x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suntem în Caragiale!...

0
Autor: Ana Maria Vulpescu 19 Dec 2010 - 19:13
Suntem în Caragiale!... Ionel Cucu/ Anul 1981. Mircea Iorgulescu (stânga), alături de directorul revistei “România literară” George Ivaşcu

143300-cu-george-ivascu-1981.jpgMircea Iorgulescu este un apreciat critic literar şi jurnalist. Cu doar un an înainte de Revoluţia din Decembrie 1989 apărea volumul “Eseu despre lumea lui Caragiale”, care a stârnit ecouri puternice în lumea literară a acelei epoci. Cartea cu titlul iniţial “Marea trăncăneală” avea să apară abia după Revoluţie. Mircea Iorgulescu face o analiză inedită a operei lui Caragiale, pornind de la universul de cuvinte care o populează, un univers vesel, deloc vulgar, în care vorbele sunt omniprezente şi ţin loc de orice, inclusiv de acţiune.

 

• Jurnalul Naţional: Când aţi scris “Marea trăncăneală” aţi avut o premoniţie?Aţi călătorit în timp? Sau lumea noastră, de la 1848 încoace, stă sub semnul vorbitului şi prea puţin al făcutului?

Mircea Iorgulescu: O, nu, nu am însuşiri paranormale, nu sunt decât critic literar şi jurnalist. Dacă însă, aşa cum am impresia că sugeraţi, broşura mea despre lumea lui Caragiale pare să conţină în filigran sau în străfundurile pâcloase ale unei totuşi improbabile oglinzi imaginile unor “structuri”, “tipare”, “arhetipuri” ce ar ordona şi cristaliza neîncetat istoria românească de pe la 1850-1860 încoace, meritul dintâi şi cel mai important nu este al meu. Este al lui Caragiale. El le-a văzut sau le-a intuit, habar n-am, şi le-a fixat pentru eternitate în personaje, replici, acţiuni dramatice sau epice. Un cod, un cifru, diseminat în operă. Eu am încercat doar să fiu un ghid. Bun, prost, nu ştiu, şi nu eu sunt cel care judecă.

Dar că de-atunci suntem în Caragiale, vrând-nevrând, de asta sunt sigur. Cel puţin în Vechiul Regat. Şi încă, la Caragiale nu există ceea ce N. Iorga numea “veşnicul despreţ de noi înşine”. Nici vorbă. Mai ales că este şi el unul dintre personajele lumii sale. Nu o priveşte din afară, scârbit şi justiţiar. E înăuntru. Nu se extrage, “elitist” din vălmăşagul popular (e foarte interesant că la românii de azi “elită” a devenit un sinonim perfect pentru… “aristocraţie”!), stă cu plebea la berărie… 

 

• Scrisă cu doar un an înainte de 1989, “Marea trăncăneală” a putut apărea doar sub titlul neechivoc “Eseu despre lumea lui Caragiale”. De ce sunteţi mai sever cu el decât cenzura?

Nu spun “broşură” din autoironie, ci în înţeles strict tipografic. “Marea trăncăneală” chiar este o broşură, o cărţulie, e modestă ca un manifest, ceea ce nu are nici un fel de relevanţă asupra valorii ei eventuale.

 

• Spuneţi că suntem în timpul etern al lui Caragiale…

Cum să nu fim în Caragiale?! Iată un exemplu deloc, să zicem, politic. După 1990, în proaspăt libera, expansiva, exuberanta nouă presă românească a răsărit această formidabilă expresie “Havel al nostru cu fustă”. Era folosită ca suprem elogiu pentru una sau alta dintre cele câteva staruri feminine din viaţa publică a momentului. Nimeni nu şi-a dat seama că expresia asta, “Havel al nostru cu fustă”, se situa în cea mai clară şi mai directă descendenţă din “Galibardi” al Conului Leonida în sinteză cu dramatica interogaţie a lui Caţavencu, “Până când să n-avem şi noi faliţii noştri”?

