x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sportul rege, la tv

Sportul rege, la tv

de Adrian Vaduva    |    02 Aug 2008   •   00:00
Sportul rege, la tv

PROGRAM  ●  Singurul boom pentru rating ramine fotbalul
Intr-o perioada in care oamenii petrec tot mai putin timp in fata televizorului, indiferent ca este vorba de stiri sau filme, singurul magnet pentru audiente ramine fotbalul. Si dupa nebunia cu achizitia drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, a pierderii de catre Pro a Champions League, este bine de aflat unde putem urmari sportul rege.



PROGRAM  ●  Singurul boom pentru rating rămîne fotbalul
Într-o perioadă în care oamenii petrec tot mai puţin timp în faţa televizorului, indiferent că este vorba de ştiri sau filme, singurul magnet pentru audienţe rămîne fotbalul. Şi după nebunia cu achiziţia drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, a pierderii de către Pro a Champions League, este bine de aflat unde putem urmări sportul rege.

Nimic nu-i stîrneşte mai tare pe români decît fotbalul. Nimic nu aprinde mai puternic spiritul decît un ofsaid la limită sau un 11 metri acordat sau neacordat. Nu e de mirare că mulţi ar prefera să postească o zi decît să piardă meciul care desemnează campioana. Aşadar, indiferent de cine se află la guvernare, indiferent de cine mai atacă Irakul sau altele de acest gen, singurul boom pentru rating rămîne fotbalul.

“TORT”. Televiziunile au înţeles acest lucru, iar competiţiile au fost împărţite. Trustul Intact are cea mai mare felie din “tort”: Liga I transmisă de GSP TV şi Antena 1, Cupa României şi meciurile naţionalei (partidele amicale sau oficiale disputate acasă) şi meciurile naţionalei de futsal. Cea mai mare problemă rămîne faptul că nu toţi microbiştii pot recepţiona GSP TV deocamdată. Se speră totuşi ca reprezentanţii RCS-RDS să ajungă la o înţelegere cu ceilalţi operatori de cablu, astfel ca toţii românii să urmărească campionatul intern.

Televiziunea publică va difuza UEFA Champions League din sezonul 2009-2010 şi meciurile naţionalei (partidele amicale sau oficiale disputate în deplasare) şi Liga 2 România. În plus, TVR mai transmite Cupa Confederaţiilor 2009 din Africa de Sud, Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, precum şi Campionatul Mondial de Fotbal 2014.

Media Pro are Liga Campionilor pînă la sfîrşitul lui 2009, iar începînd cu sezonul 2009-2010 va transmite partidele din Cupa UEFA, plus Campionatele Braziliei şi Argentinei şi Cupa Ligii Angliei. Boom TV transmite Campionatele Italiei şi Spaniei. Sport Klub are Bundesliga, Cupa Angliei, Campionatul Argentinei şi Copa Libertadores. Iar Sport 1 deţine Super Liga Portugaliei, Eredivizie, Scottish Premier League, English Championship, Super Liga Greciei, Cupa Franţei, Cupa Germaniei, Cupa Spaniei (finala) şi Super Cupa Spaniei. Oferta este bogată, însă pînă la urmă cele mai atractive partide pentru români sînt cele ale naţionalei, meciurile echipelor din România în competiţiile europene, Liga I şi UEFA Champions League.

INTERES. Dacă în urmă cu cîţiva ani, Cupa României nu stîrnea interesul microbiştilor de la noi, acum a început să fie urmărită de tot mai mulţi oameni. “Cînd Antena 1 a cumpărat Cupa României, suma de achiziţie mi s-a părut destul de mare, însă într-o perioadă relativ scurtă, împreună cu Timişoreana au făcut un produs care acum face toţii banii”, ne-a declarat Andrei Vochin, redactor-şef adjunct Gazeta Sporturilor. Din punctul său de vedere, achiziţionarea drepturilor de televizare pentru 102 milioane de euro ar putea fi nerentabilă. “Mie mi se par mulţi bani daţi pentru un asemenea campionat, dar se pare că acesta este trendul în lume. Iar dacă aceasta este lumea, trebuie cumva să te aliezi. Cu siguranţă nu este rentabil, dar eu nu sînt om de afaceri şi poate nu-mi dau seama. Poate rentabilitatea este privită de unii ca un plan pe 20 de ani şi atunci poate fi superrentabilă. Au fost programe cumpărate pe bani care păreau la momentul respectiv foarte mulţi şi care acum nu mai par nimic şi oamenii sînt încă în drepturi”, ne-a declarat realizatorul emisiunii Zona Verde de la GSP TV.

×
Subiecte în articol: arte liga cupa