x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suntem în Caragiale!...

0
Autor: Ana Maria Vulpescu 19 Dec 2010 - 19:13
Suntem în Caragiale!... Ionel Cucu/ Anul 1981. Mircea Iorgulescu (stânga), alături de directorul revistei “România literară” George Ivaşcu

143300-cu-george-ivascu-1981.jpgMircea Iorgulescu este un apreciat critic literar şi jurnalist. Cu doar un an înainte de Revoluţia din Decembrie 1989 apărea volumul “Eseu despre lumea lui Caragiale”, care a stârnit ecouri puternice în lumea literară a acelei epoci. Cartea cu titlul iniţial “Marea trăncăneală” avea să apară abia după Revoluţie. Mircea Iorgulescu face o analiză inedită a operei lui Caragiale, pornind de la universul de cuvinte care o populează, un univers vesel, deloc vulgar, în care vorbele sunt omniprezente şi ţin loc de orice, inclusiv de acţiune.

 

• Jurnalul Naţional: Când aţi scris “Marea trăncăneală” aţi avut o premoniţie?Aţi călătorit în timp? Sau lumea noastră, de la 1848 încoace, stă sub semnul vorbitului şi prea puţin al făcutului?

Mircea Iorgulescu: O, nu, nu am însuşiri paranormale, nu sunt decât critic literar şi jurnalist. Dacă însă, aşa cum am impresia că sugeraţi, broşura mea despre lumea lui Caragiale pare să conţină în filigran sau în străfundurile pâcloase ale unei totuşi improbabile oglinzi imaginile unor “structuri”, “tipare”, “arhetipuri” ce ar ordona şi cristaliza neîncetat istoria românească de pe la 1850-1860 încoace, meritul dintâi şi cel mai important nu este al meu. Este al lui Caragiale. El le-a văzut sau le-a intuit, habar n-am, şi le-a fixat pentru eternitate în personaje, replici, acţiuni dramatice sau epice. Un cod, un cifru, diseminat în operă. Eu am încercat doar să fiu un ghid. Bun, prost, nu ştiu, şi nu eu sunt cel care judecă.

Dar că de-atunci suntem în Caragiale, vrând-nevrând, de asta sunt sigur. Cel puţin în Vechiul Regat. Şi încă, la Caragiale nu există ceea ce N. Iorga numea “veşnicul despreţ de noi înşine”. Nici vorbă. Mai ales că este şi el unul dintre personajele lumii sale. Nu o priveşte din afară, scârbit şi justiţiar. E înăuntru. Nu se extrage, “elitist” din vălmăşagul popular (e foarte interesant că la românii de azi “elită” a devenit un sinonim perfect pentru… “aristocraţie”!), stă cu plebea la berărie… 

 

• Scrisă cu doar un an înainte de 1989, “Marea trăncăneală” a putut apărea doar sub titlul neechivoc “Eseu despre lumea lui Caragiale”. De ce sunteţi mai sever cu el decât cenzura?

Nu spun “broşură” din autoironie, ci în înţeles strict tipografic. “Marea trăncăneală” chiar este o broşură, o cărţulie, e modestă ca un manifest, ceea ce nu are nici un fel de relevanţă asupra valorii ei eventuale.

 

• Spuneţi că suntem în timpul etern al lui Caragiale…

Cum să nu fim în Caragiale?! Iată un exemplu deloc, să zicem, politic. După 1990, în proaspăt libera, expansiva, exuberanta nouă presă românească a răsărit această formidabilă expresie “Havel al nostru cu fustă”. Era folosită ca suprem elogiu pentru una sau alta dintre cele câteva staruri feminine din viaţa publică a momentului. Nimeni nu şi-a dat seama că expresia asta, “Havel al nostru cu fustă”, se situa în cea mai clară şi mai directă descendenţă din “Galibardi” al Conului Leonida în sinteză cu dramatica interogaţie a lui Caţavencu, “Până când să n-avem şi noi faliţii noştri”?

Tonul şi stilul presei româneşti din acei ani reiau, regăsesc, recuperează în mod reflex tonul şi stilul gazetelor citite de personajele comediilor lui Caragiale. Se pot scrie teze de doctorat pe tema asta. După lungii ani ai cenuşiului limbii de partid unic, se asistă la o halucinantă erupţie a “fondului nostru” caragialesc. Şi nu se întâmplă aşa doar pentru că după 1990 “piaţa muncii” în materie de jurnalism explodează, au fost probabil în acei ani zeci de mii de oameni care nu aveau nici un fel de pregătire şi care au devenit instantaneu gazetari. E o explicaţie, dar e una secundară. De ce au “ales” acei oameni, în mod instinctiv şi desigur inconştient, registrul caragialesc?! E un mare mister.

La urma urmelor, gazetarii din presa de până în 1989 nu erau toţi, nici măcar majoritatea, nişte activişti de partid inculţi, tonţi şi cu pixurile boante. Au existat mulţi mari jurnalişti, au existat mulţi foarte buni reporteri, de ce nu s-a continuat, în condiţii de libertate, tradiţia lor?! Nu se ştie.

Fapt este că din 1990 până astăzi presa românească e străbătută de înfioratul citat care-i oferă Conului Leonida cheia înţelegerii situaţiunii: “Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!”. Dacă în loc de “poftele antinaţionale”, nu prea se mai poartă!, punem “poftele antieuropene” sau “antieuro-atlantice”, avem tot spectrul politic.

 

• Personajele lui Caragiale vorbesc mult, potop de vorbe se revarsă către cititor şi către spectator. Dacă pentru oricare scriitor sau dramaturg ăsta ar fi un handicap, Caragiale îşi fascinează cititorii cu vorbele? De unde vine fascinaţia asta?

Vorbesc mult, dar vorbăria lor este operă de artă. Fiecare cuvânt este potrivit, răsucit, aşezat în alveola propoziţiilor şi a frazelor, cu o grijă de bijutier. Caragiale aparţine acelei categorii de dramaturgi a căror operă nu are nevoie de cârjele mai mult sau mai puţin potrivite ale punerii în scenă. Piesele sale pot fi şi citite – şi mă şi întreb dacă nu sunt încă mai “bogate”, mai surprinzătoare la fiecare nouă lectură. Este ceea ce aparent diferiţi regizori nu au ajuns să înţeleagă. Ei cred sau au crezut că îl pot împrospăta pe Caragiale făcând abstracţie de text şi introducând tot felul de vulgarităţi. Dar comediile lui Caragiale nu au nimic vulgar.

 

• De pe malurile Senei privind, care credeţi că ar fi distribuţia politică de azi, pe malurile Dâmboviţei, a “Scrisorii pierdute”?

Nu prea mai privesc spre într-acolo. Sunt vreo zece ani, poate mai mult, de când am avut brusc sentimentul că România de azi (de atunci) e pentru mine o ţară “străină”,  o ţară pe care, vreau să spun, nu o mai înţeleg. Veneam rar, o dată, de două ori pe an, stăteam puţin, câte o săptămână, şi aveam de fiecare dată senzaţia că, deşi vorbesc limba, ştiu o mulţime de lucruri despre Bucureşti şi Ploieşti (oraşele unde mergeam), recunosc un colţ de stradă, o clădire etc., de fapt nu (mai) sunt de-al locului. Apoi, de aproape doi ani şi jumătate, împrejurări de viaţă personală m-au obligat la o drastică restrângere a cercului de interese. Mi s-a diminuat energia, mă deplasez greu sau chiar deloc din Paris, am avut vreo şase-opt luni în care nu am putut citi nici măcar scurte note prin reviste…

În aceste condiţii, prefer să fac economie de energie şi, câtă mai e, să o rezerv literaturii române, nicidecum acestui epifenomen invadator care e ceea ce se cheamă “viaţă politică”.

 

• Caragiale în 2010. Citat sau citit?

Pentru mine, după mine, citit. Nu sunt singurul, însă nu e imposibil să fim un fel de sectă, chiar fără a ne cunoaşte între noi.

 

• Propuneţi în prefaţă două paliere de interpretare atipice. Troţki şi Steinhardt. Caragiale politic? Caragiale metafizic?

Am făcut-o din două motive. Primul era că ambele interpretări păreau căzute în trapele istoriei, deşi fuseseră publicate în România după 1990. Despre Troţki nu s-a scris nici un rând, iar eseul lui Steinhardt a fost tras pe linia de garaj a ortodoxismului. Al doilea, m-au izbit anumite similitudini de destin între autorii lor, chit că e imposibil să-l imaginezi pe Steinhardt, dandy şi gay frenetic în perioada interbelică, în rol de revoluţionar bolşevic cutreierând cu trenul blindat întinsurile Rusiei însângerate de războiul civil, şi nici pe Troţki convertindu-se la creştinism şi chiar făcându-se monah.

Care este valoarea critică a acestor interpretări e altceva. Eseul lui Steinhardt e o imensă comicărie. Autorul porneşte de la amintirea lacrimilor care îl podideau când, copil fiind, apăreau muzicile şi drapelele în ultima scenă din “Scrisoarea pierdută”. O emotivitate infantilă, pentru care astăzi s-ar cuveni mers la un medic pedopsihiatru pentru a se vedea ce anume dezechilibre provoacă asemenea erupţii lacrimale, este convertită în primul argument al religiozităţii “Scrisorii pierdute”, nu e comic?! Şi nu e tot, bineînţeles. Textul este forţat, ce zic eu forţat!, e violat alegru, până la transformarea acestei aprige amazoane judeţene care e Coana Joiţica într-o Maica Domnului, episodul adulterin, esenţial în piesă, fiind escamotat ca în scamatoriile de circ. Ca să nu mai spun că muzicile şi drapelele din scena finală sunt dirijate de poliţaiul Pristanda, “în civil”. Ceea ce, nu-i aşa?!, este foarte creştin ortodox.

Interpretarea lui Troţki are în comun cu cea a lui Steinhardt decupajul energic în carnea piesei. Nu sunt reţinute decât două personaje, Caţavencu şi Farfuridi, celelalte nu există. Sigur, o anumită explicaţie există. Troţki nu vrea să interpreteze piesa lui Caragiale, el vrea să interpreteze lumea românească şi să ofere cititorilor corespondenţelor pe care le trimitea din această mică ţară balcanică o cheie de înţelegere. Asta se face şi astăzi.  Pentru el, Caţavencu şi Farfuridi, personajele unei comedii geniale, reprezintă esenţializarea unor tipuri şi relaţii politice specifice. Textul lui Troţki are o arhitectură savantă, în ciuda aparenţei de simplitate jovială. Este descrisă, în partea unde e vorba despre “Scrisoarea pierdută”, o călătorie de la Constanţa la Mangalia, în cursul căreia întâlneşte un “specimen naţional”, un takist delirant, şef al Consiliului Municipal din Mangalia.

Discursul acestuia, caragialesc sută la sută, este urmat de o anecdotă despre Caragiale însuşi, care lasă rolul de Caţavencu pentru Take Ionescu, lui rezervându-şi rolul, modest, de Farfuridi. Cum spuneam, Caragiale a fost un om din Caragialia. A schimbat partide, gazete, grupări, se pare că ar fi trecut el însuşi prin păţanii cum este cea a lui Rică Venturiano…

 

• “Et in Caragialia ego”! E titlul la care v-aţi gândit iniţial pentru eseul dumneavoastră despre lumea lui Caragiale. Caragialia e o lume de regretat, un destin inevitabil, un carnaval al tipologiilor?

Era o parafrază după Et in Arcadia ego!, dar cum puţină lume ştie care este sensul exact al acestei expresii, ce nu aminteşte de trecerea prin ţinuturile fericirii, ci e un avertisment al Morţii Sunt până şi în Arcadia!, am abandonat intenţia. Mai mult… am scris în carte!

Citeşte mai multe despre:   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Frumusețe conștientă - expoziție Yvonne Hasan

Frumusețe conștientă - expoziție Yvonne Hasan
Galerie Foto O premieră în programul curatorial al Galeriei Sector 1, Frumusețe conștientă marchează debutul colaborării cu patrimoniul de lucrări al artistei Yvonne Hasan. Expoziția urmează retrospectivei Yvonne Hasan de...

Surpriză! Un fost fotbalist la Dinamo joacă în serialul Mangalița de la Antena 1

Surpriză! Un fost fotbalist la Dinamo joacă în serialul Mangalița de la Antena 1
Actorul Angel Popescu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița, în rolul lui Marcel, soțul directoarei economice...

„Emmy 2019”: Seara de gală a „Oscarurilor” televiziunii americane, duminică, la Los Angeles

„Emmy 2019”: Seara de gală a „Oscarurilor” televiziunii americane, duminică, la Los Angeles
Premiile „Emmy”, echivalentul „Oscarurilor” pentru televiziunea americană, vor fi decernate duminică seara la Teatrul Microsoft din Los Angeles. Ca şi la ediţia precedentă, duelul principal se va da între...

