitorii - Andrei Plesu

de Dan C.Mihailescu    |    27 Dec 2006   •   00:00
Sa ne cunoastem scriitorii  -  Andrei Plesu

A spune despre Andrei Plesu ca este cel mai seducator stilist al literaturii noastre de azi este, paradoxal, totuna cu a-i neutraliza si imobiliza ideile in numele farmecului. E drept, are geniul formulei cum de la G. Calinescu incoace nu prea s-a mai intalnit in cuprinsul literelor romane.

Cultul placerii si geniul formulei


A spune despre Andrei Plesu ca este cel mai seducator stilist al literaturii noastre de azi este, paradoxal, totuna cu a-i neutraliza si imobiliza ideile in numele farmecului. E drept, are geniul formulei cum de la G. Calinescu incoace nu prea s-a mai intalnit in cuprinsul literelor romane.

Format la scoala ideilor frumoase si a hedonismului estetizant, trecut prin istoria artelor, religie, filosofia culturii si evolutia gandirii politice, Plesu este o imperechere unica (si atasanta cat cuprinde) de livresc si naturalete, de enciclopedism si autenticitate, metafizica si senzualitate, spirit si placere. E deschis deopotriva fata de mistica si pamflet, aciditate si inefabil, pentru lenea contemplativa si constructia institutionala. Dotat egal cu histrionism si ispita recluziunii, pentru oralitatea hipnotizanta si scripturalul stralucitor, pentru lirism, teatralitate si eposul confesiv suculent, pentru demonia cruda, dar si pentru angelicul eteric. Mircea Vulcanescu redivivus - am spus nu o data despre acest om deplin pentru care "Falstaff e parabola absoluta a lumii", cum spune in Minima moralia: "Nu intelege bine o lege cine n-a simtit niciodata in adancul sau ispita de a o contesta sau, macar, neputinta de a i se supune".

In cazul sau, navala calitatilor l-a impins pe scriitor indaratul persoanei mediatice. Vechiul discipol neascultator al lui Noica, intrebatorul de Filocalii si Pateric si degustatorul de placeri cu temei reflexiv avea sa devina dupa 1989 ministru al culturii, ministru de externe, profesor universitar, conferentiar prin marile capitale europene, directorul revistei Dilema si rector al Colegiului Noua Europa, presedinte de jurii, consilier prezidential etc., astfel incat abia daca marele public a mai observat ca, totusi, la targurile nationale de carte votul cititorilor se indrepta catre volume precum Despre ingeri si Despre bucurie in est si in vest, declarate drept "cele mai ravnite" aparitii.

"Bicefala", pentru ca emana din dualitatea funciara a omului, bibliografia lui Plesu se sprijina simultan pe metafizica si satira. Pe diafanul verticalizant si condimentarea biciuitoare. Pe sarcasm, ideal si euforie. Pe carnalitatea vituperanta si voluptatea portretizarii vitriolante, paralel cu meditatia de tip ascetic si reveria isihasmului. Intre Obscenitatea publica si Despre ingeri sau intre Limba pasarilor si Chipuri si masti ale tranzitiei numai cine poate face osmoza chipului nocturn cu cel diurn poate capata imaginea reala a scritorului.

Asa ca, in cazul lui Andrei Plesu, nu ramaneti vrajiti pe micul ecran, ci faceti neaparat un ocol prin biblioteca. (Dan C. Mihailescu)
CV
- S-a nascut la 23 august 1948 in Bucuresti.
- Facultatea de Arte Plastice a Institutului "Nicolae Grigorescu" (1971)
- A publicat aprox. 15 volume, printre care Pitoresc si melancolie, 1980, Ochiul si lucrurile, 1986, Minima moralia, 1988, Jurnalul de la Tescani, 1993, Limba pasarilor, 1994, Despre ingeri, 2003.
- Ministru al culturii (dec. 1989 - oct. 1991), ministru de externe (1997-1999), rectorul Colegiului Noua Europa (din 1994), fondatorul revistei Dilema (1993).

"Unul din semnele esentiale ale intalnirii cu destinul este realizarea unei perfecte omogenitati intre datele pe care le ai, locul in care te afli si timpul in care traiesti. A avea nostalgia unei alte structuri, a unui alt spatiu si a unui alt moment e a dormita anemic la periferia destinului. In Henric al V-lea, Shakespeare il face pe regele Angliei sa spuna, inaintea unei aprige lupte: «Iata ce inseamna pentru mine un rege: un om care nu doreste sa fie altundeva decat acolo unde este».

Aceasta este conditia «regala» a spiritului: sa aleaga liber situatia pentru care a fost ales, sa faca din destinul propriu materia prima, singura posibila si singura reala a tuturor eforturilor sale. Eticul nu intra in discutie decat de la pariul acesta in sus."
  • Andrei Plesu, Minima moralia.
    Rubrica realizata cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania
  • ×
    Subiecte în articol: arte pleşu