x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Vernisaj. Eugeniu, tatăl meu

Vernisaj. Eugeniu, tatăl meu

de Loreta Popa    |    05 Mar 2013   •   13:57
Vernisaj. Eugeniu, tatăl meu

Chiar dacă este primăvară şi conform tradiţiei este luna femeii, iată că joi, 7 martie, ora 17.00, Galeria Anticariat Curtea Veche vă invită la vernisajul expoziţiei lui Virgiliu Parghel, pictură, desen şi colaj sub numele “Eugeniu, tatăl meu”.

Unul dintre ultimii elevi ai lui Corneliu Baba, Virgiliu Parghel are până acum peste 30 de expoziţii. A absolvit institutul în 1979 şi a fost repartizat, ca profesor de desen, la şcoala din comuna Dolhasca, judeţul Suceava, pentru câteva luni. Izolarea în acel loc îndepărtat nu l-a deprimat, deoarece Virgiliu Parghel se găsea din nou în mediul natural al copilăriei. Semnele sufletului maestrului, cu personalitate şi frumuseţe, dar şi har, sunt dezvăluite celui care are răgazul de a se opri o clipă în faţa lor. Tăcerile sale, nesfârşite aşteptări ale celor mai prielnice clipe, alegerile sale, viziunea sa, memoria sa, neastâmpărul său, toate acestea se regăsesc în arta pe care o dăruieşte cu generozitate. “Am început anul mai deprimat aşa, de situaţia în care suntem. Expoziţia pentru un artist înseamnă un moment de încurajare. Dar are nevoie de un sponsor, un manager, deoarece galeristul nu prea oferă nimic, doar sala. Ca să faci o expoziţie îţi trebuie un mic pliant, un mic catalog. Ai nevoie de multe lucruri. Nu aveam sponsor, dar mi-am spus că poate expoziţia mă va ajuta ea. Am acceptat invitaţia galeriei Curtea veche, sigur. Aveam nişte lucrări pe care le ţineam de câţiva ani ca rezervă şi aveam nevoie de un loc special, lucrări pe care nu le-am arătat până acum, cu o temă mai dramatică. O temă ce ţine mai mult de destinul meu. Faptul că am fost invitat să expun mi-a dat ocazia să spun gând la gând. M-am gândit la un nume… Am spus să scriu pe hârtie orice nume îmi vine în minte şi am scris «Punere în mormânt». Cineva a văzut şi mi-a spus că e o punere în mormânt luminoasă. E ca şi o înviere, care nu-ţi dă sentimentul de funerar. Povestea vieţii mele a început cu o traumă care m-a marcat. A stat alături de mine, de memoria mea, de felul meu de a depăşi vârstele această amintire care nu se poate şterge. La 4 ani şi jumătate mi-am văzut tatăl murind în faţa mea, în aceeaşi cameră în care trăiam cu toţii. O cămăruţă de munte, veche. Aşa că m-am gândit că aş face un acatist, o pomenire pentru tata, deşi e greu să să asociezi o expoziţie cu aşa ceva, dar am zis că până la urmă e datoria mea de fiu şi o fac cu toată sinceritatea… Aşa că titlul a rămas «Eugeniu, tatăl meu» - pictură, desen, colaj…”, spune Virgiliu Parghel.
Expoziţia poate fi vizitată până la12 aprilie la Galeria Anticariat Curtea Veche.

×
Subiecte în articol: vernisaj eugeniu, tatal meu