x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sală de teatru ideală la Caracal

Sală de teatru ideală la Caracal

de Roxana Ioana Ancuta    |    Maria Sârbu    |    06 Apr 2009   •   00:00
Sală de teatru ideală la Caracal
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Evenimentele teatrale desfăşurate timp de trei zile la Caracal, cu prilejul redeschiderii după 22 de ani a Teatrului Naţional, stau mărturie necesităţii actului cultural pentru oricine.

A fost lume multă la 2, 3 şi 4 aprilie, de la oameni simpli - vârstnici care au văzut cândva spectacole mari pe această scenă - până la fostul şef al Guvernului şi la actualul premier, preşedintele Senatului, ministrul Culturii, doi foşti miniştri ai Culturii, politicieni din diverse partide şi, desigur, oameni de cultură.

"Vreţi să jucaţi într-o sală ideală de teatru? Mergeţi la Caracal" - acesta este îndemnul lui Florin Piersic către confraţii săi actori, făcut sâmbătă seară înaintea spectacolului regizat de Radu Beligan "Străini în noapte", în care el joacă alături de Emilia Popescu. Artistul a făgăduit că le va spune acest lucru tuturor şi la televiziune. Totodată, Florin Piersic şi-a motivat venirea sa la Caracal: "Dumneavoastră, publicul, sunteţi ţinta şi pulsul nostru, sunteţi oglinda noastră, a actorilor. Aş vrea ca toate teatrele din România să arate ca acesta".

Iată dovada că arta aduce mari bucurii. Numit un "campion al popularităţii", Florin Piersic şi-a amintit de momentele în care juca pe această scenă, cu foarte mulţi ani în urmă, povestind cum i-a cucerit prima dată pe caracaleni. A spus un banc pe care-l ştia de la Amza Pellea. "Ai văzut, mă, ce te aplaudă oltenii ăştia?", i-a zis atunci Amza Pellea lui Piersic. Şi... văzurăţi, domnule Piersic, ce vă mai alaudară şi acum, la Caracal, oltenii, ardelenii, muntenii şi moldovenii la un loc?

DOI BUNI PRIETENI
Vineri, la Teatrul din Caracal a venit cel mai longeviv actor în activitate, maestrul Radu Beligan. Trecut de 90 de ani, el a ţinut formidabila conferinţă "Confesiuni despre artă şi viaţă". Şi-a mărturisit, în afară de gândurile scrise pe foaie şi cuprinse în formatul acestei conferinţe, bucuria de a vedea din nou Teatrul din Caracal, a cărui clădire reprezintă un certificat de înaltă valoare pentru artă şi cultură. După ce primarul Gheorghe Anghel i-a înmânat titlul de cetăţean de onoare al acestui municipiu, Radu Beligan a spus: "Dacă m-aţi făcut cetăţean de onoare, am să vă stau pe cap de acum înainte".

Mare i-a fost bucuria maestrului atunci când de pe scenă l-a văzut printre spectatori pe un "personaj drag" de numai 10 ani. "E un personaj mic în viaţa mea. Îl cheamă Luca Rusu, este fiul criticului de teatru Marina Constantinescu şi al marelui actor Mircea Rusu", a spus Radu Beligan, salutându-l de pe istorica scenă pe amicul său care stătea în lojă. În foaierul teatrului, inundat de multă lumină, i-am văzut alături - doi reprezentanţi a două generaţii născute la mare distanţă în timp, dar atât de buni prieteni.

În aceeaşi seară, Tudor Gheorghe se adresa prin muzică publicului. Maestrul a ţinut să transmită, prin intermediul nostru, că asistă la unul dintre lucrurile de apreciat care s-au făcut în ultima vreme în această ţară. Este legat de Teatrul din Caracal chiar de la începutul activităţii sale de actor. Din 1966 venea aici cu trupa Naţionalului din Craiova, care îşi "făcea misiunea de propovăduitor al culturii".



UN ÎNCEPUT FRUMOS
Primii care au urcat pe scena teatrului renăscut au fost Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs, care şi-au prezentat spectacolul "Măscăriciul" după Cehov în prima zi a manifestării (joi, 2 aprilie) şi despre care Jurnalul Naţional a relatat în numărul de sâmbătă. Au fost şi evenimente colaterale. Consiliul local al Municipiului Caracal a mulţumit în mod onorabil celor care au făcut posibil ca acest minunat edificiu, în vârstă de 108 ani, să fie din nou în slujba publicului, acordând în şedinţa extraordinară de la 2 aprilie titlul de cetăţean de onoare: Monei Muscă, Adrian Iorgulescu, Nicolinei Isopescu, Dan
Nicolae Buşcu, Virgil Niţulescu şi Dănuţ Cătălin Codan.
Apoi, vineri şi sâmbătă, trei personalităţi ale culturii au primit pe scenă, după reprezentaţiile lor, acelaşi titlu: Radu Beligan, Tudor Gheorghe şi Florin Piersic.

