x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sergiu Nicolaescu, mai tare ca Robert De Niro

Sergiu Nicolaescu, mai tare ca Robert De Niro

de Oana-Maria Baltoc    |    23 Sep 2009   •   00:00
Sergiu Nicolaescu, mai tare ca Robert De Niro

Happy-end sau personajul preferat nu apucă genericul de final? Ei bine, americanii au vizionat zeci de filme în care apar actori cu greutate de la Hollywood şi au găsit un învingător, dacă poţi fi numit astfel când personajul tău moare, în loc să se aleagă cu fata, banii şi gloria.



În varianta hollywoodiană, Robert De Niro conduce în top cu 14 personaje "căzute la datorie". Însă raportând clasamentul la realităţile româneşti, Sergiu Nicolaescu, actorul de această dată, îl detronează cu nu mai puţin de 17 personaje care pier în tot atâtea pelicule. Nicolaescu şi-a dorit, de altfel, să-l distribuie pe actorul american în rolul principal din filmul "15".

La acel moment, veteranul cinematografiei româneşti spunea că a luat legătura cu Warner Bros. Şi spera ca starul de la Hollywood să accepte oferta după ce va analiza scenariul. Nu a fost să fie. Rolul i-a revenit în cele din urmă mai tânărului Cristi Iacob, iar De Niro a pierdut şansa de a interpreta un erou român, care ajunge să fie incinerat alături de alţi revoluţionari, în timpul evenimentelor din decembrie '89, la Crematoriul din Bucureşti.

Lăsând o clipă gluma deoparte, Sergiu Nicolaescu ne-a mărturisit că şi-a dorit întotdeauna ca personajele sale să aibă parte de o moarte demnă: "În multe dintre peliculele în care am jucat am ales ca personajul pe care l-am interpretat să moară. Mare parte dintre aceste filme au fost realizate pe timpul comunismului, iar în acele vremuri eram cu toţii nişte oameni nenorociţi. Ni se propunea să fugim, dar nimeni nu ne propunea să fim eliberaţi.

Aşa mi-am format această concepţie, iar în filmele mele personajele îşi găseau libertatea murind. O metaforă pe care Dumitru Popescu-Dumnezeu nu a înţeles-o întotdeauna şi care a «scăpat» uneori pe marele ecran".

METAFORE SALVATOARE
În multe dintre filmele lui Nicolaescu de dinainte de '89 nu se arăta în mod direct că un personaj important moare. Cel mai adesea acest lucru era sugerat. Aşa cum s-a întâmplat în "Zile fierbinţi", când Dumitru Popescu-Dumnezeu (responsabil cu propaganda PCR, personaj extrem de influent în tot ceea ce privea presa, tipăriturile, cultura) l-a "iertat" pe directorul şantierului naval Mihai Coman, în interpretarea lui Nicolaescu.

Regizorul este convins că Popescu Dumnezeu a trecut cu vederea secvenţa, doar pentru că spre final personajul apare călărind, lăsând impresia că a rămas în viaţă. "Dacii" (Marcus), "Mihai Viteazul" (Selim Paşa), "Cu mâinile curate" (comisarul Tudor Miclovan), "Nemuritorii" (căpitanul Andrei), "Zile fierbinţi" (Mihai Coman, directorul şantierului naval), "Osânda" (Tudor Marin), "Revanşa" (Tudor Moldovan), "Ultima noapte de dragoste", "Capcana Mercenarilor" (maiorul Tudor Andrei), "Întâlnirea" (colonelul de jandarmi), "Ringul" (Andrei), "Pistruiatul" (Andrei), "Mircea" (Mircea), "Coroana de foc", "Orient Express" (prinţul Morudzi), "Supravieţuitorul" (comisarul Moldovan), "Carol I" (Carol) sunt filmele în care personajele interpretate de Nicolaescu au parte de un final glorios.

JOHNNY DEPP, RESUSCITAT
Robert De Niro a fost detronat de românul Sergiu Nicolaescu, în ciuda faptului că de-a lungul carierei a pierit pe ecrane "îmbrăcând" fie rolul personajului negativ, fie pe cel al eroului neînfricat. "Bloody Mama", "Bang the Drum Slowly", "Mean Streets", "Brazil", "The Mission", "Cape Fear", "This Boy's Life", "Mary Shelley's Frankenstein", "Heat", "The Fan", "Jackie Brown", "Great Expectations", "15 Minutes", "Hide and Seek" sunt cele 14 pelicule în care regizorii i-au venit de hac.

