x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Scriitorul pro(c)ustian care a văzut idei...

Scriitorul pro(c)ustian care a văzut idei...

de Clara Margineanu    |    19 Apr 2010   •   00:00
Scriitorul pro(c)ustian care a văzut idei...
Sursa foto: Muzeul Literaturii Române/

Camil Petrescu a început prin a scrie poezii. A văzut idei, a devenit prozator, gazetar, eseist şi autor dramatic. Piesele de teatru "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Mitică Popescu", "Danton", "Act veneţian", ca şi romanele "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi "Patul lui Procust" l-au aşezat pe Camil Petrescu în locul binemeritat din conştiinţa publicului cititor.

La consolidarea reputaţiei sale de mare scriitor a contribuit decisiv G. Călinescu, care i-a acordat atenţie şi recunoaştere în "Istoria literaturii române de la origini până în prezent", apărută în 1941. Copilul orfan de ambii părinţi - cu un tată incert şi o mamă care l-a abandonat -, crescut de o servitoare dintr-o mahala bucureşteană, s-a instruit, s-a şlefuit, s-a îndârjit întru altitudine spirituală şi a devenit în lumea literară Camil Petrescu.

După cel de-al doilea război mondial, scriitorul se bucura de statutul unui clasic în viaţă. Cu toate acestea, a purtat în toată existenţa sa, ca pe o coroană de spini, realitatea de a fi fost orfan şi nefericirea de a fi surzit pe front, în primul război mondial.

DOSARE DE EXISTENŢĂ
"Ca o rachetă de luptă explodând mecanic multicoloră, personalitatea lui Camil Petrescu se înfăţişează multiplă şi diversă. Intelectual de rasă, spirit agitat, de felină prinsă între gratiile menajeriei sociale, sub zâmbetul convenţional ascunde cel mai atroce individualism. Scurmând ideile cu gheare neobosite, este veşnic în devenire. Peste tot a purtat subiectivismul enervant şi nou, provocând nemulţumiri şi fiind el însuşi nemulţumit." (Ion Vinea, "Viaţa literară", 1931)

S-a spus că romanul "Patul lui Procust" ar putea fi o prelungire a "Ultimei nopţi de dragoste...". După analiza dureroasă a geloziei şi a nevrozei vieţii pe front din "Ultima noapte...", "Patul lui Procust" cercetează atent, disecă - lucid şi crud - suferinţa erotică. De altfel, reapar deloc întâmplător politicianul Nae Gheorghidiu, "Lumânărarul", - personaje cunoscute care au "plonjat" din "Ultima noapte..." în "Patul lui Procust".

Această procedură balzaciană conţine intenţia realizării unei fresce sociale. Dosarele de existenţă, febrilitatea de actualitate reportericească, notele explicative din subsolul paginii sunt câteva dintre atributele recognoscibile ale literaturii lui Camil Petrescu. Autorul îi divulgă lui Eugen Jebeleanu, într-un dialog publicat în România literară (1933), o parte din tehnica scrierii sale, referindu-se concret la romanul "Patul lui Procust": "Am adunat, în decursul timpului, câteva arhive de note şi fişe. Iată, acolo, în colţ... şi mai sunt încă foarte multe în birou.

Priveşte, aici, chiar reviste de modă necesare fidelei redări a îmbrăcămintei eroilor. Memoria funcţiona prompt; cu toate acestea, trebuiau controlate datele vestimentare. Şi în ceea ce priveşte stilurile mobilierelor m-am informat din gazetele de specialitate, din revistele vechi... Am dat câteva mii de lei pentru toate aceste publicaţii... Fiecare personaj are cazierul şi mapa sa".

"PATUL LUI PROCUST", LITERATURĂ VÉRITÉ
Toate aceste documente, înregistrări din viaţa de zi cu zi, decupaje din presa vremii, scrisorile din substanţa cărora e construit romanul "Patul lui Procust", notele explicative ale autorului din subsolul paginii transmit o puternică impresie de autentic, de ambianţă veridică, pe care o poţi atinge. "Patul lui Procust" este locul de tortură a conştiinţei, în care Fred Vasilescu citeşte scrisorile de dragoste cumplită ale poetului Ladima către actriţa mediocră Emilia, ajutat de comentariul complementar al acesteia. Bietul Ladima, artist neînţeles, joacă zaruri cu moartea şi pierde.