CULTURA ŞI POLITICIENII
Mulţi politicieni au răspuns invitaţiei de a veni la Caracal în aceste trei zile.
Şi-au exprimat încântarea. Au vorbit numai de bine despre cultură.
"Fusăi şi eu la Caracal şi bine făcui", spuse Mona Muscă, cea care a făcut demersuri în calitatea sa de parlamentar ca să se acorde finanţare pentru restaurarea clădirii, demersuri concretizate în timpul ministeriatului lui Adrian Iorgulescu, care nu a lipsit de la eveniment.

Crin Antonescu, preşedintele PNL, i-a admirat în prima zi pe Mălăele şi pe Urs. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a stat alături de poetul Adrian Păunescu la concertul lui Tudor Gheorghe. Primul-ministru Emil Boc i-a urmărit, alături ministrul Theodor Paleologu, pe Florin Piersic şi pe Emilia Popescu, ca de altfel şi Adrian Năstase, venit împreună cu soţia.

Theodor Paleologu ar fi preferat ca un alt ministru să inaugureze Teatrul din Caracal: "... dintr-un simplu motiv... Mi-aş fi dorit ca lucrările să se termine mult mai repede. Este un teatru foarte frumos, dar cel mai important este că nu a apărut din întâmplare în acest oraş, pentru că, dacă vă plimbaţi prin Caracal, veţi vedea foarte multe case vechi, frumoase, care ilustrează un anumit fel de a trăi. Era felul de a trăi al elitei româneşti de acum un secol".

Mircea Geoana s-a simţit în Caracal ca într-o capitală europeană. "Cred că asistăm, azi, la renaşterea municipiului Caracal. Este un început de repunere pe harta României şi de reparare a unei nedreptăţi făcute celor din Caracal."

Lumea vrea la teatru. Caracalenii vin din oră în oră şi întreabă de următorul spectacol. Sala - această bijuterie gândită în secolul al XIX-lea - are doar 210 locuri. Totuşi, lumea speră că se vor găsi formule de subvenţionare a spectacolelor importante din Bucureşti şi din ţară pentru a bucura publicul şi pentru a da continuităţii sala care a cunoscut întreaga istorie a teatrului românesc.

 

La braţ cu legenda  
Maestrul Radu Beligan a venit la Caracal mânat de datoria de slujitor al scenei şi de respectul pentru omul la braţul căruia s-a aflat (foto). În cele trei zile de sărbătoare, toţi invitaţii încercau să aducă în atenţie numele celui care a făcut posibil ca la Caracal să se întâmple un asemenea eveniment. Marii artişti au răspuns invitaţiei lui. Politicienii, la fel. Mircea Dinescu ne povestea în pri­ma zi a minifestivalului că, trecând o da­tă prin Caracal (dar a trecut de vreo 200 de ori), întrebă un tânăr: "Unde e strada Marius Tucă? S-a uitat la mine, ridicând din umeri. I-am spus: în acest oraş va fi cândva un bulevard cu nu­me­le Marius Tucă. Sunt sigur de aşa ceva". Florin Piersic, de pe scenă, afirma: "Peste vreo doi-trei ani, când mi-oi face şi eu cărţi de vizită, am să scriu pe ele: «Florin Piersic, cetăţeanul pe care Ma­rius Tucă l-a făcut cetăţean de onoare»".


Emoţionant
Premierul Emil Boc s-a aflat sâmbătă la Caracal. Motivul - redeschiderea Teatrului Naţional. La Balcon, alături de Mona Muscă şi de Theodor Paleologu. L-a emo­ţionat vizibil cetăţeanul Clujului Florin Piersic, care nu a ezitat să se adreseze de pe scenă ministrului Culturii: "Mă bucur să vă cunosc, pentru că în următorii doi ani vreau să vă cer şi eu audienţă. Mai am câte ceva de rezolvat (...). Ministrul Culturii este aşa de tânăr... Mi-e ciudă că nu am fost vreun ministru". Emil Boc a spus răspicat după spectacolul "Străini în noapte": "Centrul teatrului românesc este pentru trei zile oraşul Caracal".  


Scena şi două arte
Tudor Gheorghe nu putea lipsi de la acest minifestival. A venit cu un concert - "Mahalaua mon amour". A cântat acompaniat de nişte buni argeşeni, pre­zentând adevărate perle din folclorul de mahala şi nu numai. A ţinut sala "în priză". După spectacolul său de vineri seară, care a urmat conferinţei sus­ţi­nu­te de Radu Beligan, Tudor Gheorghe ne-a declarat cu satisfacţia unui gând îm­plinit: "ştiam că se va întâmpla o minu­ne. (...) E un lucru adevărat şi ar fi bine ca această clădire să fie plină de viaţă".

×
Subiecte în articol: arte radu scenă beligan florin piersic caracal