x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Studiu - Diferă bărbatul român de cel european?

Studiu - Diferă bărbatul român de cel european?

18 Sep 2008   •   00:00

Un studiu realizat de Discovery Networks EMEA, la care au participat peste 1.200 de bărbaţi (dintre care 1083 din România) relevă trăsăturile definitorii ale bărbatului modern. Cum diferă bărbatul român de cel european? Veţi vedea...



Un studiu realizat de Discovery Networks EMEA, la care au participat peste 1.200 de bărbaţi (dintre care 1083 din România) relevă trăsăturile definitorii ale bărbatului modern. Cum diferă bărbatul român de cel european? Veţi vedea...

Imagine.

Un pachet de muşchi, un portofel gros sau o inimă bună –bărbaţii de azi îşi creează modelele proprii de masculinitate care se potrivesc timpurilor moderne. La birou, acasă, ei trebuie să negocieze între diferite aspecte tradiţionale sau moderne pentru a-şi defini un rol unic în societatea modernă, arată comunicatul Discovery.

Protectorul.
Persoana care asigură traiul familiei, protector şi părinte: nu există o părere unanimă în ceea ce priveşte modul în care bărbatul modern face faţă acestor provocări. De-a lungul mai multor decenii femeile s-au folosit de aspiraţii clare şi de modele care să le ghideze în acest sens, însă astăzi, fără modele proprii, bărbaţii tineri se străduiesc să facă alegerea corectă între modern şi tradiţional. Ca urmare, în modul lor de viaţă şi în relaţiile lor, bărbaţii tineri riscă sa fie mai degrabă văzuţi ca "Ingrijoraţi” în comparaţie cu anteriorii "Luptători”.

Roluri.
În timp ce bărbatul de azi nu este în criză, această negociere între mai multe roluri se concretizează în arii de tensiune în vieţile bărbaţilor, pe măsură ce aceştia încearcă să facă faţă cererilor solicitante şi presiunilor. Schimbările economice fac ca obţinerea şi păstrarea unei slujbe să fie mai dificile, schimbările sociale impun bărbaţilor atât asigurarea traiului familiei cât şi grija faţă de aceasta, iar schimbările culturale fac ca bărbaţii să se străduiască şi mai mult să ajungă la un stil de viaţă similar cu cele pe care le vede în mass media.
 
Din studiul realizat de Discovery rezultă că rolul bărbatului din societatea zilelor noastre reprezintă un nou stagiu în evoluţia masculinităţii, clasificând etichete ca "metrosexual” şi ”mascul-alfa” ca fiind redundante.

Studiul a pus de asemenea în lumină o serie de teme comune semnificative în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 39 de ani:
Bărbaţii tineri întârzie să se maturizeze şi restabilesc pietrele de hotar ale vârstei adulte

Maturizare.

Bărbaţii trec adesea mult peste treizeci de ani înainte de cumpăra o casă sau de a face un copil, lucruri care reprezintă pietrele de hotar ale maturizării. Statutul de tată este atât de important pentru ei încât amână decizia de a avea un copil până târziu – până în momentul în care sunt pregătiţi din punct de vedere financiar şi emoţional. Acelaşi preţ îl pun pe relaţia lor cu copiii şi vor să se implice mai mult decât au făcut-o taţii lor. Vârsta medie la care se căsătoresc bărbaţii a ajuns la 30 de ani, ceea ce reprezintă rezultatul întârzierii trecerii de la educaţie la o slujbă cu normă întreagă şi al dependenţei pe termen lung faţă de sprijinul financiar al părinţilor. Din ce în ce mai mulţi manageri realizaţi părăsesc camerele de consiliu pentru ca mai apoi să meargă să doarmă în paturile supraetajate din casele părinţilor.
Majoritatea bărbaţilor tineri din România nu cred în egalitate atunci când vine vorba de creşterea unui copil; 44% dintre aceştia sunt de părere că un bărbat ar putea creşte un copil la fel de bine precum o femeie, fiind la egalitate cu cele mai conservatoare naţionalităţi, cum ar fi ungarii sau italienii. Numai 46% dintre respondenţii români au fost de părere că "este mai important ca taţii să ofere mai degrabă sprijin emoţional decât financiar.”

