x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ştiri

Ştiri

10 Dec 2008   •   00:00
Ştiri

TRADIŢII: Conducerea Muzeului Astra din Sibiu a anunţat ieri că va participa la un târg de Crăciun în Austria.

Alături de cinci creatori populari, muzeografii vor prezenta obiecte specifice sezonului de iarnă, dar şi mâncăruri tradiţionale româneşti, informează Mediafax.

Târgul de Crăciun este organizat de Landul Salzkammergut şi Institutul Cultural Român din Viena. “Vor fi prezentate spre vânzare obiecte ceramice, textile, sculpturi în lemn,podoabe din mărgele, toate specifice acestui sezon”, spun muzeografii.

VIAŢA ROMĂNEASCĂ
Casa Monteoru găzduieşte astăzi, de la ora 13:00, ceremonia de decernare a Premiilor revistei Viaţa Românească. Laureaţii sunt: Antonio Patraş, care va primi Premiul “G. Ibrăileanu” pentru volumul “Ibrăileanu. Către o teorie a personalităţii”, apărut în 2007 la Editura Cartea Românească; Matei Vişniec – Premiul pentru dramaturgie cu piesa “Ioana şi focul”, apărută în paginile revistei Viaţa Românească (nr. 6-7, 2007), şi Mihai Şora – Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate filozofică. (Maria Sârbu)

MASTER - CLASS
Mezzosoprana Viorica Cortez va susţine, între 10 şi 16 decembrie, un master-class la Opera Naţională Bucureşti (ONB), în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess”, informează Mediafax. Cursurile se vor desfăşura zilnic, între orele 14:00 şi 18:00, în Foaierul galben al ONB. La aceste expuneri vor participa 21 de artişti lirici, majoritatea angajaţi ai instituţiei organizatoare, dar şi ai Operei Naţionale Române Iaşi, precum şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

×
Subiecte în articol: arte