x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Zboruri nebune, artă şi dansuri internaţionale la Bienala de la Veneţia

Zboruri nebune, artă şi dansuri internaţionale la Bienala de la Veneţia

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Iul 2019   •   16:59
Zboruri nebune, artă şi dansuri internaţionale la Bienala de la Veneţia

Preţioase păsări creatoare, numere spectaculoase suspendate în aer: este vorba despre L’Envol, spectacol în premieră naţională al Companiei franceze Remue Mènage, programat pentru 10 iulie.  L’Envol este grandioasa paradă pe străzile din Bassano, extrem de colorată, între dansul aerian, păsări preţioase şi va inaugura ediţia 2019 a Operaestate Festival. Spectacolul companiei franceze Remue Ménage va povesti în premieră naţională fascinantele creaturi ale aerului, declinând tema în sensul “Civilizaţiei ecologice” cu un show despre fantasticul aerian.

Envol va fi o minunată procesiune, o curte de persoanje nebune, de păsări preţioase şi superbe. Protagonişti: Stéphanie Valentin, Julia Diehl, Sarah Baudin, Vero Veronica Endo (care este şi coregrafă), Lauranne Leporchou, Maris Tassin, Eric Derval, François Colombon, Benoit Puren, Raphael Hidrot, Mathieu Bonnenfant, Bruno Brazete, Colin Cluzaud şi Mamadou Sylla, însoţiţi de muzica semnată de Erwan Loeffel şi sprijiniţi de tehnicienii Michel Arias şi Lea Chevier.

Festivalul aduce în scenă ceea ce este mai bun în creaţia coregrafică la nivel internaţional, cu patru mari premiere din toată lumea. Dansul ca “drept al umanităţii”, emblema unui teritoriu viu, bogat în ocazii culturale, deschis dialogului cu lumea.

Artişti şi companii ale scenelor nord-europene şi ale Asiei orientale, evoluează ca un rezultat al sinergiei între Comune di Bassano/Operaestate şi cele mai importante centre coregrafice din Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore şi Indonezia.

Seria de spectacole de dans se deschide cu o companie europeană: Alias, din Elveţia, condusă de coregraful Guilherme Botelho. În 16 iulie, la Teatro al Castello este programată prima parte a trilogiei Distância, creată pentru cei 30 de ani ai companiei. Intitulată Antes, coregrafia ştiinţifico-fantastică este dezvoltată dintr-o cercetare asupra originii lumii şi asupra naturii umane. Corpul nud al dansatorilor devine o imagine a energiei lumii.

În 18 iulie, la Teatro Remondini, poate fi vizionată noua creaţie a companiei norvegiene Ingun Bjørnsgaard Project: canto muzică, dans care este fondată pe o explorare între frumuseţe şi faliment. În Notes on Frailty, patru dansatori interpretează, prin intermediul sugestiilor literare ce amintesc de Simone de Beauvoir, conflictele şi provocările condiţiei de femeie. Ca fundal, compozitorul Christian Wallumrød execută o muzică între cea electronică şi cea acustică.

În 26 iulie, la Teatro al Castello va fi o întâlnire între Est şi Vest: compania suedeză Skånes Dansteater şi Korea National Contemporary Dance. Compania din Seul, aduce poiectul Korea Connection.

Tot de pe scena asiatică, în 17 august, la Museo Civico, trupa coreeană Elephants Laugh, ai cărei dansatori dansează în căzi pline cu apă.

În 31 iulie, la Teatro al Castello, Mattia Russo şi Antonio De Rosa, cu Somiglianza: un tribut ironic şi jucăuş adus miticului Nijinsky şi legendarului L’après-midi d’un faune.

Apoi, un duet despre dragoste şi obstacolele inimii, semnat de Fabio Liberti, intitulat Don’t  Kiss, şi Bloom de Daniele Ninarello cu MM Contemporary Dance Company condusă de Michele Merola.

Dansul continuă cu proiectul european Migrant Bodies – Moving Borders: două zile de evenimente cu filme, dance jam session, dialoguri, dans contemporan. O nouă creaţie pentru Arte Sella a Colectivului Cinetico, de Francesca Pennini şi Sharon Fridman, un itinerariu special printre operele Muzeului în aer liber, programat în 20 şi 21 iulie.

Alături de tradiţionala întâlnire de la Arte Sella, revin Dance Raids care aduc dansul în pieţele centrului istoric al localităţilor Bassano şi Montebelluna, şi evenimentul Dance in Villa, în care dansul cucereşte spaţiile de la Villa Da Porto. Cu Silvia Gribaudi (împreună cu creatorul video Matteo Maffesanti), Chiara Frigo şi Marigia Maggipinto.

Coregrafa şi performerul Beatrice Bresolin cu colectivul ei de coregrafi semnează performance-ul din 14 septembrie la Muzeul Meve de la Villa Correr Pisani din Montebelluna.

 

×