Sexele.
Egalitatea crescută între bărbaţi şi femei înseamnă că relaţiile dintre ei sunt mai complexe ca niciodată
Femeile emit semnale complexe. Vor bărbaţi puternici şi dominanţi, care să fie sensibili şi deschişi în acelaşi timp – paternalism de modă veche combinat cu feminism – astfel că bărbaţii tineri se străduiesc să atingă un echilibru. Astăzi fiecare aspect al unei relaţii trebuie discutat, inclusiv cel referitor la sex. Pentru unii bărbaţi, printre alte lucruri, acesta înseamnă o viaţă sexuală mai satisfăcătoare. Însă pentru alţii, egalitatea în dormitor îi face mai conştienţi de performanţele lor din moment ce femeilor le este tot mai puţin frică să ceară mai mult, să se plângă, ba chiar să critice. Bărbaţii tineri din România sunt în topul trei al tuturor ţărilor în ceea ce priveşte importanţa egalităţii într-o relaţie. Aproape 82% dintre respondenţi au declarat "pentru mine egalitatea într-o relaţie este importantă."

Tensiuni.
Astăzi, munca este câmpul de luptă – nu munceşti, nu exişti. Bărbaţii din ziua de astăzi se străduiesc să obţină două lucruri prin muncă: primul este asigurarea decentă a traiului familiei, al doilea este satisfacţia profesională la locul de muncă. Încercarea de găsi un echilibru între cele două sau, şi mai rău, nereuşita în una dintre ele cauzează stres şi tensiune. Din cauza globalizării şi schimbărilor de pe piaţa muncii nu mai există job-uri pe viaţă. Piaţa este o junglă unde trebuie să te lupţi în fiecare zi pentru supravieţuire. Această luptă este acerbă în special în ţări ca România sau Polonia, unde indicatorii şomajului sunt destul de ridicaţi şi unde – conform studiului - bărbatul care nu asigură traiul familiei nu îşi face datoria.

Pur şi simplu sex
Sex mai sigur şi pilule pentru potenţă, băuturi energizante şi super-mâncăruri, creme pentru ochi şi teama de a fi consideraţi inutili. Cu cât se vorbeşte mai mult despre ce înseamnă o viată sănătoasă, cu atât este mai greu să o trăieşti.
Condiţiile modului de viaţă al bărbaţilor tineri, cum ar fi socializarea hedonistică şi modelul muncii stresante contracarează deseori încercările acestora de fi sănătoşi. Cu excepţia Italiei, mai mult de jumătate dintre bărbaţii tineri din Europa au recunoscut că "sunt conştient că nu am grijă de sănătatea mea atât cât ar trebui”, dar, cu toate acestea, deşi se îngrijorează mai mult pentru sănătatea lor, nu înseamnă neapărat că vor bea mai puţin. Mulţi bărbaţi consideră că îngrijirea sănătăţii este o treabă pentru femei. Pentru a evita să pară "feminini”, bărbaţii tineri preferă să vorbească despre îmbunătăţirea sănătăţii în termeni masculini, astfel că îşi justifică mersul la sala de gimnastică prin nevoia de a fi în formă şi mersul la doctor prin dorinţa de a se convinge că sunt suficient de sănătoşi pentru a asigura traiul familiei.

Cei care au grijă de felul în care arată au o altă perspectivă. Bărbaţii tineri sunt mai conştienţi de imaginea lor şi văd beneficiile care apar în urma investiţiei în felul în care arată. Bărbaţii din Europa de Vest şi Europa de Sud sunt mai obişnuiţi cu rutina de îngrijire. Indiferent de locul în care trăiesc, bărbaţii sunt conştienţi pe deplin că nu vor să pară efeminaţi şi inutili. Masculinitatea are de-a face cu a fi "cool” şi a avea o atitudine detaşată, motiv pentru care în loc să-şi petreacă timpul în faţa oglinzii, principala metodă prin care aceştia îşi îmbunătăţesc imaginea este să meargă la sala de gimnastică. Totuşi, dorinţa de a avea muşchi îi face pe unii bărbaţi să ajungă la extreme nesănătoase pentru a arăta aşa cum vor.

