x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale TNB - Tinerii, la rampă

TNB - Tinerii, la rampă

27 Oct 2008   •   00:00
TNB - Tinerii, la rampă

Piesa "Şapte dintr-o lovitură" scrisă ca un angajament, de Lia Bugnar pentru Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), a scos în evidenţă un grup de tineri actori, recent angajaţi aici.



Premiera a avut loc duminică, la Sala Atelier, cei distribuiţi ieşind la rampă sub bagheta regizorală chiar a directorului TNB, Ion Caramitru. Montarea este construită după ideea tip "Big Brother", acţiunea desfăşurându-se într-o televiziune numită simbolic TV Maniac. Denumirea face aluzie fie la televiziune, ca fenomen ce creează dependenţă, fie la psihoza care îşi face loc printre cei aflaţi în spatele micului ecran. Sunt create şapte personaje, şapte tipologii umane cu tot atâtea viziuni asupra tv, în care vor să lucreze. Chiar dacă piesa a fost scrisă anume pentru actorii nou-veniţi în trupă, alături de tinerii interpreţi joacă şi Carmen Ungureanu, o consacrată în teatru, dar şi Lia Bugnar, înlocuind pe o tânără care a ieşit din distribuţie. Astfel, publicul îi poate vedea, alături de cele două actriţe cunoscute, pe Ana Macovei, Mihai Calotă, Florin Lăzărescu, Alexandru Nedelcu, Axel Moustache şi Victoria Dicu.

×
Subiecte în articol: arte