x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Salonul refuzaţilor - S-a născut poetul Miron Manega

Salonul refuzaţilor - S-a născut poetul Miron Manega

de Dana Cobuz    |    25 Iun 2008   •   00:00
Salonul refuzaţilor - S-a născut poetul Miron Manega

"Sîntem cu toţii subiecţii lui Miron Manega", şi-a început scriitorul la ziar Tudor Octavian discursul meşteşugit anume pentru lansarea cărţii "Salonul refuzaţilor", primul volum de poezie al colegului nostru ziarist. De această dată, însă, Miron Manega este subiectul nostru, deşi la şcoala de jurnalism te învaţă să nu scrii despre subiecte şi persoane de pe "propria stradă".

VIS ÎMPLINIT. De 28 de ani încoace, Manega se impune zi de zi în minţile devoratorilor de presă cotidiană şi specializată ca ziarist, şi încă unul cu nume greu. Marţi, 24 iunie 2008, Miron a îmbrăcat o altă haină, cea a poeziei. O haină pe care a început să o croiască de pe la 16 ani, dar pe care nu îndrăznea să o poarte în lume. A trebuit să fie pus în faţa faptului împlinit – propriul volum tipărit – pentru a nu refuza un cadou nepreţuit: destinul de poet. Poetul şi prietenul său, Laurian Stănchescu şi-a asumat botezul lui Miron întru poezie şi i-a dăruit versurilor sale o carte: "Salonul Refuzaţilor", la Editura Junimea din Iaşi. Alegerea acestei edituri nu a fost deloc întîmplătoare: "Junimea" a fost condusă de Marele Poet Cezar Ivănescu, al cărui discipol este şi Miron Manega.

Surpriza apariţiei acestei cărţi nu ar fi fost întreagă fără o lansare la Uniunea Scriitorilor. În Sala Oglinzilor s-au adunat zeci de prieteni, colegi, foşti elevi şi colaboratori ai lui Miron. Au vorbit despre proaspătul oficial intrat în rîndurile poeţilor Gabriela Vrînceanu Firea, Tudor Octavian, Dinu Cocea şi Carolina Ilinca şi, puţin pentru cît de mare i-a fost rolul în această frumoasă poveste, Laurian Stănchescu. Rar a văzut Sala Oglinzilor atîta lume bună laolaltă: Margareta Pîslaru, Ioana Bogdan, Felicia Filip şi Cristian Mihăilescu, George Nicolescu, Marius Baţu, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Steluţa Covaci, Cristian Ţopescu, Dan Mihăescu, Ion Antonescu şi mulţi alţii. Maria Gheorghiu i-a dăruit sărbătoritului un cîntec inspirat de poezia "Adună-mi, mamă, umbra". Poezia lui Manega a fost servită cu un vin bun, oferit de Wine&Spirit Club.

×
Subiecte în articol: arte miron manega