x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Bucureşti – Paris, via Sibiu

Bucureşti – Paris, via Sibiu

de Sebastian S. Eduard    |    04 Noi 2012   •   16:32
Bucureşti – Paris, via Sibiu

În aşteptarea noului sediu, Opereta cântă în deplasare. O stagiune atipică în care artiştii TNO susţin spectacole nu numai în Bucureşti, ci şi în provincie. Într-un astfel de demers am însoţit echipa Operetei, pentru a vedea dacă succesul despre care auzisem este atât de mare. Rezultatul a fost peste aşteptări.

Festiv

Vineri seara. După un drum de aproape 300 de km Bucureşti – Sibiu ajung în parcarea de lângă Teatrul "Radu Stanca”. Lume îmbrăcată festiv descinde şi ea din maşini. "E un semn bun, îmi zic”. De la intrarea în teatru îmi face cu ochiul un afiş pe care nu-l descifrez de departe. Mă apropii. "Faust!”. "Dacă sibienii, obişnuiţi cu spectacole rafinate de acest gen, vor veni şi la musical – atunci, într-adevăr, la sfârşitul campaniei Opereta va avea mult mai mulţi prieteni”.
Sala, nu foarte mare, se umple încet. Oamenii se salută politicoşi şi, deşi Sibiul nu este un oraş în care toate pisicile se tutuiesc între ele, se vede că s-au mai întâlnit în astfel de circumstanţe.
Începe spectacolul. O cafenea de pe o stradă pariziană şi un pahar de şampanie sunt prilejuri excelente pentru a asista la o serie de poveşti despre dragoste, despre artă, despre seducţie şi frumos.Scena este valorificată din plin, se aude bine, artiştii sunt în voce. Musicalul place.

Şansonete

"Paris, Mon Amour” continuă seria de spectacole-colaj a Teatrului Naţional de Operetă. După Broadway – Bucureşti, o călătorie incitantă pe continentul american, spectacolul montat de regizorul Răzvan Ioan Dincă trece prin cele mai cunoscute şi mai frumoase şansonete franţuzeşti, care redau prin muzică atmosfera mereu surprinzătoare a boemei pariziene. "La vie en rose”, "Je ne regret rien”, "Tombe la neige” sau "La Boheme” nu lipsesc dintr-un spectacol încântător în care nici nu simţi cum trece timpul.
"Este o mare bucurie pentru întreaga echipă a Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian” să prezinte în faţa publicului din Sibiu, în cadrul turneului naţional desfăşurat în stagiunea 2012-2013, unul dintre principalele spectacole ale repertoriul său, cu atât mai mult cu cât prezenţa în număr atât de mare la acest eveniment ne arată că bucuria este împărtăşită”, ne spune dl. Răzvan Ioan Dincă, directorul Operetei. "Spectacolul-colaj de şansonete "Paris, mon amour" a avut premiera în anul 2010 la Bucureşti şi a fost primit cu entuziasm de public, presă şi critici, fiind jucat de cele mai multe "cu casa închisă". Având la bază cele mai frumoase şansonete din repertoriul francez, spectacolul aduce pe scenă un Paris cu parfum de epocă şi personajele sale, de la eternii îndrăgostiţi până la artiştii necunoscuţi, conturate în funcţie de situaţia pe care muzica, frazarea muzicală şi uneori versurile o presupun. Le mulţumesc gazdelor noastre din Sibiu, în frunte cu domnul Constantin Chiriac, director general al Teatrului "Radu Stanca", pentru întregul sprijin acordat cu acest prilej şi am speranţa că propunerea noastră artistică va fi pe placul dumneavoastră”.

×
Subiecte în articol: paris bucuresti sibiu