Existenţa sa unică se iroseşte într-o iubire nedemnă. Fred explică: "Socot că el se amăgea, cu oarecare luciditate. Împrumută Emiliei tot ceea ce-i trebuie ca s-o poată iubi şi o iubeşte anume, pentru ceea ce i-a împrumutat chiar el. Ladima se autosugestionează într-un mod întristător". În realitate, Emilia Răchitaru are o senzualitate rece, profesională, vulgară. Spre alcovul ei conduce doar instinctul animalic şi acceptarea tranzacţiei mercantile.

Fred însă trăieşte o iubire superioară pentru expresiva şi misterioasa Doamnă T., iubire căreia autorul îi impune neîmplinirea. Uneori, în calitatea lui de "sforar", Camil Petrescu pare crud şi cinic, îi lasă pe eroi să se prăbuşească, sub ochii trişti şi neputincioşi ai cititorului-privitor.

Fred îşi trăieşte conştient iluzia, Ladima, învins, se sinucide. Doi oameni care iubesc diferit, dar se întâlnesc în suferinţă. Camil Petrescu formulează constatările lui Fred: "Suferinţa din pricina unei femei vulgare are ceva din usturimea şi exasperarea unei furunculoze, a unei boli ruşinoase. E insuportabilă. În vreme ce suferinţa din pricina unei femei de inteligenţă superioară, delicată, sensibilă, oricât de capricioasă, e ca o boală lungă, cu remiteri trecătoare, cu voluptăţi în suferinţă, cu o adâncire în sine şi cu o iluminare a lumii exterioare, nebănuită până atunci".

Doamna T. se ştie, se cunoaşte şi se place în ipostaza sa de femeie-spectacol intangibil, personaj de legendă, proiecţie ideală, stirpe nobilă. Este un animal de rasă, o femeie excepţională ,care îşi permite luxul de a traversa capricios şi inubliabil câteva destine. Pare că menirea Doamnei T. este să tulbure şi să treacă mai departe, fără a fi ferită ea însăşi de îndoieli. Se întreabă: "Dacă sunt într-adevăr excepţională, cum de îmi poate prefera pe alta?".

Sufletul ei, frământat de nesiguranţă, cunoaşte o "descurajare de femeie iubită de toţi bărbaţii". Splendid (ca spectacolul în sine, când o doamnă omagiază o altă doamnă) o caracterizează Irina Petraş: "Doamna T. este cea mai reuşită femeie din literatura română. Toate calităţile îi sunt la îndemână: inteligenţă, gust, naturaleţe, frumuseţe, onestitate, modestie, orgoliu, independenţă.

Portret ideal, din linii ferme, venite dinăuntrul bărbatului care scrie. Iar perspectiva multilplă din care e privită îi dă viaţă reală, posibilă, orice exagerare dispare. Proiecţie, imagine în absolut, ea devine Femeia". (Irina Petraş, "Proza lui Camil Petrescu", Ed. Dacia, 1981)

 

A dinamitat literatura
Au existat voci care i-au reproşat lui Camil Petrescu faptul că, după instaurarea comunismului, a acceptat să scrie literatură propagandistică. Este vorba despre romanul "Un om între oameni" şi piesele de teatru "Bălcescu" şi "Caragiale în vremea lui", în care satirizează burghezo-moşierimea. S-a spus că adeziunea sa la noua clasă politică a fost răsplătită. La fel de adevărat este că acest mare scriitor merita din plin să fie ales membru al Academiei Române. A primit numeroase premii literare, a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa l, a fost preşedintele colegiului de redacţie al revistei Teatrul. La 14 mai se vor împlini 53 de ani de la moartea sa.

Criticul literar Alex Ştefănescu scrie:
"Deşi nu poate fi definit ca un avangardist, Camil Petrescu a dinamitat integral conceptul de literatură.
L-a dinamitat şi l-a reconstruit într-o manieră care nu se îndepărtează foarte mult de la tradiţie". Ne mai rămâne doar să ne alăturăm celor care speră că acest scriitor important va fi descoperit şi redescoperit... şi omagiat constant, prin lectura cărţilor sale.

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi