Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Extensie a personalităţii sale, muzica lui Mika este hiperactivă, teatrală, individualistă, liberă. Şi, nu în ultimul rând, ironică. Paradoxal, artistul este un nonconformist în lumea conformismului pop: "Am scris cântece despre fete grase, «Big girl you are beautiful», sau despre oameni care şi-au lăsat familia şi au fugit în Mexic - «Billy Brown» - nu e nici o limită în muzica pop". Dar nici concesii.
Atunci când i s-a spus că nu este suficient de comercial, el a ripostat în versuri: "Trebuie să mă aplec / trebuie să arăt mai bătrân/ doar pentru a fi pus pe raft?" ("Grace Kelly"). Unii spun că muzica lui e rock. Alţii o rezumă la dulcegărie pop. Peste toate acestea, artistul este într-o continuă recompunere personală, păstrând exuberanţa muzicii din anii '70 -'80. O atitudine uşor frivolă ce se pretează perfect tranziţiei spre maturitate.
INSPIRAŢIE
Deşi i s-a reproşat că s-a inspirat (poate prea mult) din Freddie Mercury, Scissor Sisters, Elton John, Robbie Williams sau David Bowie, nu poţi spune că Mika e lipsit de individualitate: de la falsetto-ul inconfundabil (imposibil să nu te întrebi uneori cât de tare-l "strâng budigăii"), parodierea clişeelor, abandonul în repetitivitate obsesivă la... apogeu, şi anume starea de veselie accentuată a fiecărui cântec. Relax, take it easy, Mika!
Aşa că atunci când artistul vorbeşte despre sexualitate, nu ne miră "dispariţia etichetelor": "Am discutat despre sexualitatea mea în versurile mele, mai mult decât oricine din muzica pop. Există o modalitate de a discuta despre sexualitate fără etichete. Dar viaţa privată este ceva important şi vreau să rămână aşa", afirmă artistul într-un interviu acordat ziarului britanic Independent. Nu degeaba primul său album, "Life in Cartoon Motion", premiat la Brit Awards 2008, a fost nominalizat la Premiile Grammy şi s-a vândut în peste 5,6 milioane de exemplare, iar cel de-al doilea album, "The Boy Who Knew Too Much", s-a bucurat de asemenea de succes.
Într-o mare de sunete... obsesive, subversive, acute... Mika jonglează cu emoţiile şi îşi creează propria lume. Ca să o descoperi trebuie să i te decici întru totul: "Există o înţelegere cu fiecare persoană cu care lucrez, ei se află doar în lumea mea. Nu ascultăm nici o altă muzică. Ne pierdem în această lume". Şi atunci când ajungi să intri în lumea lui te simţi ca la petrecerea pălărierului nebun... Dar în fond nu ai nici un motiv să nu-l placi. Te întreabă şi el (de peste 12 ori) în "Grace Kelly" - "Why don't you like me?" Şi ce i-ai spune?