Ca o curiozitate, în pelicula "Heat" personajul lui De Niro a fost împuşcat de personajul intrepretat de legendarul Al Pacino (în rolul locotenentului Hanna), locul cinci în clasament. La rândul lui, Pacino şi-a găsit sfârşitul în filmul "Righteous Kill"... mătrăşit de Robert De Niro.




Invincibilul Bruce Willis (locul trei) are la activ 11 personaje trecute în nefiinţă, în filme precum "Billy Bathgate", "Mortal Thoughts", "Death Becomes Her", "Twelve Monkeys", "The Jackal", "Armageddon", "The Sixth Sense", "Hart's War", "Charlie's Angels: Full Throttle" (ucis chiar de fosta nevastă, Demi Moore), "Sin City" şi "Grindhouse: Planet Terror".

Locul patru, dar fără felicitări, îi revine lui Johnny Depp, pentru prestaţiile din "A Nightmare on Elm Street", "Platoon", "Freddy's Dead: The Final Nightmare", "Ed Wood", "Dead Man", "The Astronaut's Wife", "From Hell", "The Libertine", "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street" şi "Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest". Ultima producţie din listă, cea de-a zecea, este şi cea care i-a ştirbit lui Depp prestanţa apariţiei în acest top, şi asta pentru că în "Piraţii din Caraibe: Cufărul Omului Mort" Jack Sparrow moare, însă personajul este resuscitat în următorul film din serie, "Piraţii din Caraibe: La capătul lumii".

PATRU PE UN LOC
Al Pacino, Brad Pitt, Dustin Hoffman şi Jack Nicholson împart cea de-a cincea treaptă a podiumului cu nouă personaje de căciulă. Pacino are în palmares "Scarface", "Dick Tracy", "The Godfather: Part III", "Carlito's Way", "Donnie Brasco", "Insomnia", "People I Know", "The Recruit" şi "Righteous Kill". Brad Pitt se laudă cu "A River Runs Through It", "Kalifornia", "Legends of the Fall", "The Devil's Own", "Meet Joe Black", "Troia", "The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford", "Burn After Reading" şi "The Curious Case of Benjamin Button". Hoffman are în repertoriu "Midnight Cowboy", "Who is Harry Kellerman" and "Why is He Saying Those Terrible Things About Me?", "Lenny", "Death of a Salesman", "Billy Bathgate", "Hook", "Wag the Dog", "Perfume şi Mr. Magorium's Wonder Emporium".

Lista lui Jack Nicholson se prezintă astfel: "Easy Rider", "One Flew Over the Cuckoo's Nest", "The Passenger", "The Shining", "Batman", "Hoffa", "Mars Attacks!", "The Departed" şi "The Bucket List".

Cu opt personaje jertfite pe altarul artei, Christian Bale se situează pe locul şase: "Anastasia: The Mystery of Anna", "Henry V", "The Secret Agent", "Mary Mother of Jesus", "Shaft", "Harsh Times", "The Prestige" şi "3:10 to Yuma". La fel şi Denzel Washington, cu următoarele poveşti în care sfârşeşte tragic: "Cry Freedom", "Glory", "Heart Condition", "Malcolm X", "Fallen", "The Preacher's Wife", "Training Day" şi "Man on Fire". George Clooney ocupă un modest loc şapte, cu rolurile din "Return to Horror High", "Red Surf", "The Perfect Storm", "Confessions of a Dangerous Mind" şi "Syriana".

Scientologul Tom Cruise are acces la poziţia a opta cu "Taps", "Vanilla Sky", "Collateral" şi "Valkyrie". Locul nouă este ocupat de Mel Gibson ("Mrs. Soffel", "Hamlet", "Braveheart"). Codaşii sunt Will Smith ("Seven Pounds", "I Am Legend") şi Harrison Ford ("The Mosquito Coast", "What Lies Beneath").

×
Subiecte în articol: arte Sergiu Nicolaescu actori top