Tonul şi stilul presei româneşti din acei ani reiau, regăsesc, recuperează în mod reflex tonul şi stilul gazetelor citite de personajele comediilor lui Caragiale. Se pot scrie teze de doctorat pe tema asta. După lungii ani ai cenuşiului limbii de partid unic, se asistă la o halucinantă erupţie a “fondului nostru” caragialesc. Şi nu se întâmplă aşa doar pentru că după 1990 “piaţa muncii” în materie de jurnalism explodează, au fost probabil în acei ani zeci de mii de oameni care nu aveau nici un fel de pregătire şi care au devenit instantaneu gazetari. E o explicaţie, dar e una secundară. De ce au “ales” acei oameni, în mod instinctiv şi desigur inconştient, registrul caragialesc?! E un mare mister.

La urma urmelor, gazetarii din presa de până în 1989 nu erau toţi, nici măcar majoritatea, nişte activişti de partid inculţi, tonţi şi cu pixurile boante. Au existat mulţi mari jurnalişti, au existat mulţi foarte buni reporteri, de ce nu s-a continuat, în condiţii de libertate, tradiţia lor?! Nu se ştie.

Fapt este că din 1990 până astăzi presa românească e străbătută de înfioratul citat care-i oferă Conului Leonida cheia înţelegerii situaţiunii: “Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!”. Dacă în loc de “poftele antinaţionale”, nu prea se mai poartă!, punem “poftele antieuropene” sau “antieuro-atlantice”, avem tot spectrul politic.

 

• Personajele lui Caragiale vorbesc mult, potop de vorbe se revarsă către cititor şi către spectator. Dacă pentru oricare scriitor sau dramaturg ăsta ar fi un handicap, Caragiale îşi fascinează cititorii cu vorbele? De unde vine fascinaţia asta?

Vorbesc mult, dar vorbăria lor este operă de artă. Fiecare cuvânt este potrivit, răsucit, aşezat în alveola propoziţiilor şi a frazelor, cu o grijă de bijutier. Caragiale aparţine acelei categorii de dramaturgi a căror operă nu are nevoie de cârjele mai mult sau mai puţin potrivite ale punerii în scenă. Piesele sale pot fi şi citite – şi mă şi întreb dacă nu sunt încă mai “bogate”, mai surprinzătoare la fiecare nouă lectură. Este ceea ce aparent diferiţi regizori nu au ajuns să înţeleagă. Ei cred sau au crezut că îl pot împrospăta pe Caragiale făcând abstracţie de text şi introducând tot felul de vulgarităţi. Dar comediile lui Caragiale nu au nimic vulgar.

 

• De pe malurile Senei privind, care credeţi că ar fi distribuţia politică de azi, pe malurile Dâmboviţei, a “Scrisorii pierdute”?

Nu prea mai privesc spre într-acolo. Sunt vreo zece ani, poate mai mult, de când am avut brusc sentimentul că România de azi (de atunci) e pentru mine o ţară “străină”,  o ţară pe care, vreau să spun, nu o mai înţeleg. Veneam rar, o dată, de două ori pe an, stăteam puţin, câte o săptămână, şi aveam de fiecare dată senzaţia că, deşi vorbesc limba, ştiu o mulţime de lucruri despre Bucureşti şi Ploieşti (oraşele unde mergeam), recunosc un colţ de stradă, o clădire etc., de fapt nu (mai) sunt de-al locului. Apoi, de aproape doi ani şi jumătate, împrejurări de viaţă personală m-au obligat la o drastică restrângere a cercului de interese. Mi s-a diminuat energia, mă deplasez greu sau chiar deloc din Paris, am avut vreo şase-opt luni în care nu am putut citi nici măcar scurte note prin reviste…

În aceste condiţii, prefer să fac economie de energie şi, câtă mai e, să o rezerv literaturii române, nicidecum acestui epifenomen invadator care e ceea ce se cheamă “viaţă politică”.

 

• Caragiale în 2010. Citat sau citit?

Pentru mine, după mine, citit. Nu sunt singurul, însă nu e imposibil să fim un fel de sectă, chiar fără a ne cunoaşte între noi.

