x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Semnături “atomice”, semnături istorice

Semnături “atomice”, semnături istorice

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Ian 2019   •   11:35
Semnături “atomice”, semnături istorice

Joi, 31 ianuarie 2019, ora 20:30, la Artmark, va avea loc Licitaţia de Autografe.  

Totul a pornit în 1939 de la o scrisoare semnată de Einstein în care îi cerea preşedintelui Roosevelt să sprijine cercetarea privind reacţiile nucleare în lanţ şi folosirea acestora ca armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. Ani mai târziu, Einstein regretă semnarea scrisorii: ”Dacă aş fi ştiut că nemţii nu vor reuşi să producă o bombă atomică, nu aş fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul. Pe 6 și 9 august 1945, Hiroshima și Nagasaki dispăreau de pe fața Pământului.

 

 “Drag prieten,

De la Hiroshima încoace un grup de oameni de știință din țara noastră au încercat să interpreteze pentru concetățenii lor și pentru lumea întreagă urmările pe care le-a avut asupra omenirii descoperirea puterii atomice. Am folosit publicația noastră, Bulletin of the Atomic Scientists, ca mediu de comunicare. Am făcut aceasta din spirit de solidaritate pentru bunăstarea comunității noastre, care este lumea întreagă, și încrezători că adevărurile științei moderne, interpretate cum se cuvine, pot contribui la o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă în acest moment rasa umană.” Astfel își începe Albert Einstein scrisoarea din 1 decembrie 1952, publicată în Bulletin of the Atomic Scientists, în care încerca să readucă în atenția potențialilor sponsori importanța continuării cercetărilor începute în domeniul fizicii atomice.

Scrisoarea purtând antetul "Bulletin of the atomic scientists", cu semnătura olografă a fizicianului Albert Einstein va fi licitată la Artmark în data în data de 31 ianuarie în Licitația de Autografe, inclusiv colecția D.P. la un preț de pornire de 1.800 €.

Și tot în licitația din 31 ianuarie va fi prezent un inedit lot format din două semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte, 24 ianuarie 1811 (preț de pornire: 2.000 €). Semnăturile datează din perioada în care a ocupat funcția de Prim Consul și din perioada imperiului.

 

De asemenea, vor mai fi scoase la licitație două scrisori olografe trimise de Constantin Brâncuși către nepoata sa Ileana Brâncuși, Paris, 1937-1938 (preț de pornire: 1.500 €), o Scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, cca. 1929 (preț de pornire: 1.000 €), o Partitură originală cu tema simfoniei "Poème Roumain", realizată și semnată de George Enescu, 1899 (preț de pornire: 800 €).

 

×