x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

28 Dec 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt

28 decembrie 2009



VOLUMELE ANULUI
Volumele semnate Jamie Oliver s-au aflat printre cele mai vândute cărţi la Curtea Veche Publishing, arată un comunicat al editurii. Chiar dacă se aştepta o scădere drastică a vânzărilor, au existat titluri care s-au vândut într-un număr foarte mare de exemplare, permiţând astfel editurii să îşi mărească portofoliul, publicând noi volume chiar şi în timp de criză. Cei mai bine vânduţi autori în anul 2009 la Curtea Veche Publishing sunt Eckhart Tolle, cu volumele "Un pământ nou" şi "Puterea prezentului", şi maestrul bucătar Jamie Oliver, cu tratatele sale gastronomice: "Acasă la Jamie", "Cu Jamie în Italia", "Să gătim cu Jamie" şi "La masă cu Jamie". Volumele vândute în cel mai mare număr de exemplare în 2009 au fost: "Inteligenţa emoţională" a autorului Daniel Goleman, "Supleantul" lui Petru Popescu, "De-a fir a păr... cu Geta Voinea", "De ce vrem să fii bogat" de Donald Trump şi Robert T. Kiyosaki şi "Cele cinci limbaje ale iubirii de Gary Chapman". (S.S.E.)

5479-110276-afp_karimjaafar_doh01091022pih.jpg
afp/mediafax

REVELION CULTURAL

TVR Cultural oferă telespectatorilor fideli un program de Revelion în care se regăsesc unele dintre cele mai bune concerte ale anului 2009, filme şi emisiuni specifice de dans, muzică, documentare. Astfel, astăzi puteţi urmări Integrala concertelor susţinute de Orchestra de Cameră din Lausanne şi Christian Zacharias la Ateneul Român în cadrul Festivalului Enescu, pentru ca mai târziu să revedeţi din concertele TVR Cultural, din cadrul aceluiaşi festival, cu Swingle Singers. Nu vor lipsi spectacolele de Operă (Falstaff de Giuseppe Verdi, miercuri, 30 decembrie, ora 20:00), muzică clasică, flamenco, românească, tango, baletul din New York sau Luciano Pavarotti (foto) într-un show cu prietenii şi ultimul concert Damian Drăghici (sâmbătă, 2 ianuarie, ora 20:00). În prima zi a lui 2010, TVR Cultural vă delectează cu Concertul "December of Delight" (vineri, 1 ianuarie, ora 19:00), dirijat de Cristian Mandeal. Nu vor lipsi filmele bune, cu Marlene Dietrich, Tony Gatlif şi Tom Hanks, şi clasicele lui Alfred Hitchcock (sâmbătă, 2 ianuarie, ora 19:00). (Oana Bâltoc)

NABOKOV, LA POLIROM

Un volum, intitulat "Povestiri", care cuprinde integrala povestirilor scurte ale lui Vladimir Nabokov va fi lansat, pentru prima dată în limba română, de Editura Polirom. Cartea cuprinde povestirile publicate de Vladimir Nabokov în limba rusă, între anii 1920 şi 1940, traduse de Adriana Liciu, cele scrise în rusă nepublicate la acea vreme, altele apărute doar în revistele ruseşti din Berlin şi Paris, traduse în engleză de Dmitri Nabokov, fiul autorului, şi reunite în volumul "The Stories of Vladimir Nabokov"şi povestirile scrise în engleză şi apărute în volumul "Nabokov's Dozen". Seria de autor Vladimir Nabokov a apărut la Polirom în 2008.

×
Subiecte în articol: arte