 

• Propuneţi în prefaţă două paliere de interpretare atipice. Troţki şi Steinhardt. Caragiale politic? Caragiale metafizic?

Am făcut-o din două motive. Primul era că ambele interpretări păreau căzute în trapele istoriei, deşi fuseseră publicate în România după 1990. Despre Troţki nu s-a scris nici un rând, iar eseul lui Steinhardt a fost tras pe linia de garaj a ortodoxismului. Al doilea, m-au izbit anumite similitudini de destin între autorii lor, chit că e imposibil să-l imaginezi pe Steinhardt, dandy şi gay frenetic în perioada interbelică, în rol de revoluţionar bolşevic cutreierând cu trenul blindat întinsurile Rusiei însângerate de războiul civil, şi nici pe Troţki convertindu-se la creştinism şi chiar făcându-se monah.

Care este valoarea critică a acestor interpretări e altceva. Eseul lui Steinhardt e o imensă comicărie. Autorul porneşte de la amintirea lacrimilor care îl podideau când, copil fiind, apăreau muzicile şi drapelele în ultima scenă din “Scrisoarea pierdută”. O emotivitate infantilă, pentru care astăzi s-ar cuveni mers la un medic pedopsihiatru pentru a se vedea ce anume dezechilibre provoacă asemenea erupţii lacrimale, este convertită în primul argument al religiozităţii “Scrisorii pierdute”, nu e comic?! Şi nu e tot, bineînţeles. Textul este forţat, ce zic eu forţat!, e violat alegru, până la transformarea acestei aprige amazoane judeţene care e Coana Joiţica într-o Maica Domnului, episodul adulterin, esenţial în piesă, fiind escamotat ca în scamatoriile de circ. Ca să nu mai spun că muzicile şi drapelele din scena finală sunt dirijate de poliţaiul Pristanda, “în civil”. Ceea ce, nu-i aşa?!, este foarte creştin ortodox.

Interpretarea lui Troţki are în comun cu cea a lui Steinhardt decupajul energic în carnea piesei. Nu sunt reţinute decât două personaje, Caţavencu şi Farfuridi, celelalte nu există. Sigur, o anumită explicaţie există. Troţki nu vrea să interpreteze piesa lui Caragiale, el vrea să interpreteze lumea românească şi să ofere cititorilor corespondenţelor pe care le trimitea din această mică ţară balcanică o cheie de înţelegere. Asta se face şi astăzi.  Pentru el, Caţavencu şi Farfuridi, personajele unei comedii geniale, reprezintă esenţializarea unor tipuri şi relaţii politice specifice. Textul lui Troţki are o arhitectură savantă, în ciuda aparenţei de simplitate jovială. Este descrisă, în partea unde e vorba despre “Scrisoarea pierdută”, o călătorie de la Constanţa la Mangalia, în cursul căreia întâlneşte un “specimen naţional”, un takist delirant, şef al Consiliului Municipal din Mangalia.

Discursul acestuia, caragialesc sută la sută, este urmat de o anecdotă despre Caragiale însuşi, care lasă rolul de Caţavencu pentru Take Ionescu, lui rezervându-şi rolul, modest, de Farfuridi. Cum spuneam, Caragiale a fost un om din Caragialia. A schimbat partide, gazete, grupări, se pare că ar fi trecut el însuşi prin păţanii cum este cea a lui Rică Venturiano…

 

• “Et in Caragialia ego”! E titlul la care v-aţi gândit iniţial pentru eseul dumneavoastră despre lumea lui Caragiale. Caragialia e o lume de regretat, un destin inevitabil, un carnaval al tipologiilor?

Era o parafrază după Et in Arcadia ego!, dar cum puţină lume ştie care este sensul exact al acestei expresii, ce nu aminteşte de trecerea prin ţinuturile fericirii, ci e un avertisment al Morţii Sunt până şi în Arcadia!, am abandonat intenţia. Mai mult… am scris în carte!

Citeşte mai multe despre:   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie  printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 20:30, 21:30 și 22:30, în Sala Esedra di Marco Aurelio – Musei Capitolini (Piazza del Campidoglio 1), Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din...

