x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Se poarta tabloidele

Se poarta tabloidele

de Raluca Grintescu    |    20 Sep 2005   •   00:00
Se poarta tabloidele

In ultimii ani, febra tabloidizarii a cuprins intreg mapamondul. Ziare cu nume sonore pe piata presei au trecut de la formatul "mare" ("broadsheet") la cel compact ("tabloid"). Motivele? Este mai usor de manevrat, mai vandabil si satisface nevoia de informatii a tuturor consumatorilor.

Preferinta pentru formatul tabloid a devenit din ce in ce mai cautata, standardizata am putea spune, in toata lumea. De fapt, ziarul "cearsaf", asa cum il stie toata lumea, este pe cale de disparitie, ceea ce da bataie de cap multor trusturi media care nu stiu in ce directie s-o apuce. Conform unui studiu realizat in Marea Britanie, cititorul de azi este in cautarea unor stiri senzationale, dar si a unui ziar usor de "digerat", rol pe care-l are un tabloid.

In Anglia, de exemplu, imboldul spre formatul tabloid a inceput din 2003, o data cu The Independent, un ziar national serios care a trecut de la formatul "broadsheet" la cel "compact". Rezultatul a fost unul neasteptat. Circulatia ziarului, care scazuse in 1990 la aproape jumate, a crescut cu 20% dupa trecerea la formatul tabloid. Ziarul London Times, cu un trecut de 216 ani, a urmat modelul publicatiei The Independent, ca mai tarziu cotidiane internationale sa urmeze aceeasi filozofie.

ROCADA. In jur de 50 de ziare, unele chiar din tari precum Malaiezia si Bulgaria, si-au anuntat rocada la formatul tabloid sau cel putin intentia de a o face. In Statele Unite, prima publicatie care a indraznit sa faca trecerea de la formatul traditional la cel tabloid a fost San Francisco Examiner, in timp ce ziarul britanic London’s Guardian a trecut la asa-numitul format "Berliner", mai mic decat "cearsaful" si mai mare decat tabloidul.

Si acesta este doar inceputul. Un val similar de schimbari de "look" va trece si peste ziare de top din SUA. "In zece ani abia daca vom mai gasi pe piata un ziar in format mare", declara Van Gaal, coordonator european la INMA (International Newspaper marketing Association).

ARGUMENTE. Motivele noului trend de editii compacte sunt variate. E clar ca declinul circulatiei ziarelor din ultimii ani i-a facut pe editori sa se gandeasca la o formula mult mai prietenoasa pentru cititorii lor. In formatul actual, tabloidul este mai usor de manevrat, mai ales in mijloacele de transport in comun, iar, in acest fel, s-a dovedit mai vandabil. O alta explicatie a amplorii pe care a capatat-o acest fenomen ar putea fi dorinta trusturilor de presa de a satisface nevoia de informatii a tuturor tipurilor de consumatori de presa scrisa.

NEGATIVISM. "Cred ca este o inovatie binevenita intr-o piata care schiopateaza. Am asistat la o crestere a circulatiei ziarelor intr-o piata care era in declin. S-a dovedit a fi o treaba buna. Un produs mai bun in fata consumatorilor", zice Adrian Pike, directorul trustului de presa Starcom.

Alt motiv pentru care cititorii prefera tabloidele nu este numai faptul ca sunt manevrabile. O data cu trecerea la formatul tabloid, ziarele sunt nevoite sa intreprinda si schimbari de continut editorial. De exemplu, stirile trebuie sa fie mult mai concise si mai scurte pentru a se incadra in spatiul editorial.

Desi tabloidele sunt mai moderne si mai digerabile, este putin probabil ca pe termen lung sa si reziste, cu atat mai mult cu cat Internetul, radioul si televiziunile au castigat teren si si-au pus in mod profund amprenta pe piata presei.

PRESA IN ROMANIA
Febra tabloidelor a cuprins si Romania. In prezent, exista cateva publicatii care au trecut de la formatul "mare" ("broadsheet") la cel tabloid. Cotidianul, Jurnalul National, Gardianul au optat pentru aceasta formula, fara insa a deveni ziare de scandal, asa cum sunt percepute majoritatea tabloidelor. In schimb, Libertatea, Atac la persoana sau Ziarul sunt publicatii care se axeaza pe atragerea cititorilor prin titluri "explozive", fapt ce creeaza si o latura negativa a tabloidizarii presei scrise in privinta continutului editorial, care devine mai putin consistent, fara analize si interpretari.
×
Subiecte în articol: arte formatul tabloid