x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Balerina Sena Hidaka, va debuta în Frumoasa din pădurea adormită, pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Balerina Sena Hidaka, va debuta în Frumoasa din pădurea adormită, pe scena Operei Naţionale Bucureşti

19 Feb 2013   •   13:38
Balerina Sena Hidaka, va debuta în Frumoasa din pădurea adormită, pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Joi, 21 februrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerina de origine japoneză Sena Hidaka, absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg (Rusia), una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume, va interpreta pentru prima oară rolul principal feminin Aurora din spectacolul de balet Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski. 

„Sunt foarte bucuroasă că voi avea parte de această mare oportunitate, și anume debutul în rolul Aurora pe scena Operei Naționale București. Emoţiile sunt mari, însă vreau să transmit publicului bucuria dansului”, a declarat Sena Hidaka. Balerina de doar 21 de ani s-a alăturat echipei ONB în anul 2011, repertoriul artistei cuprinzând roluri din baletele Don Quojite și Baiadera de Ludwig Minkus, Giselle și Corsarul de Adolphe Ch. Adam, Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski etc.
   
De altfel, Opera Naţională Bucureşti colaborează cu balerini din Japonia, Italia, Franţa, Elveţia, Marea Britanie şi Bulgaria. Cei mai mulţi balerini străini din cadrul ONB sunt însă de origine japoneză, a declarat șeful Companiei de balet a ONB, prim-balerinul Alin Gheorghiu: „Balerinii asiatici sunt foarte serioşi, corecţi, respectă programul repetiţiilor, învaţă foarte uşor, sunt buni dansatori şi chiar reprezintă un câştig pentru compania noastră de balet. Sena Hidaka este o dansatoare care a absolvit Academia Vaganova, având o tehnică foarte bună. Balerina primeşte pentru prima oară un rol titular, dar până acum a dansat ireproşabil, motiv pentru care îmi inspiră încredere totală”.

Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski
Joi, 21 februrie, ora 19.00 – Sala Mare
Libretul: I. Vsevolojski şi Marius Petipa
după basmul lui Charles Perrault

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu
Coregrafie: Alexa Mezincescu
Scenografie: Adriana Urmuzescu

×
Subiecte în articol: balerina opera