Comedia romantică „Un om fidel”/ „L’homme fidèle”, cu Louis Garrel, Laetitia Casta și Lily Rose-Depp, în cinematografele din România

Comedia romantică „Un om fidel”/ „L’homme fidèle”, cu Louis Garrel, Laetitia Casta și Lily Rose-Depp, în cinematografele din România
Comedia romantică „Un om fidel”/„L’homme fidèle”, regizată de Louis Garrel, cunoscut pentru rolurile din „The Dreamers” (r. Bernardo Bertolucci) şi „Le redoutable” (r. Michel Hazanavicius), ruleză...

Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“

Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși“
Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la El Corte Inglés, organizează marți, 24 septembrie 2019,...

Ultima zi a Festivalului George Enescu

Ultima zi a Festivalului George Enescu
Cea mai extinsă ediție de până acum a Festivalului Internațional „George Enescu” a ajuns la final, după un maraton muzical de 23 de zile, cu 84 de concerte în București.   Cea mai extinsă...

Monștri., un film de Marius Olteanu, din 27 septembrie în cinematografe

Monștri., un film de Marius Olteanu, din 27 septembrie în cinematografe
Galerie Foto După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie. Înainte de lansarea filmului,  publicul din țară va avea ocazia să-i...

Weekend muzical la Palatul Suțu

Weekend muzical la Palatul Suțu
Seria de concerte Museicorum, afiliate în acest an Festivalului Internațional George Enescu, se încheie cu trei evenimente de excepție care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Muzeul Municipiului...

Claude Lelouch deschide cea de-a zecea ediție Les Films de Cannes à Bucarest

Claude Lelouch deschide cea de-a zecea ediție Les Films de Cannes à Bucarest
Galerie Foto Un bărbat și o femeie - Un homme et une femme. Milioane de bărbați și de femei de pretutindeni, vibrând la unison la un film devenit, de atunci, legendar. Cinema-ul ca experiență și senzație globală, capabil...

Extinction Room (Hopeless.) la eXplore Festival la București

Extinction Room (Hopeless.) la eXplore Festival la București
Extinction Room (Hopeless.), instalația audio performativă semnată de artistul Sergiu Matiș, va avea premiera la eXplore festival #14 - Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival,...

Spectacolul Triburi, în regia lui Vlad Cristache, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila

Spectacolul Triburi, în regia lui Vlad Cristache, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila
Galerie Foto Vineri, 20 septembrie 2019, de la ora 18.00, spectacolul Triburi. Codul bunelor BARIERE, în regia lui Vlad Cristache, se va juca în cadrul Festivalului Zile și Nopți de Teatru la Brăila (ediția a XIII-a,...

„Descifrând portrete regale: Ferdinand şi Maria – de la prinţi moştenitori la suveranii României Mari”. O conferință despre construcția imaginii regalității

„Descifrând portrete regale: Ferdinand şi Maria – de la prinţi moştenitori la suveranii României Mari”. O conferință despre construcția imaginii regalității
Galerie Foto Muzeul Național de Artă al României vă invită miercuri, 25 septembrie 2019, ora 18.00 la conferința Descifrând portretele regale: Ferdinand şi Maria – de la prinţi moştenitori la suveranii României Mari....

România - cea mai mare distincție la „Vox Artis” 2019

România - cea mai mare distincție la „Vox Artis” 2019
În perioada 17 – 19 septembrie 2019 a avut loc la la Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, ediția cu numărul 11 a concursului de canto „Vox Artis”. 20 de tineri artişti lirici din 7 țări au concurat în...

Un program dens, excepțional, în cadrul Festivalului George Enescu

Un program dens, excepțional, în cadrul Festivalului George Enescu
Galerie Foto În debutul programului zilei de 20 septembrie este inclusă o nouă conferință din seria Forumul Internațional al Compozitorilor în sala de la Universitatea Națională de Muzică din București. Conferința este...

Autobiografia lui Edward Snowden, “Dosar permanent”, lansată în România

Autobiografia lui Edward Snowden, “Dosar permanent”, lansată în România
Editura Nemira publică autobiografia controversatului Edward Snowden, americanul care a dezvăluit lumii întregi pericolele sistemelor de supraveghere a comunicațiilor și internetului, și a fost inculpat de spionaj...
Serviciul de email marketing furnizat de