x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Tache”, trimis la Festivalul de Film de la Cannes

"Tache”, trimis la Festivalul de Film de la Cannes

21 Feb 2008   •   00:00

Producătorul Cristian Comeagă a declarat pentru Mediafax că intenţioanează să trimită la Festivalul de la Cannes filmul "Tache", pelicula de debut a regizorului Igor Cobileanski, cu Mircea Diaconu în rolul principal, chiar dacă filmul a fost, iniţial, destinat micului ecran.



Producătorul Cristian Comeagă a declarat pentru Mediafax că intenţioanează să trimită la Festivalul de la Cannes filmul "Tache", pelicula de debut a regizorului Igor Cobileanski, cu Mircea Diaconu în rolul principal, chiar dacă filmul a fost, iniţial, destinat micului ecran.

"Vizăm o selecţie la Cannes pentru filmul «Tache»", a declarat producătorul Cristian Comeagă, de la Domino Film. El a mai spus că mizează pe regizorul Igor Cobileanski, scenarista Mara Nicolescu şi actorul Mircea Diaconu pentru reuşita filmului.

"Cred în Igor Cobileanski. El a realizat nişte scurtmetraje, după care l-am căutat să regizeze filmul acesta", povesteşte Comeagă. "La fel de preţios ca debutul în lungmetraj al lui Igor Cobileanski este confimarea scenaristei Mara Nicolescu, deoarece există mai mulţi regizori importanţi decât scenarişti, şi la fel de important este protagonistul Mircea Diaconu", a mai spus el. Dacă filmul va fi selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes, care se desfăşoară anul acesta între 14 şi 25 mai, producătorul îl va mai înscrie şi la alte festivaluri.

Filmul "Tache" prezintă povestea unui gropar, intereptat de Mircea Diaconu, care află că mai are două luni de trăit. Acesta doreşte să-şi facă pregătească o înmormântare fastuoasă, care să-l facă celebru. Până în finalul filmului, bătrânul se chinuie să-şi recapete locul de veci din centrul cimitirului, după ce aceasta a fost dată altcuiva.

În film mai joacă Constantin Drăgănescu, Mara Nicolescu, Gabriel Radu, Gabriel Spahiu şi Gabriela Butuc. Igor Cobileanski, născut în 1974, în Republica Moldova, a mai regizat scurtmetrajele "Saşa, Grişa şi Ion", "(Plictis) şi inspiraţie" şi "Când se stinge lumina", peliculă pentru care a fost şi scenarist. Filmările pentru "Tache" au început în august, anul trecut. În prezent, filmul se află în postproducţie.

×
Subiecte în articol: arte filmul igor cobileanski