x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Un nou roman al lui Dan Brown

Un nou roman al lui Dan Brown

11 Feb 2005   •   00:00

Dan Brown revine pe piata romaneasca a cartii. Dupa succesele internationale, dar si nationale cu "Codul lui Da Vinci" si "Ingeri si demoni", Dan Brown e prezent in librarii cu "Fortareata digitala".

SEBASTIAN S. EDUARD

ACASA. Dan Brown, intr-una dintre fotografiile oficiale
"Fortareata digitala" este primul roman semnat Dan Brown. Pana acum, la Editura Rao au aparut "Codul lui Da Vinci" si "Ingeri si demoni", iar in toamna acestui an va aparea si cea de-a patra carte a maestrului (a doua, de fapt, in ordine cronologica) - "Deception Point".

Dan Brown lanseaza o noua surpriza: o poveste fascinanta, aflata la frontiera cyberspace-ului, o poveste ce exploateaza inspaimantator delicata linie trasata intre apararea si controlul maselor. Un roman caracterizat ca fiind unul dintre cele mai importante tehno-thrillere ale ultimilor ani.

THRILLER. "Fortareata digitala" a lui Dan Brown a fost publicata in 1996. Cei care o vor cumpara in asteptarea unui roman similar cu "Ingeri si demoni" sau "Codul lui Da Vinci" vor fi, cu siguranta, dezamagiti - acest roman bazandu-se pe tehnologie mai degraba, decat pe fictiune, putand fi mai degraba asimilat cu "Deception Point". Genul e tehno-thriller, povestea romanului fiind bazata pe un supercomputer tinut secret de National Security Agency (NSA), care decripteaza coduri. Romanul are o oarecare legatura cu "Codul lui Da Vinci" si ambele par a se baza pe conspiratii, explicand back-groundul si istoriile de culise ce stau in spatele acestor conspiratii, de asa maniera incat cititorul mediu sa poata percepe amploarea acestora.

MISTERE. Conspiratia in acest caz se petrece la nivel guvernamental: un super- computer aflat sub controlul NSA e folosit pentru a sparge orice cod intr-un timp extrem de scurt, inclusiv acele coduri in cazul carora timpul de decriptare e estimat la cativa ani... Daca premisa romanului este sau nu exagerata, acest lucru ramane ca publicul sa-l decida... In ciuda faptului ca cele mai frecvente critici au fost acelea ca nivelul de adresare e unul mediu, ca si in cazul "Codului", romanul prezinta o intreaga istorie a decriptarii marilor mistere, de la perioada romana pana la al doilea razboi mondial.

CRIPTOLOGIE. Romanul va placea mai mult unui public care e familiarizat cu domeniul criptologiei sau al securitatii informationale, insa va fi extrem de simplu de inteles si de aceia care au mai putine informatii in domeniu. E vorba despre supercomputerul TRANSLTR si de o noua metoda de criptare pusa la punct de un ex-criptolog NSA, metoda denumita "Fortareata digitala".

PANICA. Dupa ce TRANSLTR nu a reusit, timp de mai mult de 13 ore, sa sparga codul din spatele "Fortaretei digitale", departamentul de criptologie al NSA a intrat in panica. Aceasta panica va creste la aflarea faptului ca autorul acestei noi metode e dispus sa o vanda celui care va licita mai mult.

RECORD ROMANESC
"Codul lui Da Vinci" a fost tradusa pana acum in zeci de limbi si a fost vanduta in peste 12 milioane de exemplare. Si in Romania vanzarile sunt importante. Pana la sfarsitul anului, cartea lui Dan Brown a fost vanduta in 20.000 de exemplare, iar prognoza pentru anul in curs este ca va ajunge la 100.000. In aceste conditii, "Fortareata digitala" pare a avea drumul deschis pentru alte recorduri de librarie.
×
Subiecte în articol: arte brown dan