x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Umbra de dincolo...

Umbra de dincolo...

de Roxana Roseti    |    15 Dec 2010   •   15:06
Umbra de dincolo...
142597-.jpgLansată la cea de-a 17-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, cartea „Umbra de dincolo...” de A. C. Pahomi,  al cărui titlu ne conduce spre cortina alburie a misterelor, nu se sfieşte să ne surprindă printr-un şerpuitor drum al căutărilor.

O singurătate uriaşă străbate întreaga acţiune, ca o radiografie a fiecăruia dintre noi, alunecând printre zile şi încercând să găsească poarta spre tainicul sens al existenţei. Personajul principal conţine într-un mod ciudat, parte din gândurile noastre, oglindindu-ne întrebările mute, descriindu-ne aproape indecent, temerile: „Câteodată, aveam sentimentul bizar că, de fapt, nici nu exist, că sunt pur şi simplu o invenţie de-a mea, un simplu exerciţiu de gândire, un ghem de idei care se rostogoleşte printre paşii grăbiţi ai oamenilor reali”. Umbra de dincolo... este ecoul auzit şi neauzit al existenţei umane – plămădire de nelinişti sau aglomerare de îndoieli chinuitoare.

Personaje bine articulate, cu nume inspirat alese, ca Anisia ori Venera Vlasopol, alcătuiesc un spaţiu viu, animat şi plin de savoare, în care personajul principal îşi poate diseca trăirile. Acţiune, atmosferă, realitate, amintiri, toate îmbinate cu talent, dar fără îndrăzneala de a privi în viitor, fiindcă A. C. Pahomi, nu-şi lasă personajele să hoinărească spre ceea ce va veni.

Este un roman care nu se termină la finalul lecturii, oferind după închiderea cărţii, lungi momente de reflecţie. „Pulbere de necunoaştere am aşternut printre pagini, fir nevăzut de îndoială, parfum crud de răzvrătire şi încâlceală de crepuscul. Sipetul cu margini de hârtie este plin de şerpuitoare ademeniri, ascunzând o hartă pierdută, despre o insulă deţinătoare de comori”, spunea A.C. Pahomi într-un articol şi citind această carte, trebuie să-i dăm dreptate. Umbra de dincolo... e o hartă elegantă a căutărilor noastre.



×