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu
În acest an Fundația Culturală „Remember Enescu” sărbătorește 20 ani de excelență în Sala Majestic a Teatrului Odeon. Joi, 19 decembrie, ora 19:00, violonistul Alexandru Tomescu și...

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO: Crăciunul tradițional din satul românesc, alături de colindele cântate de Corul Academic Radio

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO:  Crăciunul tradițional din satul românesc,  alături de colindele cântate de Corul Academic Radio
Galerie Foto Vă este dor de Crăciunul de odinioară, așa cum se trăia sărbătoarea nașterii Domnului în satul românesc, de la colindatul cu steaua, la mere coapte și miros de cozonac proaspăt? Lumea plină de farmec a...

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare
Galerie Foto „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar”, scria George Orwell. La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Teatrul Național din Timișoara dezvoltă prin spectacolele sale...

Cine este Maurizio Cattelan?!

Cine este Maurizio Cattelan?!
Galerie Foto „În artă, ca şi în realitate, lumea apare ca şi când ar fi fost în mâinile unui zeu nebun, în timp ce zeul adevărat rămâne în afara jocului. Sunt un pesimist, dar cred că în lume sunt şi consolări...

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov
Pe 12 decembrie va avea loc la Sala Patria din Braşov ultimul concert din seria integralei Brahms susţinut de Cristian Mandeal cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Brașov, concert ce are în program Uvertura Aca...

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești
Galerie Foto Capodopere ale artei românești, semnate de cei mai importanți artiști, din colecții istorice, sunt adunate, pentru prima dată, într-o licitație festivă. Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza,...

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden
Vicky Cornell, văduva rockerului Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, care s-a sinucis în mai 2017, a dat în judecată grupul american, de la care solicită despăgubiri în valoare de câteva sute de mii ...

Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu, creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu,  creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU
Galerie Foto Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU - care se bucură de privilegiul de a cânta  pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu - va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO,...

Reîntâlnire cu Shakespeare, Cehov şi David Doiashvili la TNB

Reîntâlnire cu Shakespeare, Cehov şi David Doiashvili la TNB
Galerie Foto Două dintre cele mai apreciate montări ale Teatrului Naţional din Bucureşti, Regele Lear şi Livada de vişini, ambele purtând semnătura regizorului georgian David Doiashvili revin în scenă la finalul acestui...

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA
Galerie Foto Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în intervalul 15-24 mai, la București. Începând cu 2020, RDW propune o nouă arhitectură de festival și va aborda anual o temă diferită în jurul...

Prezentarea unei fascinante cărți a lui Riccardo Calimani: „Istoria Republicii Veneția: Serenisima de la origini până la prăbușire”

Prezentarea unei fascinante cărți a lui Riccardo Calimani: „Istoria Republicii Veneția: Serenisima de la origini până la prăbușire”
Pe 11 decembrie 2019, la orele 17.30, va avea loc, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, prezentarea unei cărți recent apărută, semnată de Riccardo...

Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019, acordate pentru prima dată la Istanbul

Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019, acordate pentru prima dată la Istanbul
Trei specialişti în domeniul culturii de la Istanbul, dr. Mehtap Demir (conferenţiar în cadrul secției de Muzicologie a Conservatorului de Stat, Universitatea Istanbul, și membru fondator al Departamentului de...

Miercuri, 11 decembrie, Jurnalul îţi aduce cartea "Șarpele lui Nicodim și alte simboluri misterioase ale românilor"

Miercuri, 11 decembrie, Jurnalul îţi aduce cartea "Șarpele lui Nicodim și alte simboluri misterioase ale românilor"
Patrimoniul simbolic al românilor include o serie de elemente fascinante, care, în timp, s-au transformat în legende. De la stindardul antic al dacilor și terifiantul său șuierat, la crucile vii de la Dervent,...

Lansare album Doina Lavric-Parghel

Lansare album Doina Lavric-Parghel
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 11 decembrie 2019, de la ora 18.00, în Mansarda sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la evenimentul de lansare a albumului „Povestea soarelui” al...
Serviciul de email marketing furnizat de