x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Visul lui Tandarica

Visul lui Tandarica

de Cristina Ologeanu    |    13 Oct 2005   •   00:00
Visul lui Tandarica

Ovidiu Lipan Tandarica va lansa, in curand, "Visul Tobosarului" intr-o noua varianta. Astfel, el a mai facut un pas spre indeplinirea marelui sau vis: acela de a organiza un concert nemaivazut, care va cuprinde muzica de pe acest album si de pe "Getica".

La revenirea in tara, dupa ani buni de exil, Ovidiu Lipan Tandarica lansa, in 1999, "Visul Tobosarului". Muzica de pe acest material, spune Tandarica, a venit din adancul sufletului sau, din dorul de muzica, de aerul si de spiritul romanesti, lucruri care i-au lipsit in anii petrecuti departe de tara.

Astfel, "Visul Tobosarului" este o muzica de sinteza, cu radacini adanci in folclorul romanesc, o muzica simpla, pe intelesul tuturor, dar finisata pana la cel mai mic detaliu.

Muzica, asa cum este si firesc, apartine in totalitate lui Tandarica, dar se fac simtite si influentele de gen si origine ale artistilor cu care a colaborat: Dumitru Farcas, la taragot, Nicolae Voiculet, la nai, Corneliu Stroe la percutie, Orchestra de camera Camerata Valahica a Radiodifuziunii Romane, Corul Preludiu al Ansamblului Tinerimea Romana, dirijor Voicu Enachescu, Fanfara taraneasca Zece Prajini si, nu in ultimul rand, orchestratorul George Natsis.

IMBUNATATIRE. Insa Ovidiu Lipan Tandarica a simtit ca "Visul" mai trebuie lucrat, pentru a ajunge cat mai aproape de perfectiune, si s-a pus pe treaba, astfel ca, la finele acestei saptamani, veti putea gasi in magazine o varianta imbunatatita a albumului din 1999. "«Visul Tobosarului» este un proiect pe care l-am inceput in ’99, cand am revenit in Romania. Este o lucrare simfonic-contemporana- moderna, ceva de genul Vanghelis. El are o incarcatura romaneasca, balcanica. Este «Visul» din ’99, dar nu in aceeasi forma de atunci, este putin lucrat la sound si mult mai compact. Am scos niste elemente: lucrarile de fanfara si soloul de toba", spune autorul albumului. Pe langa modificarile de sound, in noua varianta albumul contine sase tablouri (sase piese) cu o durata totala de 30 de minute.

PROIECT. Impreuna cu "Getica", "Visut Tobosarului" - sub forma actuala - va face parte dintr-un poem simfonic care va fi transpus intr-un megaconcert, pe care Lipan Tandarica doreste sa il realizeze pe ruinele unei cetati. Nu orice fel de spectacol, ci unul de anvergura, care include un corp de balet de 30-40 de persoane, soprane, actori, proiectii supradimensionale, foarte multi percutionisti, pe o scena neconventionala, special construita. "Vreau sa fie un spectacol multimedia care sa fie brand Romania, asa cum este si Festivalul International George Enescu, in care s-au investit foarte multi bani si care a fost, anul acesta, mai bine mediatizat chiar si de Mezzo si de Arte. Dar pentru proiectul meu imi doresc ceva mai mult", marturiseste artistul. Ca sa va faceti o idee, Lipan Tandarica isi doreste ca spectacolul sau sa fie la fel de renumit ca acela sustinut de Vanghelis la Atena sau ca cel al lui Jean Michel Jarre la Piramide, spectacole despre care se mai vorbeste si acum. "Este acea lucrare la care ma gandesc de ani de zile. M-am gandit sa dau acestui proiect si un nume: Sky Gate, poarta catre cer. Prin aceste doua lucrari vreau sa creez o imagine culturala Romaniei. Deja am purtat o serie de discutii atat cu sponsori, cat si cu unii dintre actorii pe care doresc sa-i implic in acest proiect." Insa spectacolul se va tine abia in 2007. Pana atunci... se vor face calcule peste calcule, estimari de buget si se vor purta discutii cu sponsorii. Va fi un spectacol cu intrare libera si se va tine, cel mai probabil, la Sibiu, devenit centru european cultural. Tandarica a facut si un calcul estimativ: 400.000-500.000 de euro. O suma modesta, daca ne gandim ca in Vest, pentru un spectacol de acest gen, numai punerea in scena si scena costa undeva in jurul unui milion de euro. In plus, Tandarica isi doreste ca acest proiect sa fie adus in si fata publicului din alte orase europene.

DORINTA


"Vreau sa fie un spectacol multimedia brand Romania, asa cum este si Festivalul International George Enescu, in care s-au investit foarte multi bani si care a fost, anul acesta, mai bine mediatizat chiar si de Mezzo si de Arte"
Ovidiu Lipan Tandarica
despre megaconcertul sau

ALBUM


"Acum, «Visul Tobosarului» este mai compact. Este «Visul» din ’99, dar nu in aceeasi forma de atunci, este putin lucrat la sound si mult mai compact, am scos niste elemente, lucrarile de fanfara si soloul de toba"
Ovidiu Lipan Tandarica
despre noul album
×
Subiecte în articol: arte ţăndărică lipan lipan tandarica vis