Pasiuni.
Enologie, fotografie digitală, artă culinară sau regie de film – să ai o pasiune şi să fii expert într-un domeniu este cea mai bună monedă socială – Pentru a fi observat, trebuie să străluceşti prin a fi expert în ceva – şi nu contează prea mult dacă este vorba despre domenii cunoscute, cum ar fi sportul sau politica, sau domenii de specialitate restrânse. Stereotipul bărbatului "îndemânatic” – care repară atât robotul de bucătărie cât şi televizorul a devenit depăşit.  Articolele electrocasnice au devenit atât de complicate încât simpla utilizare a acestora presupune să fii expert. Totuşi, nu este suficient să străluceşti doar la serviciu –  şi pentru acest lucru trebuie să îţi măreşti cunoştinţele permanent. Însă acest lucru a devenit mai accesibil – este nevoie doar de câteva click-uri de mouse. Contactul permanent cu lumea în general este, de asemenea, o metodă bună de a-ţi dezvolta pasiuni şi hobby-uri, de a crea sau intra în cercuri sociale noi care se bazează pe interese sau specializări aparte.
Bărbaţii tineri din România se află în top trei când vine vorba despre importanţa de a fi considerat expert într-un anumit domeniu. Mai mult de 62% dintre aceştia vor să fie văzuţi ca nişte oameni bine informaţi, care deţin cunoştinţe specializate.

Categorii.
Segmentele cheie identificate de către Discovery Networks Europe ne permit să încadrăm bărbaţii tineri în patru tipologii:

  • Bărbatul tradiţionalist, tată de familie’ (in medie 26%), un bărbat familist, tradiţionalist care are o perspectivă conservatoare asupra rolului lui în familie şi în societate. Cel mai reprezentativ segment este în România (72%).
  • Bărbatul modern, interesat de toate’, (în medie 34%) cu o viziune modernă asupra rolului sexelor, fiind capabil să jongleze cu numeroase angajamente. Suedia este în topul clasametnului (57%), urmată de Franţa (42%). În România aces segment reprezintă 12%.
  • Bărbatul egocentric’ (în medie 26%), pune propria persoană mai presus de relaţiile în care este implicat şi este mai puţin centrat pe familie. Germania ocupă primul loc în acest sens (48%), urmată de Olanda (43%). În România acest segment reprezintă 5%.  
  • Bărbatul neimplicat, concentrat pe nevoile lui’ (în medie 14%), trăieşte numai pentru ziua de azi şi nu vrea să îşi asume angajamente sau responsabilităţi serioase. În România acest segment reprezintă 11%.

"Este fascinant să vezi măsura în care egalitatea sexelor a făcut ca masculinitatea modernă să fie atât de complexă. Există o presiune tot mai mare asupra tinerilor bărbaţi din partea familiei şi a mediului de lucru, şi cel mai important din partea propriilor persoane, pentru a găsi rolul cu care ei şi societatea să se simtă confortabil. Şi vrem să împărtăşim aceste informaţii la nivel industrial astfel încât să contribuim la reglarea modului în care acest segment fascinant este abordat.", spune Maurizio Vitale, Vice-preşedinte Marketing Communication, Discovery Networks EMEA’.

Pentru reţeaua Discovery, atât din România cât şi din întreaga regiune, acest studiu este o adevărată mină de aur, aurul fiind chiar informaţia despre tinerii din ziua de azi, pe care o vom folosi în comunicarea cu telespectatorii Canalului Discovery. Datorită amplorii studiului şi a numeroaselor detalii surprinse de acesta, putem spune că de azi înainte vom ’intra mai uşor sub pielea’ bărbatului român de 30 de ani pentru că acum ştim mult mai multe despre comportamentul şi atitudinea  lui faţă de realitatea care îl înconjoară, mergând până la detalii cum ar fi consumul lui de media. Informaţiile strânse sunt cu atât mai valoroase cu cât reflectă comportamentul, personalitatea, stilul de viaţă şi opiniile bărbaţilor din culturi foarte diferite; astfel putem uşor compara rezulatele din România cu rezultatele celorlalte 14 ţări incluse în studiu. Vă asigur că Species – Bărbatul tânăr, manual de utilizare este o lectură indispensabilă pentru toţi aceia care vor să comunice eficient cu tinerii” – a declarat Katarzyna Kieli, General Manager Discovery Networks Central Europe.

Maurizio Vitale continuă: "Obiectivul programului nostru a fost să prezinte viaţa sub toate aspectele. Şi acest studiu reuşeşte într-adevăr să ofere o viziune nouă  asupra valorilor, dar şi presiunilor care definesc realitatea zilnică a bărbatului de astăzi, ajutându-ne pe noi, comunicatorii, să ne adaptăm tuturor acestor schimbări.”  

Discovery Networks va folosi în mod strategic rezultatele studiului în cadrul activităţii sale pentru a configura programele sale şi influenţa prin comunicarea în domeniul marketing-ului. Discovery va împărtăşi de asemenea aceste informaţii celor din domeniul industriei, companiilor şi mărcilor care se adresează tinerilor bărbaţi. 

×